O femeie a alertat poliția, după ce a găsit un bărbat străin în bucătărie. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:10, într-un apartament de pe bulevardul Mircea cel Bătrân, din sectorul Ciocana.
Femeia a sunat la serviciul 112 și a declarat că în bucătăria din apartamentul său zace un bărbat necunoscut. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, dar și un echipaj de poliție.
Medicii au constat decesul victimei, însă pe suprafața cadavrului bărbatului de 53 de ani nu au depistat semne de moarte violentă. Femeia le-ar fi spus polițiștilor că răposatul îi este străin, dar îi știe doar prenumele și că ar locui în sectorul Buiucani.
Acesta le-ar mai fi spus că bărbatul a venit acum trei zile în ospeție la ea împreună cu fostul soț, în vârstă de 43 de ani. Ieri, cei trei ar fi sărbătorit împreună ziua de naștere a fostului soț al femeii, la ea acasă și au consumat alcool până aproximativ la ora 22:00, după care s-au culcat.
Femeia s-a trezit după miezul nopții și a mers la bucătărie unde și-a găsit oaspetele în stare de inconștiență. Aceasta a încercat să-i acorde primul ajutor medical, dar acesta nu mai prezenta semne de viață.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului.