Joacă, ce nu e pentru toți


Terenul pentru copii – o lume matură în miniatură

Urmărindu-l, uneori poți vedea cum se transformă într-o adevărată arenă politică a tuturor viitoarelor relații comunitare, și asta, fără exagerare, e amuzant. Acești mici medici, politicieni, manageri, arhitecți și pictori, și încep calea de pe teren. Aici ei socializează, se cunosc, manifestă interes, depășesc obstacole sub formă de elemente interesante, sau mai puțin, ale spațiului copilăresc. Pe această „miniatură sectorială a lumii mature” ei comunică.

De fapt e un tablou obișnuit, zilnic, sau chiar banal, întrucât sunt sute de copii pe terenuri. Ei pot fi văzuți zilnic în fiecare oraș din Ucraina și în întreaga lume. Și acest tablou, asemenea urmei albe lăsate de un avion în cer, nu ne mai uimește. La fel și pentru părinții acestor micuți fideli terenurilor de joacă – nu mai este nimic ieșit din comun. Cu excepția unui singur lucru … aceste distracții sunt accesibile doar pentru copiii sănătoși.

 

Dur, dar adevărat. Deja de mulți ani, nu doar autoritățile ucrainene, dar și cele locale din multe alte state, uită despre ideea că perioada copilăriei trebuie să fie aceeași pentru toți, echitabilă.

 

Dar pe acea pantă înaltă cu zeci de trepte, de pe care poți aluneca cu viteză direct într-un ocean de nisip, nu poate urca Iarinka, care suferă de paralizie cerebrală. Iar să savureze rotirea pe carusel nu-i va reuși lui Vanechka, care este în scaun cu rotile. Și nici în leagănul, care te aruncă plăcut în aer, nu se vor putea da micuții ce suferă de tulburări psihice…

 

Ei pur și simplu nu sunt pe teren, ei nu sunt alături de copiii sănătoși…

 

 

 

 

Acești micuți stau între patru pereți în casele lor, undeva acolo la al 5-lea, sau al 10-lea etaj al blocului, în care periodic nu funcționează ascensorul.

 

 

Desigur că în unele orașe deja a început crearea terenurilor incluzive, dar pentru a ajunge acolo, copiii cu dizabilități au de depășit un șir de obstacole: legate de transport, de drumurile neamenajate și, într-un final, de condamnare din partea copiilor sănătoși, întrucât societatea noastră din fragedă copilărie, involuntar este învățată că acei copii, care au probleme de sănptate, sunt diferiți, deci nu sunt demni de atenția noastră. Terenurile incluzive și spațiile comune sunt menite să schimbe asta! Căci acestea sunt create pentru adaptarea ambelor grupuri.

Această notă, de fapt, este despre șucruri evidente și obișnuite, despre drumul de la muncă spre casă, despre localurile publice și, în primul rând, despre terenurile pentru copii, într-un cuvânt despre viața confortabilă în oraș. Însă vom aborda modul, în care orașele ucrainene confortabile au grijă de acel nu mare, dar ponderabil procent al persoanelor cu dizabilități.

Orașul prin atingeri

 

Volodya Pîrig – este un tânăr, care cunoaște lumea prin atingeri. Nu vreau și nu îi povesti istoria, de ce s-a întâmplat asta, de unde este și cum trăiește. Pentru că acum nu asta contează!

Voi spune altceva: este un tânăr adecvat, care muncește în calitate de redactor al unuia dintre cele mai populare în regiunea de vest a țării noastre publicații online. Volodya aproape că nu apelează la ajutor din partea altor persoane, iar la serviciu, din sectorul locativ al orașului Lvov – Sihova, zilnic, el vine de sine stătător. Dar asta nu este complicat pentru dânsu. Principala problemă este sub picioare și cu ea, tânărul se confruntă mereu.

Volodya iese din casă și se îndreaptă spre stația de microbuze, ceea ce de obicei durează 15 minute. Dar astăzi el a decis să-și modifice traseul obișnuit și să ne arate de ce nu putea utiliza autobuzul, care este mult mai confortabil, întrucât staționează chiar în fața casei lui. Chiar peste 5 minute tânărul pronunță verdictul: vegetație luxuriantă – e frumos desigur, dar pentru nevăzători, aceasta poate deveni un obstacol.

În continuare, el coboară pe treptele erodate și acolo, între case, unde se termină principalul drum asfaltat, începe parcurgerea labirintului.

Anume din acest loc, spre toate direcțiile lumii pornesc cărăruile anevoios împletite: unele sunt formate fiind călcate de leneșii locuitori ai sectorului Sahova, în încercarea probabil de a face o scurtătură în drumul spre stația de transport public; altele – probabil încă de pe timpurile Uniunii au fost amenajate pentru deplasare confortabilă, dar din cauza vechimii s-au risipit și s-au transformat într-o amestecătură de beton, iarbă pietre și lut.

Din cauza acestor cărări împletite, Volodya nu poate ajunge la stație, și deseori rătăcește printre iarbă și drumuri, în special pe timp de ploaie. Dar dacă totul ar fi amenajat și oamenii nu ar forma noi cărări, drumul tânărului până la microbuz ar lua exact 4 minute. Dar pentru a nu se rătăci, el este nevoit să meargă mai departe.

 

Dar nici pe acolo nu e „prosop brodat” (prv. ucr.), ci drum săpat. Lucrările de reparație aici durează deja o săptămână. E nevoie de schimbat doar plăcile, și pentru asta, în medie e nevoie de 2-3 zile lucrătoate, dar meșterii nu se grăbesc să repare trotuarele. Și până ei tergiversează, Volodya e nevoit să-ți riște viața ieșind pe carosabil, pentru a nimeri în groapă.

 

Serviciile noastre comunale se pricep la săpatul drumurilor și abandonarea lor pentru luni întregi.

Spre exemplu în sectorul nostru sunt astfel de locuri, unde pietrele și nisipul stau luni în șir, pentru că ceva acolo au reparat, iar să mai repare și suprafața trotuarului, pe care au deteriorat-o, nu le-a venit în cap, iar pentru mine asta este o problemă. Și ea constă nu doar în încălțămintea udă.

 

Să ajungi în stație – nu e deloc ușor, dar și să nu treci de ea – tot e lucru mare. Căci în Ucraina, amenajarea staíilor de stransport public – aproape că e un nou suflu în urbanistică. În cazul acestui tânăr, microbuzul el îl așteaptă în preajma unei gherete vechi și părăsite, unde nu sunt nici bănci, nici suprafețe tactile, care ar preîntâmpina despre pericole, nici marcaje despre începerea și sfârșirea stației.

Dar astăzi, Volodya nu va merge cu microbuzul… El va parcurge încă 200 de metri, pentru a utiliza tramvaiul.

Și prima problemă în această cale este semaforul nereglementat. De altfel, observând camerele de luat vederi, șoferii totuși opresc mașinile și Volodya cu ușurință traversează stradă. Dar când jurnaliștii nu sunt alături – e mare necaz.

Iar în microbuze și multe autobuze stațiile nu se anunță.

Itinerarul nou Volodya îl însușește timp de 3-4 ore, dacă se încurcă, le cere ajutor trecătorilor.

Totuși, prin centrul Lvovului el asta nu face. Spune că din cauza turiștilor și a permanentei agitații, dar și a circulației cu viteză mare a automobilelor, nimeni nu atrage atenție la rugămințile lui. De aceea, când Volodya merge la serviciu, la stația terminus, de obicei îl așteaptă colegii, care zilnic îl întâmpină, iar apoi îl conduc.

Dar curajoși ca Volodya, cu părere de rău, sunt puțini și motivele sunt evidente: căci pentru nevăzători orașele ucrainene sunt o adevărate pistă cu obstacole într-un final, la fel și pentru cei ce se deplasează în scaune cu rotile. Deși nu! În decursul ultimilor 10 ani de persoanele în scaune cu rotile au început să aibă grijă: construiesc case și cartiere noi cu rampe, doar că unghiurile acestora, te fac să crezi că ele se potrivesc mai degrabă pentru slalom (probă sportivă, în care concurenții se întrec la viteza coborârii), decât pentru un acces sigur.

 

Dar dvs desigur puteți întreba: dar pentru cine să faci toate astea? De ce să depunem eforturi și să investim atâția bani pentru confortul orașului, dacă în Lvov și în Ucraina în general, nu sunt atât de multe persoane cu dizabilități? Vă veți uimi, dar ei nu sunt atât de puțini și nu sunt foarte vizibili, doar pentru că nimeni nu se gândește la dânșii.

Până în anul 1999, în Ucraina erau până la 2,3 milioane de persoane, oficial recunoscute ca având o anumită dizabilitate, iar asta înseamnă 5% din populația țării. În 2002 acest indice a crescut până la 2,6 milioane de persoane, adică 5,5% din populația Ucrainei. Până în anul 2014, în Ucraina locuiau 2,79 milioane de persoane cu dizabilități. Odată cu începerea războiului, numărul acestora a constituit 2,8 milioane. În general, potrivit informației OMS, în anul 2011, aproape 15% din populația mondială suferă de vreun tip de dizabilitate.

Joaca inegală

Dacă introducem în motorul de căutare Google sintagma terenuri incluzive, reușim să găsim doar câteva articole. Anume din internet putem afla că în Ucraina, cu forțe proprii și din sursele sponsorilor, sunt create doar 10 terenuri incluzive, 2 dintre care se află în Lvov. Unul l-a construit pentru discipolii săi, dar și pentru toți copiii din oraș, Centrul de instruire și reabilitare „Djerelo” (rom. „Sursă”), iar altul a fost procurat din resursele alocate de către UNICEF sub forma unui grant. Acest teren a fost creat în preajma unuia dintre cele mai mari parcuri din Lvov, în apropiere de centrul orașului. Aici este și o rampă bună pentru acces confortabil și chiar și o suprafață din cauciuc (aproape că cel mai costisitor element al acestui teren).

Toate acestea, pe banii grantului au fost realizate de către producătorii ucraineni, dar, probabil că ei nu au solicitat consultanța specialiștilor din domeniu, întrucât atât părinții copiilor cu dizabilități, cât și specialiștii afirmă că unele elemente planificate drept incluzive, foarte greu pot fi numite potrivite.

Spre exemplu cutia cu nisip – formată din 2 secțiuni, amplasate la diferite niveluri, ar fi trebuit să funcționeze în baza următorului principiu: cea de sus – pentru copiii în scaune rulante, cea de jos – pentru toți ceilalți. Dar cea de sus este întratât de înaltă, încât un copil în scaun nici nu va putea arunca o privire în acea cutie cu nisip și nici cea de jos nu e potrivită pentru asta.

Aflăm că întreprinderea-producătoare a realizat și caruselul, dar întratât de incomod, încât acest element UNICEF a fost nevoit să-l comande separat de peste hotare. Este vorba despre acest mic carusel, cu două locuri și un acces comod pentru copiii în scaune cu rotile, adică pe acest carusel, se pot roti împreună și concomitent două grupuri de copii. Și un astfel de joc își face vizibile și rezultatele: copiii nu fac diferențe între ei – pe teren ei sunt Egali.

 

Voi adăuga: asemenea terenuri, amenajate din banii rantului, în Ucraina sunt 4 – 4 terenuri, care par a fi incluzive.

Cineva va spune: bine că măcar acestea sunt. De acord, dar mai există o problemă, și anume crearea în oraș a nivelului de confort necesar persoanelor cu dizabilități.

Terenurile incluzive pentru copii trebuie să fie cel puți în fiecare sector al orașului, pentru ca părinții să nu fie nevoiți să se deplaseze cu transportul public tocmai cine știe unde.

 

Spre exemplu, terenul din Lvov, deși este amplasat într-un loc confortabil, totuși are un specific al său. Cei, care au venit aici să se joace pe săturate, vor dori să se ocupe și cu alte activități, care aici sunt accesibile. Puțin mai sus de teren este amplasat un imens parc dotat cu diverse caruseluri, care se potrivesc copiilor cu dizabilități. Aici sunt prevăzute diverse tipuri de distracție, însă de a ajunge aici, pentru copiii în scaune cu rotile – este imposibil din cauza înălțimii scării și a rampei, care nu se potrivesc pentru deplasare.

Alexandr Molodîi

Director al Parcului de cultură din Lvov

 

Anume așa se construiau parcurile pe timpurile sovietice. Atunci nu se gândeau la confortul oamenilor din scaune cu rotile și în special al copiilor. Nu se luau în calcul nici necesitățile mămicilor, care erau nevoite să împingă cărucioarele pe o rampă foarte abruptă. Directorul Parcului de Cultură din Lvov, Alexandr Molodîi recunoaște că a face confortabilă calea de la teren spre caruseluri e aproape imposibil, pentru asta e nevoie de resurse impunătoare, pe care parcul nu le deține. De aceea, terenul parcă este, dar jocul în comun al copiilor așa și nu mai este…

 

Dar de grupurile c mobilitatea redusă, în orașele ucrainene, totuși au grijă.

 

Spre exemplu, direcție cultură a orașului Lvov și-a propus in plan destul de ambițios – pe parcursul anului curent să creeze toate condițiile necesare liberului și confortabilului acces în toate localurile de cultură: teatre, biblioteci, muzee și altele.

 

În capitală, străzile se amenajează cu rampe, în Pokrovsk se instalează teren incluziv. Anume așa – una pentru întregul oraș, unde împreună se joacă micuții cu dizabilității cu ceilalți copii. Mai mult, subiectul terenurilor incluziv a fost o noutate pentru Ucraina, căci până acum, spațiile de divertisment se amenajau fără a lua în considerare necesitățile copiilor cu dizabilități. De asemenea, acestea se construiau uitând și de mamele cu cărucioare, sau părinții în scaune cu rotile.

Yaroslav Gribaliski

Consilier al edilului or. Lvov

 

A cui este problema aceasta? A conduceri țării, care ar trebui să aibă grijă de asta și să adopte proiecte de legi respective? A orașului, care din resurse proprii ar trebui să facă asta? Sau a oamenilor? Ucraineanca Elena Stețiv-Villareali consideră că nimeni în afară de dânsa, nu ar putea crea fiicei sale un spațiu de joacă potrivit și a demonstrat că societatea mișcă munții.

 

„Puntea fermecată”

 

Acest teren este arhiplin anul împrejur. Dar ea este departe de Ucraina. În Palo Alto, California se află cel mai mare teren incluziv din Statele Unite ale Americii. Terenul „Puntea fermecată” – precum este denumit, este accesibil copiilor și maturilor indiferent de starea fizică, mentală sau tactilă. Și nu va veni să credeți, principalul dezvoltator al acestei idei a devenit ucraineanca Elena Stețiv-Villareali.

În acest teren, femeia a pus suflet, căci aceasta cu adevărat este accesibilă pentru oricine: și maturi și copii. Aici sunt prevăzute jocuri și distracții pentru toți copiii cu dizabilități. Proiectul a fost elaborat timp de tocmai 8 ani. Asupra lui au muncit diverși specialiști, care au luat în calcul părerile părinților, au comunicat cu producătorii și tocmi după asta au instalat terenul, care a costat 4 milioane de dolari.

 

Toate astea – din banii donatorilor, dar și ai părinților. Nici orașul nu a stat deoparte: primăria din Palo Alto a pus la dispoziție gratuit terenul și muncitori, dar și a finanțat coordonarea planurilor arhitecturale. Acest spațiu al copiilor este unul gratuit și într-adevăr a devenit cel mai frecventat loc din acest orășel californian.

Terenul incluziv din SUA

 

În SUA terenurile incluzive și adaptarea orașelor pentru persoanele cu dizabilități unt parte a legii încă din anul 1990. De atunci, toate spațiile publice sunt dotate cu rampe, toalete speciale și plăci marcate. Toate terenurile americane pentru copii, sunt construite în conformitate cu cerințele organelor specializate – spațiile comune sunt accesibile pentru cei, care se deplasează în scaune cu rotile. În „puntea fermecată”, în scaun cu rotile poți ajunge în fiecare colțișor al terenului: la carusel, la căsuță, la leagăn, la instalațiile pentru antrenamente și la teatru. E foarte gălăgios aici, dar nu s-a uitat nici despre copiii cu autism. Pentru ei sunt create zone speciale de odihnă, unde totul este izolat de sunet. Terenul este amenajat în așa fel, încât părinții și copiii să-și petreacă liber timpul, iar împreună cu copiii cu dizabilități să se joace și cei, care nu au probleme fizice.

 

Ideea doamnei Stețiv-Villareali în orășelul californian, la început a fost privită sceptic, dar când proiectul a fost implementat și el a început să funcționeze, a apărut o mișcare imensă, care a fost denumită „Puntea fermecată”. Astăzi, în baza schemelor doamnei Elena, în America se construiesc zeci de terenuri asemănătoare, iar Guvernul a alocat în acest sens 10 milioane de dolari.

Niciodată nu m-am gândit că mica mea idee de teren poate inspira spre realizarea a tot asta!

 

Fiica mea Eva a pus începuturile unei mișcări fermecate. Anume ea l-a denumit și pentru ea am creat acest teren, căci fiica mea tot are dizabilitate. Noi nu putem schimba lumea, sau politica națională, dar putem facem colțișorul nostru de lume un pic mai bun.

 

Așa consideră și în organizația obștească din Lvov „Părinții în acțiune”.

 

Acum tinerele mămici planifică să creeze un proiect și să-l depună spre aprobare la primărie. În Lvov sunt amenajate peste 600 de terenuri pentru copii, care seamănă între ele, de aceea părinții tineri întreabă de ce să le clonăm și în continuare, dacă putem să diversificăm spre exemplu prin elemente incluzive. Și asta nu este atât de costisitor precum pare.

Yulia Gvozdovich

Președintă AO „Părinții în acțiune”

 

În organizația obștească acum au loc consultări cu producători suedezi de spații specializate pentru copii și chiar s-au selectat deja câteva variante. Desigur nu este un lucru ușor, căci înainte de creare, aceste terenuri trebuie foarte bine gândite.

O atenție sporită se acordă accesibilității copiilor și părinților indiferent de stările lor fizice. Urmează, un aspect cu adevărat important – suprafața terenului (iarbă artificială, sau suprafață din cauciuc), căci e foarte complicat a te deplasa în scaun cu rotile pe nisip și suprafețe neuniforme. Și cel mai important: cum să faci terenul interesant pentru toți? Copii trebuie să se bucure aici, să se distreze și să nu se simtă dezavantajați din cauza că nu pot ajunge undeva sau nu pot savura un atare carusel. Spre exemplu în Suedia deja de mulți ani activează o companie, care elaborează elemente incluzive pentru terenuri de joacă comune: astea sunt balansoare, leagăne, caruseluri, căsuțe, piste pentru alunecare și diverse elemente care contribuie la dezvoltare.

 

De aceea Yulia Gvozdovich și susținătorii ei, acum efectuează o muncă deloc ușoară: încearcă să facă astfel încât pe terenul lor toți să fie fericiți! În această organizație obștească se consideră că dacă în fiecare oraș din Ucraina ar apărea cel puțin câte un grup de inițiativă, care ar propune idei similare, atunci în decurs de 5 ani situația cu terenurile incluzive și accesul confortabil spre acestea s-ar schimba spre bine. Mai ales dacă am învăța copiii de mici să respecte diversitatea, atunci în viitor nu vor apărea situații incomode sau rușinoase. De altfel, nu toți părinții sunt de această părere. În același timp, în Ucraina deja au apărut grupuri de inițiativă ale părinților, care, spre exemplu își învață copiii să trăiască în armonie cu natura. Și eu sunt sigură, că devenind maturi, acești copii nu vor distruge plantațiile verzi din orașele lor, întrucât pentru ei asta va contrazice normele morale.

 

Autoare: Irina Papirnik

Video: Vitalii Chvak

Foto: Pavel Palamarchuk

Montaj: Anastasia Kovach-Petrushenko

Комментарии
Loading...

Этот веб-сайт использует файлы cookie, чтобы у вас был лучший пользовательский интерфейс. Принять Конфиденциальность

Политика конфиденциальности