Ministerul Educației vrea să vaccineze până la 1 octombrie cel puțin 95% din cadre didactice

Ministerul Educației și Cercetării anunță că la inițiativa ministrului, Anatolie Topală, la data de 30 august a avut loc o întrunire consultativă la care au participat reprezentanții Federației Sindicale a Educației și Științei, șeful catedrei de epidemiologiei a USMF Angela Paraschiv și Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Sport și Mass Media. Subiectul principal al discuției a vizat problema securizării mediului de studii în instituțiile de învățământ, având în vedere deciziile recente ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Potrivit unui comunicat de presă, importanța obținerii imunității colective prin vaccinare devine tot mai pregnantă, în situația în care, în conformitate cu cele expuse de specialiștii-epidemiologi, gradul de risc al răspândirii virusului de tip Delta este mult mai mare decât în cazul tulpinilor anterioare. Din această cauză, este nevoie de a atinge, până la 1 octombrie curent, o rată de vaccinare de cel puțin 95% în rândul angajaților din instituțiile educaționale.

„Într-o situație de risc major ca cea de acum, cu atât mai importantă devine responsabilizarea fiecărui cadru didactic, managerial sau nedidactic, dar și a părinților, a tuturor adulților. Nu ne putem permite să-i condamnăm pe copiii și tinerii noștri la pierderi în învățare care să le pericliteze viața de mai departe. Acum, când în țară există vaccin suficient, ar fi o mare greșeală să nu folosim această șansă”, a menționat Liliana Nicolaescu-Onofrei.

„Înțelegem importanța imunizării colective și vom depune tot efortul pentru a sprijini instituțiile educaționale și cadrele didactice. Am transmis în adresa CNESP propunerile noastre și sperăm că se vor găsi soluții viabile. În parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, vom contribui și mai departe la organizarea unor sesiuni pentru colectivele de muncă, cu participarea specialiștilor din domeniul epidemiologiei”, a menționat Ghenadie Donos.

„Rezolvarea oricăror probleme este posibilă, prin schimbarea de atitudine și prin eforturile noastre de colaborare”, a menționat Anatolie Topală. „Siguranța copiilor și, implicit, a întregii comunități trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor.”

Participanții la discuție au convenit ca, în perioada imediat următoare, să-și conjuge eforturile pentru a asigura o mai bună informare a comunităților educaționale privind importanța vaccinării pentru securizarea mediului școlar. Sunt importante exemplele de bune practici, manifestate de majoritatea colectivelor pedagogice.

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează situația privind rata de vaccinare în instituțiile de învățământ. La această etapă, conform datelor preliminare, peste 450 de instituții de învățământ general au raportat o rată de vaccinare de 100% a cadrelor didactice.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼