Olesea vrea să învețe

Tulburările de sănătate mintală sunt cauzate de o mulțime de factori din jurul nostru, cum ar fi abuzul, izolarea socială, stigmatizarea, stresul, pierderea unui om drag și multe altele. Una dintre cauzele mai puțin vizibile ale afecțiunilor sănătății mintale este sărăcia. Vorbim despre mii de oameni din țara noastră care trăiesc zi de zi cu stresul zilei de mâine, cu anxietatea provocată de lipsuri și cu depresia acumulată în interiorul cercului vicios în care s-au pomenit.

Sărăcia și sănătatea mintală sunt strâns legate

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății spune că sărăcia și sănătatea mintală nu doar sunt strâns legate, ci și acționează într-un cerc vicios complex. Afecțiunile mintale obișnuite sunt de două ori mai frecvente printre oamenii săraci decât printre cei bogați. De exemplu, există dovezi care arată că depresia este de două ori mai frecventă printre cei din grupurile cu venituri mici. Oamenii care suferă de foame sau au datorii au o probabilitate mai mare că vor suferi de tulburări mintale comune, cum ar fi anxietatea, depresia și atacurile de panică.

Cea mai mare prevalență a tulburărilor mintale se întâlnește la oamenii cu un nivel al educației scăzut și la persoanele neangajate. Studiile mai arată și că sărăcia și sănătatea mintală au o relație ciclică: sărăcia crește riscul de tulburări mintale, iar tulburările psihice crește probabilitatea ca persoana să ajungă sau să rămână săracă. În același timp, la nivel global, doar 2% din bugetele țărilor sunt dedicate sănătății mintale.

Un raport elaborat de Organizația Națiunilor Unite accentuează că țările tind să abordeze problemele de sănătate mintală ale indivizilor și să lucreze asupra efectelor acestora (terapie, medicamente) și nu acordă suficientă atenție cauzelor, una dintre care este sărăcia.

Sărăcia este un fenomen multidimensional, care, în afară de efectele nocive evidente pe care le are, mai aduce și discriminare din partea comunității sau izolare. Oamenii de știință spun că anxietatea, atacurile de panică și depresia sunt afecțiuni comune printre cei care sunt nevoiți să lupte cu lipsurile în fiecare zi.

Olesea știe pe propria piele ce înseamnă lipsurile, greutățile și stresul, atunci când nu știi cum te vei descurca de la o zi la alta. A luptat cu ele din primele zile de viață.

Părinții

Olesea Chimerciuc s-a născut într-o localitate militară din Rusia. Părinții s-au mutat acolo în timp ce tatăl ei făcea serviciul militar. După două luni de la naștere, o răceală i-a afectat puternic plămânii. Părinții, care au început să se înțeleagă tot mai prost, au decis să o aducă în Moldova și să o lase cu bunica, care lucra farmacistă și căreia „i-ar fi mai ușor să se descurce cu un copil bolnav”. Astfel, la patru luni, Olesea și-a cunoscut „mama” – cea care a stat nopți în șir lângă patul ei de fiecare dată când o simplă răceală se transforma rapid în pneumonie. Bunica era cea care o mângâia pe cap și o strângea la piept când venea plângând acasă de la școală. Bunica a fost cea care a citit sute de rugăciuni cât timp Olesei i se făcea intervenția chirurgicală la plămâni, la vârsta de 11 ani. „Eu nu mă țin minte să fi fost cândva în familie cu mama și cu tata. Eu mă țin minte doar fiind mereu cu bunica. Și pe bunica nu o numesc bunica, ci îi spun mama”, povestește Olesea și chipul i se luminează de fiecare dată când vorbește despre una dintre cele mai dragi persoane din viața ei.

Nu aveau multe, dar se mulțumeau cu puține. Pentru ca Olesea să se simtă mai bine, bunica a decis să-și vândă apartamentul din Râșcani și să cumpere o casă în satul Nihoreni, ca fetița să fie în sânul naturii și să meargă mai mult pe jos, să-și antreneze plămânii care își reveneau încet după intervenție. Apoi, bunica, farmacistă și învățătoare de limba rusă, și-a schimbat și locul de muncă. S-a angajat la o companie de asigurări, ca să câștige mai mulți bani și să petreacă mai mult timp cu nepoata. „Îi era greu financiar. Era singură, dar niciodată nu s-a plâns. Nu m-am simțit nicio clipă defavorizată, pentru că o aveam mereu pe bunica alături”, își amintește Olesea.

Lecții învățate

La 11 ani Olesea și-a cunoscut mama biologică. I-a promis că o va lua în Rusia, să-și cunoască celelalte surori, dar nu s-a ținut de cuvânt.

Cu aceste „lecții învățate”, cum le numește Olesea, a crescut și s-a înscris la Universitatea de Medicină, pentru că voia să înțeleagă cum funcționează organismul, cum anumite boli își croiesc drum în corp și cum acestea pot fi tratate, iar viețile oamenilor salvate. Deși financiar îi era tot mai greu să o sprijine, bunica a încurajat-o să învețe, să-și clădească un viitor și să nu depindă de nimeni.

A învățat doi ani, după care s-a îndrăgostit și s-a căsătorit. Soțul i-a propus să lase pentru o perioadă studiile. „Doar pentru un an-doi”, spunea el. Apoi s-a născut Dumitru, copilul dorit și iubit, căruia Olesea i-a dedicat toată atenția. Studiile au fost uitate din nou în sertar. Așa au trecut zece ani, deși Olesea nu renunțase la visul de a deveni doctoră.

„Zece ani în care m-am dedicat total familiei. Ani care nu au fost atât de frumoși precum îmi imaginam eu, naivă și încrezătoare în bunătatea oamenilor, în special în bunătatea celui căruia te dedicai…”, povestește Olesea privind în gol.

Ea își dorea foarte mult să revină la studii, dar situația financiară a familiei și opunerea soțului o împiedicau. Soțul insista să lase baltă această idee, în caz contrar nu va primi niciun sprijin din partea lui. Atunci a trăit cea mai dificilă perioadă. Era responsabilă de Dumitru, dependentă de soț și fără posibilitatea de a continua să învețe, Olesea se simțea blocată într-un cerc vicios. Avea impresia că se sufocă.
În Moldova, cu siguranță că mulți oameni sunt afectați de sărăcie, pentru că ei nu au asigurat minimumul de bază. Persoanele care au venituri medii sau sub medii trebuie să supraviețuiască de la salariu la salariu. Acest echilibru emoțional relativ ar putea fi destabilizat din cauza unor accidente și cheltuieli suplimentare care ar pune și mai mare presiune pe umerii oamenilor. Stresul de a fi sărac poate să perpetueze ciclul sărăciei, din cauza limitărilor noastre cognitive, energia fiind concentrată pe ceea ce ne focusăm atenția. Dacă toată atenția noastră e concentrată pe lipsuri, pe incapacitatea de a plăti facturile și teama că cineva va veni și ne va deconecta lumina, atunci nu putem să ne gândim la nimic altceva decât la asta. Ceea ce va face aproape imposibil să reușim să găsim soluții pentru rezolvarea problemelor. Astfel, de cele mai multe ori, oamenii nu pot ieși din sărăcie.

Ana Niculaeș
psihologă

A fost cea mai dură decizie din viața ei și știa că nu o așteaptă vremuri ușoare, dar Olesea a făcut pasul decisiv. Și-a luat copilul și a plecat. „Nu am renunțat. Decizia a fost grea, dar a fost și argumentată. Știți, nimeni nu pleacă de la bine…”, spune Olesea, lăsând să se înțeleagă lucruri pe care încă nu le poate spune.

106002220_1365859196956952_7032123340315542315_n
105964357_273781770609263_3465950401374250916_n

Anterioară
Următoare

Am întinerit cu 200 de ani

Stresul cauzat de încheierea unei relații toxice, spun psihologii, poate fi un declanșator al depresiei, al atacurilor de panică, al stărilor de epuizare mentală, precum și al pierderii sau creșterii în greutate.
Mediul în care creștem ne determină felul nostru funcțional: cum ne descurcăm și implicăm în viața socială, precum și relațiile noastre cu semenii. Totodată, un factor important în dezvoltarea noastră este și relația noastră cu părinții. De obicei, lipsa părinților în copilărie scade stima de sine și creează dificultăți în luarea deciziilor. Motiv pentru care adesea persoanele se implică într-o relație toxică.

Olga Jalbă
psihoterapeută cognitiv-comportamentală și coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei

„Într-o relație toxică, adesea, persoana se pierde pe sine”, susține psihologa americană Kelly Campbell, specializată în relațiile de cuplu. Aceste persoane se simt epuizate și pierdute. Iar această stare le va trezi nevoia să se retragă, să se regăsească din nou, să-și identifice rănile, să reflecteze și să se gândească la viața lor și ce ar trebui să facă. Specialiștii atenționează că în aceste momente suntem mai predispuși la anxietate și depresie și de aceea este bine să fim înconjurați de persoanele dragi și să facem ceea ce cu adevărat ne place.

Atunci viața Olesei a luat o altă turnură. Era singură pe lume, cu un copil mic și fără surse de venit.

Greu i-a fost și înainte, dar niciodată atât de greu. Din cauza stresului slăbise cu peste 20 kg într-o singură lună. Iar incertitudinea o măcina. Simțea cum se scufundă în tristețe și dezamăgire. Iar această stare de disperare se agrava și mai mult în zilele când vedea că nu avea bani nici măcar pentru pâine. Însă, copilul era stimulul ei, cel care o scotea din această beznă psihologică. Știa că nu are dreptul să cedeze.

Ziua mergea la ore și bibliotecă, seara avea grijă de Dumitru, iar noaptea învăța, ca în weekend să lucreze infirmieră într-un spital din capitală. „Trebuia să câștig bani ca să-mi hrănesc copilul și să-mi urmez visul”, povestește Olesea, amintindu-și de zilele și nopțile albe când se întreba ce va urma. Alegea să meargă pe jos până la universitate, parcurgând grăbită kilometri întregi, ca să nu cheltuie banii din care putea cumpăra pâine.

„Adesea trebuia să fac această alegere: o călătorie cu transportul public sau pâine pentru noi doi”. Ochii i se împânzesc de lacrimi. Ia o pauză și respiră. Amintirea acelor vremuri o doare și acum. Dar își revine, știe că doar așa a putut ajunge unde este acum.

Anxietatea

Este frica fără obiect, adică o frică ce nu are un stimul exterior. Omul își spune că nu o să se descurce și această nesiguranță este percepută de creier ca un pericol. Atunci se elimină hormonul stresului – cortizolul, care de fapt, se elimină din organism doar prin lacrimi. Iată de ce este foarte important să plângem. Plânsul este un mecanism care echilibrează organismul, spun psihologii. Dacă omul nu este calm emoțional și nu are elemente de susținere reciprocă, de încurajare, acceptare, apreciere, care să-l ajute să scape de această stare, emoțiile acestea se acumulează și apare dezechilibrul la nivel de creier. Asta duce la stări de anxietate – o tristețe profundă, care se poate transforma, mai târziu, în depresie.

Atacurile de panică

Sunt o formă de scurtcircuit la nivel de creier. Creierul reacționează de parcă ne-am afla într-o situație de pericol fizic. Nimeni nu moare de la atacuri de panică, dar în momentul acela stările sunt atât de puternice: tahicardie, senzație de greață, transpirație intensă, încât cei care trec prin asta au impresia că vor muri. Această spaimă intensifică și mai mult atacul de panică. De aceea, specialiștii recomandă să respirăm adânc și să așteptăm puțin, pentru că un atac de panică nu durează mai mult de 12 minute. Însă, nu trebuie să uităm că această stare nu apare din senin, ci e un semnal de blocaj emoțional.

Depresia

E o tulburare a gândirii care afectează emoțional, dar și fizic, persoana. Omul care suferă de depresie are insomnii, își pierde pofta de mâncare, dar și pofta de a face ceva. Această persoană nu mai e capabilă să gândească pozitiv, chiar dacă încearcă. De cele mai multe ori, e nevoie de un tratament medicamentos.

73 086


persoane cu tulburări mintale și de comportament erau sub supravegherea specialiștilor în 2018, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

147 000


persoane cu probleme de sănătate mintală și adicții erau sub supraveghere în anul 2018.
La ora actuală, în Republica Moldova datele statistice nu sunt raportate și prezentate separat pentru fiecare problemă de sănătate mintală în parte. Teoretic, în țara noastră tratamentul tulburărilor mintale este gratuit și asigurat de stat.

40


centre comunitare de sănătate mintală sunt deschise și activează în toate raioanele și municipiile. Echipa unui centru este formată din psihiatru, psiholog, asistent social și asistente medicale.

„Treci mai ușor peste greutăți atunci când ai un scop, un vis bine stabilit și persoane pentru care vrei să lupți. Mai multe experimente au arătat că persoanele din lagărele de concentrare, care au avut un scop în viață și persoane pentru care să trăiască au supraviețuit terorii la care au fost supuse”, explică psihologa Ana Niculaeș.

Sprijinul Olesei au fost fiul și bunica, ei au încurajat-o să nu renunțe. Bunica îi trimitea bani ca să plătească pentru chiria unei camere modeste, cu mobilier vechi, în casa unei bătrâne, la Chișinău. „Bunica ne dădea toată pensia ei, nu știu din ce reușea să trăiască ea în sat”, povestește Olesea.

De-a lungul vieții, a mai avut noroc de oameni care i-au fost alături atunci când nu se descurca de una singură și acest lucru a făcut-o să rămână optimistă. Proprietara casei din care închiria o odaie îi aducea adesea copilului dulciuri. Colegele de serviciu, care primeau lapte de la spital pentru condițiile nocive în care lucrau, de multe ori i-l dădeau Olesei, pentru copil. „Îl aduceam acasă fericită”, povestește ea. Spune că Dumitru, băiatul ei, a ajutat-o în momentele când simțea că cedează psihic.Psihologii susțin că trăirile noastre sunt răspunsurile la ceea ce ni se întâmplă și la ceea ce ne lipsește.
„Treci mai ușor peste greutăți atunci când ai un scop, un vis bine stabilit și persoane pentru care vrei să lupți. Mai multe experimente au arătat că persoanele din lagărele de concentrare, care au avut un scop în viață și persoane pentru care să trăiască au supraviețuit terorii la care au fost supuse”, explică psihologa Ana Niculaeș.
Sprijinul Olesei au fost fiul și bunica, ei au încurajat-o să nu renunțe. Bunica îi trimitea bani ca să plătească pentru chiria unei camere modeste, cu mobilier vechi, în casa unei bătrâne, la Chișinău. „Bunica ne dădea toată pensia ei, nu știu din ce reușea să trăiască ea în sat”, povestește Olesea.
De-a lungul vieții, a mai avut noroc de oameni care i-au fost alături atunci când nu se descurca de una singură și acest lucru a făcut-o să rămână optimistă. Proprietara casei din care închiria o odaie îi aducea adesea copilului dulciuri. Colegele de serviciu, care primeau lapte de la spital pentru condițiile nocive în care lucrau, de multe ori i-l dădeau Olesei, pentru copil. „Îl aduceam acasă fericită”, povestește ea. Spune că Dumitru, băiatul ei, a ajutat-o în momentele când simțea că cedează psihic.
Psihologii susțin că trăirile noastre sunt răspunsurile la ceea ce ni se întâmplă și la ceea ce ne lipsește.

Olga Jalbă
psihoterapeută cognitiv-comportamentală și coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei

„Știți, de multe ori mă întrebam cum am reușit să trec peste momentele grele din viață, fără să uit să zâmbesc și să găsesc în orice lucru ceva pozitiv. Mă întrebam ce e în neregulă cu mine? Și într-o zi am găsit o lucrare științifică în care autorul spunea că optimismul este forma unora de a se proteja și iată că eu așa m-am protejat și cred că asta m-a învățat bunica”, spune Olesea.

„Până la urmă viața nu e numai despre fericire, ci despre scopurile pe care reușim să le realizăm”, constată psihologa Niculaeș.

O nouă familie

Ca mamă, Olesea a înțeles că cel mai important lucru pe care poate să i-l ofere lui Dumitru nu sunt lucrurile, ci timpul petrecut împreună. „Toate distracțiile gratuite pentru copii erau ale noastre”, zâmbește timid Olesea. „Mă uitam la el și spuneam că dacă eu nu îi dau copilului meu ceea ce vreau să îi dau, nu o să-i dea nimeni”.

Au urmat luni în care a învățat să aibă încredere în oameni, în special în bărbați. Și-a reîntâlnit un prieten bun din copilărie și a înțeles că nu mai trebuie să lupte în viață de una singură. Apoi pe lume a apărut Alexandra, „șefa familiei”, cum îi spun toți din casă, pentru că atrage toată atenția asupra ei. Însă nici acum lipsurile financiare nu au ocolit familia Olesei. Soțul ei a fost nevoit să plece la lucru în Germania, iar ea a rămas cu cei doi copii și bunica, de care se desparte tot mai puțin.


Este ora 6 dimineața, afară e încă răcoare. Olesea, obișnuită de mică să se ferească de răceală, îmbracă două hanorace și iese la plimbare în parc, cu Dumitru. Este momentul ei de liniște. Apoi cei doi revin acasă și fac exerciții fizice. După care Olesea gătește micul dejun, face ordine prin casă și se joacă cu copiii. Iar în timpul amiezii, când toți dorm, iar casa cu cele două odăi modeste este cuprinsă de liniște, Olesea zâmbește, își ia conspectele și repetă temele pe care le-a învățat la universitate, așteptând să se termine pandemia ca să poată face rezidențiatul și să devină, în sfârșit, medică. Ilustrații de Irina Cleșcenco

Ar putea să vă placă și