Parlamentul a votat: Bullying-ul, introdus în Codul Educației: „Nu ne popunem să transformăm copiii noștri în infractori”

Fenomenul de bullying va fi reglementat și recunoscut ca formă de violență psihologică, care are drept rezultat crearea unei situații de intimidare. Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de modificare a Codului Educației.

Despre ce este bullying vedeți la următoare video a lui cartierul tineretului:

Proiectul stipulează că după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, autoritățile responsabile vor elabora normele metodologice pentru aplicarea Legii și vor propune practici de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Astfel, în Codul Educației va fi inclusă noțiunea de „bullying” – o formă de agresivitate care se manifestă în relațiile dintre copii și se referă la acele comportamente prin care un copil sau un grup de copii rănește, dăunează, provoacă suferință, neputință, aduce prejudicii demnității persoale în mod intenționat și repetat pentru a obține beneficii sociale: statut, putere, influență în grupul de semeni, prestigiu, popularitate în condițiile în care între copilul/grupul care rănește și copilul rănit există un dezechilibru de putere. Acest tip de agresivitate se desfășoară în relațiile dintre frați, în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale.

Inițiativa legislativă semnată de deputați PAS a provocat dezbateri la ședința plenară.

„Cine va constata bullying-ul? Să nu votăm o lege care doar constată fenomenul”, a comentat deputatul Vadim Fotescu.

„Este vorba despre un mecanism pe care îl va elabora Guvernul și care urmează să stipuleze clar. Nu-mi popun să transformăm copiii noștri în infractori. Acest proiect are drept scop prevenirea acestui fenomen”, a explicat deputata PAS Angela Munteanu-Pojoga.

„Câți psihologi vor fi angajați? Câți bani va trebui să cheltuiască statul pentru a contracara acest fenomen?”, a întrebat și deputatul BCS Vasile Bolea.

„În instituțiile de învățământ sunt psihologi, bine sunt și excepții. Câți bani, nici nu se discută, pentru că e vorba de copiii noștri. Nu cred că e nevoie de foarte mulți bani”, a spus autoarea proiectului.

„Avem copii care din cauza acestui fenomen se sinucid. Dacă încercăm acum pe acest fenomen să facem dezbateri și să ne facem că nu înțelegem că nu există și nu face victimene, greșim amarnic”, a menționat Lilian Carp.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova, 86,8% dintre elevii claselor a VI-a – a XII-a sunt afectați de bullying. Cea mai alarmantă situație este în instituțiile de învățământ din Chișinău, unde fiecare al patrulea elev a fost victimă a acestui fenomen sau a asistat la situații de bullying.

Sursa: jurnal.md 

Ar putea să vă placă și