Zi: 16 octombrie 2017

Acum câțiva ani a trecut printr-o operație de cezariană destul de complicată, iar mai târziu a aflat că, din greșeală, în timpul operației i-a fost lezată vezica urinară. Așa cum era de așteptat medicul specialist a negat acest fapt, spunând că a fost o necesitate, pentru că vezica urinară era lipită de uter.

Deși a solicitat un raport de la spital sau acte care să confirme necesitatea intervenției și la vezica urinară, nu a obținut nimic, nici măcar posibilitatea de a face copii.

În lipsa acestor acte confirmative, Iuliei îi este destul de greu să demonstreze eroarea medicului. Chiar și așa, intenționează să meargă în instanța de judecată pentru a-și cere drepturile, dar și despăgubiri morale și materiale.

Comentând acest caz și în general cazurile de malpraxis din R. Moldova, avocata din cadrul unui Biroul Asociat de Avocați din capitală, Sabina Cerbu, fostă viceministră a Justiției spune că, din păcate, Codul Penal al R. Moldova nu prevede o componentă de infracțiune în mod expres cum este malpraxisul medical. Ea poate fi găstită doar într-o infracțiune incidentă cum este art. 213 (încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale) și care se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani. Dar pentru acest timp de infracțiuni, termenul de prescripție expiră la 5 ani.

”Cu siguranță, în acest caz, victimele trebuie să se grăbească să își apere drepturile prin depunerea unei plângeri penale. Însă, indiferent de soarta cauzei penale, victima unui caz de malpraxis poate să își apere drepturile într-o acțiune civilă prin a solicita repararea de daune și eventual sancționarea disciplinară a medicului care a admis eroarea. Aceste acțiuni ar fi bine să fie demarate în paralel, or în cazul în care se înaintează o cerere civilă, după exipirarea termenului de prescripție pentru atragerea la răspundere penală, șansele pentru recuperarea totală a daunelor scad”, explică avocata.

Totuși, ce înseamnă un caz de malpraxis?

În legislația națională nu vom găsi o reglementare juridică a termenului de malpraxis medical. Dar juriștii deduc din reglementările existente că malpraxisul este acțiunea sau inacțiunea lucrătorului medical, care, în timpul acordării asistenței medicale, a cauzat un prejudiciu de orice natură ce a dus la vătămarea integrității pacientului sau la decesul acestuia.

Malpraxisul este foarte greu de demonstrat. Deși există diverse protocoale care indică asupra felului cum ar trebui să acționeze lucrătorul medical în diferite situații, ele nu sunt decât niște recomandări generale. Același tratament spre exemplu prescris la doi pacienți cu o anameză similară, poate avea efecte diferite.

”În calitate de avocat, aș recomanda pacienților să fie vigilenți în a aduna cât mai multe probe: copii de pe cartelele medicale, investigații adiționale în alte instituții medicale decât instituția în care a avut loc incidentul, acte doveditoare referitoare la perioada internării în instituția medicală respectivă, poate chiar și martori din rândul lucrătorilor medicali care pot confirma episoade ale incidentului, diferite rapoarte de expertiză”, a menționat Sabina Cerbu.

Alte recomandări pe care le face avocata ar fi ca pacienții să își cunoască drepturile și să aibă curajul să facă uz de ele.

”Internetul la momentul de față ne oferă toată informația posibilă la orice subiect, iar unii pacienții își asumă adesea și calitatea de doctori doar lecturând o sursă online. Dacă vorbim totuși despre probleme de sănătate, ar fi bine să lăsăm pe seama medicilor diagnoza. Adică bănuiala de malpraxis trebuie să fie una justificată. În cazul unei asemenea bănuieli, primul lucru pe care ar trebui să îl facă pacientul este să consulte o altă părere a unui specialist calificat și să adune aceste concluzii medicale. Acestea pot servi ulterior în calitate de probă în eventualitatea sancționării disciplinare a medicului, a recuperării de daune pentru prejudiciile cauzate sau pentru a demonstra un caz de malpraxis”, a precizat fosta viceministră a Justiției.

Pe de altă parte, potrivit unui studiul efectuat în 2011 de către șeful Catedrei de Medicină Legală din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” din acea perioadă, Andrei Pădure și care a vizat calitatea serviciilor chirurgicale a arătat că din numărul total de fișe medicale de profil chirurgical, 38 la sută conțineau erori, dintre care 55 la sută — de diagnostic. Cele mai multe greșeli au fost depistate în spitalele raionale, iar specialitățile unde s-au admis cele mai multe erori sunt în chirurgia generală, pediatrică și obstetrică.

Coordonatorul de programe la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, Ghenadie Țurcanu susține că responsabilitatea pentru calitatea serviciilor medicale şi siguranţei pacienţilor mai ţine şi de Ministerul Sănătăţii, care aprobă standardele de calitate, ghidurile şi protocoalele clinice.

”Totuşi, monitorizarea calităţii serviciilor medicale este foarte fragmentată, deoarece competenţele pentru monitorizare sunt atribuite unui şir de instituţii din sistem, fără o argumentare clară. Cu toate că în structura aparatului central al Ministerului Sănătății din anul 2006 a fost instituită o unitate responsabilă de elaborarea politicilor în domeniul managementului calității pe parcurs aceasta a fost eliminată din minister și transferată la Centrul Național de management în Sănătate. Astfel, la nivel de autoritate a administrației publice centrale în domeniul sănătății prioritățile de asigurare a calității nu se regăsesc. Principiile de asigurare a calității serviciilor de sănătate sunt mult mai vaste decât protocoalele clinice și ghidurile, însă în Moldova decidenții, probabil, preferă să administreze sistemul sănătății în loc să elaboreze politici în sănătate. Nici în structura nouă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, aprobată recent, nu există unitate responsabilă de elaborarea politicilor de asigurare a calității serviciilor în sănătate. De asemenea, în Moldova nu există o instituție publică care să fie responsabilă de asigurarea calității în sănătate (Agenție/Inspectorat de Asigurare a Calității) așa cum există în toate țările cu sisteme de sănătate dezvoltate”, a declarat Ghenadie Țurcanu.

Un material realizat de Elena Robu