”Rolul femeii în Georgia este cel de gospodină, să gătească, să aibă grijă de copii și să facă treburile casnice” – aceste cuvinte au fost spuse de toți bărbații și femeile pe care i-am întâlnit în localitatea Zemo Machkhaani. Este un sat situat într-o zonă muntoasă, la 120 km distanță de capitala Tbilisi, cu o populație puțin sub 3000 de oameni, în regiunea Kakheti, în apropiere de orașul îndrăgostiților Signagi.
După 2 ore de mers cu autobuzul pe un drum zigzag, în munți, am ajuns în satul Zemo Machkhaani, unde urmează să petrecem câteva zile alături de o familie de localnici. La deschiderea ușii autobuzului ne întâmpină un bărbat de aproximativ 45 de ani, pe nume Zahar, care, după un scurt salut, ne-a cuprins prietenește, de parcă ne-am fi cunoscut de o viață, și s-a apucat să ne ajute la descărcat bagajele.
Zahar ne duce spre casa sa cu microbuzul său pentru transport de mărfuri. Ne arată împrejurimile, câteva biserici vechi de prin secolul al V-lea, Casa de Cultură, magazine, toate situate de-a lungul drumului. După câteva sute de metri de mers pe o uliță neasfaltată, a cotit spre o curte cu porțile deschise. Aici ne întâmpină Nargiz, soția lui Zahar, Goga, fiul cel mijlociu, și Marian, nepoata venită în vacanță tocmai din Borjomi (da, da, locul de unde se extrage renumita apă minerală lecuitoare).
Nargiz, emoționată și totodată cu un zâmbet de neascuns, ne-a îmbrățișat ca pe niște prieteni pe care nu i-a mai văzut de ani buni. Într-o rusă stâlcită, ne întreaba:
- «Вы не устали? Вы голдные? Пойдемте,я вам покажу ваши комнаты»/ Nu ați obosit? Vă este foame? Haideți să vă arăt camerele unde veți sta. – poate punem asa?
Și a pornit să ne facă o excursie prin casă, după care a urmat masa.
Oaspetele în casa georgienilor este tratat mai bine decât un membru din familie, îi este oferit tot ce e mai bun, iar masa trebuie să fie plină cu de toate, și nu în ultimul rând la masă trebuie să fie multă lume. Vecini, prieteni, rude – toți sunt invitați, pentru toți se găsește loc, iar inainte de fiecare pahar băut, conform tradiției, se spune un toast, primul fiind rostit de proprietarul casei, adică de bărbat, căruia i se mai spune ”tamada”. Primul toast, dar și cele care au urmat, desigur că au fost despre și pentru femei. Și acest lucru nu e din motiv că oaspeții (noi) au venit să facă un material despre femeile de la țară. Rolul deosebit care i se atribuie femeii vine din istoria Georgiei, în special acest lucru se datorează reginei Tamara, prima femeie care a condus Georgia. Totodată, respectul față de femei vine și de la simbolul Mama – adică Georgiei, al cărei monument este la Tbilisi. O figură feminină care ține în mâna stângă un pahar cu vin, pentru a-i saluta pe oaspeții care vin ca prieteni, iar în mâna dreaptă o sabie pentru cei care vin ca dușmani.
Înainte de toasturi, să vă povestesc puțin despre viața lui Zahar și Nargiz. Ambii s-au născut în aceeași localitate, au învățat la școala din sat. După absolvire, Zahar a plecat să facă serviciul militar, apoi a învățat de inginer. Nargiz a mers la studii la Tbilisi, unde timp de 6 ani a învățat la facultatea de pedagogie. Educătoare de profesie, când s-a întors în sat a fost cerută în căsătorie de Zahar, (el spune că de fapt a fost invers, ea l-a cerut pe el), pentru că Nargizei încă de pe băncile școlii îl plăcea pe Zahar. Era un bun cântăreț la chitară și un dansator iscusit, îi cucerise inima din adolescență, el fiind prima ei dragoste.
Deși conform tradițiilor vechi, respectate mai ales în mediul rural, femeile nu aveau libertatea de a-și alege soțul, Nargiz spune că ea și Zahar s-au căsătorit din dragoste reciprocă. În unele localități din zonele muntoase mai pot fi întâlnite cazuri când fetele pot fi date în căsătorie de către tați, contrar dorinței lor, la o vârstă fragedă, fiind lipsite de dreptul la alegere sau de a face studii, însă cu timpul astfel de istorii sunt tot mai puține, afirmă ea.
Educatoare la grădiniță așa și nu s-a angajat, pentru că după nuntă a rămas însărcinată cu primul copil și a trebuie să aibă grijă de creșterea și educarea acestuia. La puțin timp a apărut și al doilea copil, astfel îngrijirea copiilor și treburile casnice i-au revenit Nargizei conform tradițiilor, dar și dorinței sale. Nu este deranjată că nu a reușit să profeseze, este fericită că a putut fi alături de copii, să le ofere toată dragostea de mamă.
Deși a trăit 6 ani în capitala țării, Nargiz spune că în localitatea sa de baștină trăiește foarte bine și nu simte vreo diferență față de viața de la oraș. Dimpotrivă, la sat e mai multă liniște, iar responsabilitățile casnice nu sunt o povară, întrucât soțul o asigură cu toată tehnica de uz casnic modernă de care se folosesc femeile de la oraș. Se simte foarte norocoasă și fericită alături de soțul său și spune că felul în care se iubesc ei doi și-ar dori să îl vadă și la fiii săi și soțiile lor.
- Cine este persoana principală în familie?
- Eu, răspunde Zahar râzând.
- De ce anume dumneavoastră?
- Pentru că eu sunt bărbat.
- Nu ambii iau deciziile în casă?
- Ba ambii. La noi există egalitate, dar în Georgia e puțin diferit, aici bărbatul este capul familiei. Trebuie să fie o delimitare cine este femeie și cine este bărbat. Noi între noi ne respectăm atât de mult, că nu apar discuții despre cine este principalul din familie, a încercat să explice Zahar particularitățile și diferențele în relația de cuplu din Georgia.
În familie toți sunt importanți și egali – soțul, soția și copiii, explică Nargiz. Femeii îi revine un respect aparte din partea bărbaților din motiv că este mamă, iar mamele sunt foarte respectate în societatea georgiană.
- Așa suntem noi, georgienii, acesta este specificul țărilor din Caucaz, și nouă acest lucru ne place, îi vine în apărare Nargiz.
Solidaritatea, dar și recunoașterea rolurilor în familie vine de la ambii, mai ales când este vorba despre repartizarea sarcinilor de lucru. Zahar, atât timp cât este în puteri, nu-i va permite soției sale să facă munci grele, el va face practic tot lucrul care, în mod obișnuit, este destinat bărbaților. De exemplu, în ziua a doua a avut de cosit iarbă în spatele casei. A pregătit coasa electrică și a mers să lucreze, iar soția sa a venit din urmă și a udat câțiva puieți de copaci fructiferi sădiți recent.
- Lucrul meu în acest caz este să ud copacii, iar cositul ierbii este pentru băieți, explică Nargiz.
- Eu nu pot să-i permit soției să cosească cu această coasă electrică, pentru că este periculos, iar muncile care pun în pericol viața femeii trebuie să fie făcute de către bărbați. Femeile au de lucru în casă, iar bărbații pe afară, această este egalitate. Că doar nu vor face lucrul și prin casă și pe afară!, glumește Zahar.
Această delimitare a rolurilor din familie pe criteriu de gen este considerată un dat care vine din istorie, tradiție și religie. Deși există un anumit dezechilibru în înțelegerea și chiar aplicarea egalității de gen la țară, ”bărbatul adevărat” este cel care are grijă de soția sa. În cazul familiei lui Zahar și Nargiz, primul face totul posibil ca soția să aibă acces la mecanisme tehnice care îi vor ușura munca, cum ar fi mașină de spălat sau ustensile pentru bucătărie.
O parte importantă din viața femeii din Georgia este petrecută la bucătărie, aceasta gătind zilnic pentru familie, iar atunci când în familie sunt oaspeți, meniul devine mult mai plin și în ajutor la bucătărie vin vecinele, rudele, prietenele. Gătitul tot are niște reguli repartizate pe criterii de gen. Femeile gătesc și amenajează masa, bărbații au grijă să aducă băutură (de obicei vinul) și să țină de vorbă oaspeții. Dacă în meniu este prevăzută carne la grătar, atunci aceasta este obligatoriu gătită de bărbați.
- Femeile nu știu să gătească carne, spune Zahar.
Pentru europeni acest lucru este apriori o afirmație care discriminează pe criteriu de gen, însă nu și în țările din Caucaz, unde femeile de obicei sunt lăsate să gătească doar acasă, nu și la restaurant. Sora lui Zahar explică că bărbații de fapt sunt cei mai buni bucătari din toate timpurile, din acest motiv rar când femeile lucrează bucătărese în cafenele și restaurante, mai ales dacă acolo se gătesc frigărui. Totodată, bărbații pot și ajută femeile la gătit, de exemplu, Zahar știe să lipească cu iscusință khinkali (bucate tradiționale din aluat cu umplutură din carne tocată) și se mândrește că știe să gătească.
Libertatea femeilor, aparent existentă, este limitată pe alocuri de tradițiile transmise din generație în generație. Vecina Nargizei, o doamnă trecută de 75 de ani, ne spune că aici o femeie trebuie să facă lucrul casnic și să aibă grijă de copii și soț. Studiile, de exemplu, și împlinirea visului de a face carieră nu ar trebui să fie pe lista de priorități a unei femei, pentru că soarta acesteia este alta. Iar dacă într-o familie femeia va insista să meargă la muncă și să se dezvolte pe plan profesional, pot fi certuri sau chiar divorț. Cu toate acestea, în relația de familie este loc de dragoste, înțelegere și susținere reciprocă.
Pe lângă obligațiile casnice pe care le au, femeile de la țară reușesc să-și facă și timp liber, care, de obicei, este petrecut alături de copii și vecine. După ce gătește micul dejun, Nargiz fie petrece timpul liber la o cafea cu vecinele, care îi sunt și prietene, sau tot împreună cu ele merge la sala sportivă din sat. Diversitatea ocupațiilor în timpul lor liber nu este prea mare, dar totuși reușesc să se simtă bine privind televizorul, ascultând muzică sau croșetând. Totodată, având în vedere că gătitul le ocupă o mare parte din viață, femeile de la țară încearcă să combine petrecerea timpului liber cu gătitul pentru soții lor care se vor întoarce de la muncă.
Fiul cel mare al Nargizei, Goga, student la universitate, este foarte optimist în privința egalității de gen din Georgia. El consideră că mersul european al țării și politicile de diminuare a discriminării pe criteriu de gen sunt deja vizibile în țară, pentru că tot mai multe femei ajung să dețină funcții importante în stat și sunt încurajate să facă studii superioare. Și chiar dacă mulți bărbați consideră că locul femeilor este la bucătărie, datorită schimbărilor și reformelor, la noile generații problema egalității de gen nu va mai fi atât de pronunțată, pentru că viziunile tinerilor diferă mult de cele ale adulților, iar limitele artificiale impuse de tradiții vor dispărea. În familia sa, părerile sunt respectate și susținute reciproc, iar asta a contat foarte mult la formarea unei gândiri mai libere a sa și a fraților săi, spune Goga.
Într-un final, concluzionăm că la toate întrebările despre respectarea drepturilor femeilor de la țară din Georgia, adresate atât bărbaților, cât și femeilor de diferite vârste, răspunsul a fost afirmativ. Femeile au drepturi egale cu bărbații, dar există anumite limite care, conform tradițiilor, trebuie respectate. Femeile și bărbații își cunosc, într-un fel rolurile, și, în special femeile, și le acceptă.
- Eu trăiesc foarte bine la sat. Am grijă de bărbat și de copii, iar el, la rândul său, are grijă de noi. Suntem fericiți împreună și ne iubim foarte mult, a ținut să accentueze, la final, Nargiz principala idee care dă definiția viații ei de femeie de la țară.
În Georgia, agricultura este principala ocupație din mediul rural. Pentru munca în domeniul agricol femeile sunt remunerate cu 35% mai puțin decât bărbații.
Bărbații de obicei ocupă funcții mai importante decât femeile.
Femeile sunt considerate gospodine și dădace, acestea fiind obligații în familie, deci sunt munci neremunerate.
Din motivul repartizării muncii pe criterii de gen, femeile au acces limitat la traininguri și granturi, ceea ce le-ar mări șansele de afirmare pe plan profesional.
Sursa: Raportul FAO privind inegalitatea de gen în mediul rural din Georgia
