Categorii
În Moldova Social Social

Apa și canalizarea. Starea acestor servicii în satul Bașcalia

Apa și canalizarea sunt elemente importante ale dezvoltării unei țări. Acestea sunt esențiale pentru calitatea vieții. În republica Moldova situația este diferită la aceste capitole, la nivel de oraș și sat, dar la fel la nivel de raioane. Unele raioane stau mai bine la acest capitol datorită diferitor factori, altele mai au mult de lucru, până și la capitolul conștientizării acestei probleme. Vă prezentăm situația la acest subiect a satului Bașcalia, direct de la primar.

Primarul satului Bașcalia, Petru Tarlev:

„În Bașcalia tot satul este conectat la sistemul de aprovizionare cu apă. Apeductul este sub gestiunea primăriei. Toate țevile apeductului sunt noi. Am fost finanțați de către Fondul de Investiții Sociale, aplicând la un proiect cu ajutorul lor, în anul 2007 și atunci circa 15% din costuri au fost acoperite de către localitate. Tariful la apă pentru cetățeni este de 10 lei iar pentru agenții economici de 15 lei, metru cub. Cu canalizarea suntem în etapa finală a lucrărilor, stația de epurare și de pompare sunt construite, plănuim să dăm în exploatare sistema de canalizare începând de anul acesta.”

Autor: Aliona Lupașco

Alte materiale: Apa și canalizarea. Starea acestor servicii în satele raionului Basarabeasca

 

FEMEI CU IDEI 1

Передача подготовлена в рамках «Программы мер по укреплению доверия» UNDP Moldova и финансируется Евросоюзом.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼