Categorii
În Moldova Social

A fost găsit trupul unui adolescent pe terenul sportiv al unei școli din Găgăuzia

Corpul neînsuflețit al unui copil a fost găsit ieri pe terenul sportiv al unei școli din UTA Găgăuzia. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova.
Caz șocant la Ceadâr-Lunga. Un adolescent a fost găsit mort pe terenul sportiv al unei școli din satul Chiriet-Lunga.
Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție din Găgăuzia, Oxana Gațenco, copilul avea vârsta de 16 ani.
Deocamdată nu se cunoaște cauza decesului.
Categorii
În Moldova Social

PAS are cei ai mulți deputați tineri, iar la BECS majoritatea sunt vârsnici

Vârsta medie a deputaților aleși în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XI-a este de 47 de ani. 14 din cei 101 de membri ai Legislativului Republicii Moldova sunt tineri cu vârsta de până la 35 de ani.

Cel mai tânăr deputat este Eugeniu Sinchevici, care a împlinit 22 de ani. Eugeniu Sinchevici studiază la Facultatea de Științe Politice din Paris și este la primul mandat de deputat. Este al doilea cel mai tânăr deputat din istoria Parlamentului Republicii Moldova, după deputatul comunist Mihail Poleanschi, care în 2001 a devenit parlamentar la vârsta de 21 de ani.

Printre cei mai tineri deputați din noua legislatură sunt, de asemenea, Marcela Nistor, de 27 de ani, și Adrian Băluțel, de 28 de ani. Toți trei au fost aleși pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.

Cel mai tânăr deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este Diana Caraman,  născută în anul 1990, economist de profesie. 

Printre deputații Partidului ”Șor” cel mai tânăr este liderul acestuia, Ilan Șor, născut în 1987. 

Decanul de vârstă al deputaților din Parlamentul de legislatura a XI-a este Eduard Smirnov (Blocul Comuniștilor și Socialiștilor), care, în acest an, va împlini 82 de ani. Printre cei mai în vârstă deputați se mai numără și Vladimir Voronin, care, anul curent, a împlinit 80 de ani, și parlamentarul Oazu Nantoi, cu vârsta de 73 de ani. La fel, în lista celor mai vârstnici deputați se regăsesc și alți membri ai BCS: Oleg Reidman (69 ani), Chiril Tatarlî (69 ani), Zinaida Greceanîi (65 ani).

Pentru comparație, vârsta medie a deputaților legislaturii curente (a IX-a) a Parlamentului European, la momentul constituirii în 2019, constituia 49,5 ani. Cel mai tânăr eurodeputat este Kira Marie Peter-Hansen din Danemarca, născută în 1998, iar cel mai în vârstă –  Silvio Berlusconi din Italia, născut în 1936.

Sursa: https://deschide.md/

Categorii
În Moldova Social

La Comrat au fost descoperite rămășițe umane și fragmente de ceramică care datează de mai bine de trei milenii.

La Comrat au fost descoperite rămășițe umane și fragmente de ceramică care datează de mai bine de trei milenii.

În urma expediției de explorare care a avut loc la o carieră veche din Comrat, arheologii au descoperit noi morminte.

Potrivit Irinei Constantinova, șefa Centrului de cercetare din Găgăuzia, la locul săpăturilor au lucrat reprezentanți ai Agenției Naționale de Arheologie.

 “Ei au ajuns pe teren cu echipamentul necesar. Am făcut primele măsurători, am dat probe de oase și de vas ceramic la expertiză. Conform ipotezelor noastre, aceasta este o așezare Nogai din secolele XVI-XVIII D.Hr. Rămășițele ceramice aparțin epocii bronzului, secolul 19-10 Î. HR.”, a spus Constantinova.

Constatările sugerează că oamenii de știință au de-a face cu un monument arheologic stratificat, pe teritoriul căruia sînt prezentate artefacte ale mai multor culturi materiale.

Săptămîna aceasta va fi elaborat un plan al săpăturilor și vor începe lucrările arheologice. Acest sit arheologic va fi inclus în harta săpăturilor arheologice.

Sursa: noi.md

Categorii
În Moldova Social

Mai multe cazuri de COVID-19 s-au întregistrat în ultimele 24 de ore

Alte 166 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 16 sunt de import: 4-Turcia, 3-Franța, 3-Italia, 2-Marea Britanie, 2-Irlanda, 1-Germania, 1-Rusia.

Numărul total de teste efectuate – 5.601, dintre care 1.355 – teste Rapid -Antigen.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 319 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 55 în stare extrem de gravă (11 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 96 persoane au fost vindecate. În total, 251.741 persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 708 persoane, iar 23.172 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, Ministerul Sănătății anunță înregistrarea altor trei decese.

Categorii
În Moldova Social

Fără carantină în Anglia pentru cetățenii SUA și UE complet vaccinați de la 2 august

În prezent, doar persoanele care au fost complet vaccinate în Marea Britanie nu trebuie să se izoleze atunci când călătoresc în țările cu risc crescut de infectare din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, cu excepția Franței.

Decizia privind renunțarea la plasarea în carantină a călătorilor vaccinați complet din UE și din SUA a fost luată miercuri de comitetul de specialitate britanic.

Potrivit acestuia, noile reguli se aplică pentru cei complet vaccinați cu un vaccin autorizat de autoritățile de specialitate din statele respective: EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente) în UE și FDA în SUA.

Cu toate acestea, deși pe viitor vor putea evita carantina în Anglia, cetățenii SUA vaccinați sunt rugați să nu călătorească în Marea Britanie de către agenția americanp de protecție a sănătății.

Și frontiera SUA este închisă în prezent pentru Marea Britanie, precum și pentru multe alte țări, cu excepția cetățenilor americani.

Categorii
În Moldova Social

În Comrat un bărbat de 59 de ani s-ar fi înecat într-un lac

Un bărbat de 59 de ani s-ar fi înecat într-un lac din municipiul Comrat. Potrivit poliției, cadavrul acestuia a fost găsit în seara zilei de 27 iulie.

„Salvatorii au fost alertați în jurul orei 20:00. Ajunși la fața locului, aceștia au scos trupul neînsuflețit al victimei din bazinul acvatic”, a relatat pentru tv8.md Liliana Pușcașu, ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În prezent se stabilesc toate circumstanțele producerii incidentului.

Potrivit informației colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, de la începutul anului 2021, în bazinele acvatice din țară și-au pierdut viața 63 de oameni, inclusiv 10 minori.

Sursa: tv8.md

Categorii
În Moldova Social

Planurile a șase călători de a intra pe teritoriul Republicii Moldova cu TESTE Covid-19 FALSIFICATE

Planurile a şase călători de a intra pe teritoriul Republicii Moldova fără a fi plasaţi în autoizolare au fost dejucate de către poliţiştii de frontieră. Aceştia au prezentat rezultatele negative ale testelor Covid-19, însă fără a corespunde unor acte veridice. Audiat, fiecare cetăţean a încercat să se justifice, menţionând că le-a obţinut legal.

Cele şase documente cu semne vizibile de falsificare au fost indentificate pe parcursul zilei de ieri, 27 iulie curent pe sensul de intrare în R. Moldova. Trei dintre ele au fost ridicate în punctul de trecere Lipcani- Rădăuţi Prut de la doi cetăţeni ai României şi un conaţional care se întorceau din Germania. Audiaţi, ei au declarat că au dat analizele necesare pentru eliberarea documentelor respective, recunoscând ulterior, că pentru obţinerea rapidă a rezultatelor au achitat suplimentar câte 50 de euro fiecare.  

Şi un ucrainean este documentat pentru prezentarea testului Covid-19 falsificat. Actul ar fi emis de către un laborator medical din Ucraina. În timpul controlului, poliţistul de frontieră a depistat indici necaracteristici, iar examinat suplimentar s-a confirmat neveridicitatea actului. Tânărul de 26 de ani s-a arătat mirat de cele depistate insistând pe idea că i s-a prelevat probe obţinând legal acest test.

Alt punct de trecere –  aceeaşi încălcare. Doi soţi din raionul Sîngerei au dorit să traverseze frontiera prin PTF Sculeni, iar în timpul verificărilor au fost informaţi despre falsificarea testelor prezentate. Aceştia s-au revoltat referitor la cele depistate. Totuşi poliţistul de frontieră a prezentat suficiente probe ce confirmă cele identificate anterior. 

În repercursiune, toate testele au fost ridicate şi remise în adresa laboratorului tehnico-juridic pentru realizarea expertizei. Cercetările vor continua până la examinarea tuturor circumstanţelor şi atragerea la răspundere a persoanelor implicate. 

Sursa: https://border.gov.md/

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼