Categorii
În Moldova Social

Examenul național de Bacalaureat a fost susținut de circa 79 la sută

Examenul național de Bacalaureat a fost susținut de circa 79 la sută dintre candidați, adică de 12 880 de absolvenți, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

La sesiunea de Bacalaureat din acest an au fost admiși 16 213 candidați, dintre care 10 914 din licee, 4601 din colegii, 187 din universități, 342 de candidați care s-au înscris în regim extern și 169 de restanțieri din sesiunile anterioare.

Urmare a desfășurării sesiunii de bază și a celei suplimentare din cadrul examenului național de Bacalaureat, rata de promovare a absolvenților din licee este de 93,98%. Astfel, din cei 10 914 liceeni, 10 258 au promovat examenul național de Bacalaureat.

Mai mult de jumătate dintre candidații din colegii și centre de excelență au promovat examenul național de Bacalaureat. Astfel, din cei 4 601 candidați admiși la sesiune, 2 357 au promovat examenul.

Din cei 187 de candidați înscriși din universități, 118 au promovat examenul național de Bacalaureat.

Rata de promovare a candidaților care s-au înscris în regim extern este de 35,38%. Astfel, din cei 342 de candidați, 121 au promovat examenul național de Bacalaureat. Din cei 169 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, 26 de candidați au promovat examenul.

Categorii
În Moldova Social

MSMPS lansează o campanie de sensibilizare destinată persoanelor din mediul rural. „Vaccinează-te, ca viața ta să revină la normal!”

O campanie de informare a populației din mediul rural despre importanța  vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 a a fost lansată astăzi, 4 august, de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul Băncii Mondiale. Evenimentul de lansare a avut loc în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, la Centrul de Sănătate din localitate.

Campania, intitulată „Vaccinează-te, pentru ca viața să revină la normal!”, cuprinde o importantă componentă mediatică, sub forma unor spoturi de promovare video și audio, în limbile română și rusă, care vor fi difuzate la posturile de radio și televiziune locale și naționale.

De asemenea, în cadrul campaniei, echipe mobile de specialiști în sănătate publică și comunicare vor vizita timp de câteva luni localități din 24 de raioane ale Republicii Moldova, în special satele în care se atestă o rată joasă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. Experții, care se vor deplasa din sat în sat, într-un mijloc de transport inscripționat cu însemnele campaniei, numit „Autocarul Sănătății”, vor discuta cu cetățenii despre importanța și beneficiile vaccinării.

Totodată,  vor fi organizate cursuri de consolidare a cunoștințelor și capacităților lucrătorilor de asistență medicală primară în ceea ce privește  comunicarea cu populația despre vaccinuri,  tehnici de consiliere și de promovare a vaccinării, în baza ghidurilor internaționale și naționale și a celor mai bune practici în domeniu. În acelați timp, sunt prevăzute acțiuni privind consolidarea la nivel comunitar a parteneriatelor dintre autoritățile publice locale, a liderilor de opinie și a reprezentanților cultelor religioase, pentru promovarea vaccinării.

„Realizând o evaluare la nivel național cu privire la disponibilitatea populației de a se vaccina, am concluzionat că oamenii au nevoie de informație suplimentară și veridică direct de la specialiști. Observăm că fenomenul știrilor false ia amploare pe rețelele sociale și în mijloacele de informare în masă. De aceea ne-am propus să realizăm o campanie de comunicare în care specialiștii să fie printre oameni, să discute cu ei la modul direct, să îi convingă că vaccinarea este singura noastră șansă de a scăpa de pandemie și de a ne proteja de formele grave ale virusului”, a declarat la evenimentul de lansare a campaniei Denis Cernelea, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Din echipele mobile de experți fac parte specialiști în sănătate publică și comunicare din România și Republica Moldova.

„Împreună cu medicii din Republica Moldova vom încerca să găsim cele mai bune modalități pentru a putea informa populația despre beneficiile vaccinării. A porni de jos în sus e o activitate foarte importantă, pentru că populația are multă încredere în medici. Întrebările oamenilor sunt absolut normale, iar specialiștii trebuie să le ofere răspunsuri ori de câte ori au nevoie. Asemenea acțiuni de informare au loc și în România, unde organizațiile nonguvernamentale și administrațiile publice locale sprijină vaccinarea în dferite moduri”, ia declarat medicul epidemiolog, expertul în sănătate publică din România, Adrian Pană.

Categorii
În Moldova Social

Un ucrainean a încercat să ajungă pe teritoriul Rep. Moldova cu permisul de conducere fals. Tânărul este cercetat penal

Intențiile unui ucrainean de a ajunge pe teritoriul Republicii Moldova au fost dejucate de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Criva. Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere cu indici vizibili de falsificare, motiv pentru care riscă cercetare penală.
În această dimineață la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport la volanul căruia se afla un cetățean al Ucrainei. Pentru autorizarea intrării în țară, tânărul a prezentat documentele necesare printre care și permisul de conducere.
Polițistul de frontieră examinând permisul de conducere a observat semne clare necaracteristice unui act veridic. Astfel, verificat suplimentar cu tehnica din dotare s-a confirmat cele depistate anterior.
Audiat, tânărul a declarat că a fost înscris la o școală auto din Ucraina, recunoscând ulterior că a achitat opt mii de hrivni pentru ridicarea permisului de conducere fără a se prezenta la examele finale.
Ca urmare a celor constatate, actul a fost transmis la laboratorul tehnico-juridic pentru realizarea expertizei, iar pe numele ucraineanului este inițiată o cercetare penală conform art. 361 al.1 al Codului Penal al Republicii Moldova.
Categorii
În Moldova Social

O mamă din Drochia și-a bătut fiica din cauza banilor. Fiica de 24 de ani a avut nevoie de ajutorul medicilor

O femeie din Drochia și-a bătut fiica atât de tare încât a avut nevoie de ajutorul medicilor. Scandalul a avut loc din cauza unei datorii.

Incidentul s-a întâmplat azi, 4 august, într-o localitate din Drochia.

A fost contactat și ofițerul de presă al IP Drochia, Ina Moscaliuc. Aceasta a spus că oamenii legii au fost alertați la ora 00:00, potrivit.

„Între o femeie de 49 de ani și fiica sa de 24 de ani a apărut un conflict verbal după care au urmat altercații fizice, motivul fiind datoria unei sume de bani a mamei față de fiica sa. În urma altercațiilor fizice fiica a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată de ambulanță”, a declarat Ina Moscaliuc.

La moment, poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor pe cazul dat.

Categorii
În Moldova Social

Cea mai tânără medaliată a Marii Britanii, milionară la doar 13 ani

Sky Brown, în vârstă de 13 ani, a devenit cea mai tânără medaliată olimpică din istoria Marii Britanii după ce a câștigat bronzul la proba feminină de park skateboarding la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La doar o lună după ce a împlinit 13 ani, Sky Brown, sportiva din Marea Britanie, stabilită în Statele Unite ale Americii, a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Tokyo după ce a cucerit medalia de bronz la proba feminină de park skateboarding.

Performanța adolescentei este cu atât mai impresionantă cu cât, în urmă cu un an, sportiva a suferit un accident teribil în timpul antrenamentelor ce i-ar fi putut fi fatal. Atunci, Sky a căzut de pe skateboard în timp ce se afla pe o rampă la o înălțime amețitoare. Brown s-a izbit cu capul de pământ, iar în urma accidentului s-a ales cu craniul fracturat și cu mâna și încheietura ruptă.

Brown și-a pierdut conștiința și a fost transportată cu elicopterul la spital, dar s-a refăcut miraculos. ”Sky a suferit cea mai urâtă căzătură de care a avut parte până acum și este norocoasă că este în viață. Când a ajuns la spital, toată lumea era îngrijorată pentru viața ei”, spunea tatăl sportivei la acel moment, citat de Daily Mail.

Pe lângă performanța de a fi cea mai tânără medaliată din istoria Marii Britanii, Sky Brown este cea mai tânără sportivă care a obținut sponsorizări generoase din partea a numeroase companii.

Recent, Brown a apărut în spoturi publicitare alături de Serena Williams și Simone Biles.

Potrivit aceleiași surse, Sky Brown a strâns până la această vârstă, din sponsorizări, o avere fabuloasă ce se ridică la aproximativ cinci milioane de dolari, iar, după succesul de la Tokyo, încasările sale vor crește substanțial.

”A fost o finală nebună. Toate fetele au fost foarte bune. Sunt șocată. Nu îmi vine să cred, este incredibil. Sunt foarte fericită să mă aflu pe podium. Medalia pare ireală, parcă este un vis. Abia aștept să le arăt medalia familiei mele și prietenilor mei”, a declarat Sky Brown, citată de Daily Mail.

În finala de la street skateboarding feminin, aceasta a participat împotriva conaționalei Funa Nakayama (16 ani) și braziliancei Rayssa Leal (13 ani).

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼