Categorii
În Moldova Social

Portugalia își continuă campania de vaccinare cu grupa de vârstă 12-15 ani

Circa 110.000 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, sau aproape un sfert dintre tinerii din această grupă de vârstă, sunt așteptați în acest weekend în Portugalia să se vaccineze împotriva COVID-19, înainte de începerea unui nou an școlar.

Zeci de copii, însoțiți de cel puțin unul dintre părinții lor, au stat la coadă sâmbătă dimineață la centrul de vaccinare din Almada, o suburbie a capitalei Lisabona.

 

„Eram nerăbdătoare ca autoritățile să dea undă verde vaccinării adolescenților. Este o măsură de siguranță pentru ei și pentru părinții noștri”, a declarat Elisabete Bastos, care s-a aflat alături de fiul ei de 14 ani, venit să se vaccineze.

„Pentru a obține imunitatea colectivă, nu avem de ales, trebuie să-i vaccinăm și pe cei mai tineri”, a spus Gisela Martins, care și-a însoțit fiul, un licean de 15 ani.

În total, aproximativ 160.000 dintre copiii din această grupă de vârstă, din aproape 410.000, sunt programați pentru vaccinare, potrivit autorităților sanitare care au rezervat de asemenea weekend-ul următor pentru imunizarea celor mai tineri. Weekend-ul trecut a fost rezervat tinerilor din grupa de vârstă 16-17 ani.

Conform calendarului stabilit de autorități, obiectivul este pregătirea pentru un nou an școlar care începe în Portugalia la jumătatea lunii septembrie. Echipa care coordonează acest program speră să finalizeze vaccinarea copiilor de 12-15 ani până pe 19 septembrie.

În Portugalia, peste 70% din populație este complet vaccinată împotriva COVID-19. Acest obiectiv, atins mai devreme decât era prevăzut, a permis guvernului să anticipeze ridicarea anumitor restricții, în special creșterea numărului de persoane admise în restaurante și săli de spectacole începând de luni.

Categorii
În Moldova Social

Din nou se solicită modificarea denumirii limbii de stat

Academia de Științe a Moldovei a lansat un apel în adresa primelor trei persoane în stat, Maia Sandu, Igor Grosu și Natalia Gavriliță, prin care anunță că susține inițiativa Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova, a Institutului de Filologie Română „B.P.Hasdeu” și a Institutului de Istorie de a relua apelul de modificare în Parlament a articolului 13 din Constituție conform adevărului științific.

„Repunerea în normalitate legislativă a denumirii corecte a limbii noastre ar pune capăt infinitelor discuții inutile care se duc în jurul acestei probleme, tuturor speculațiilor care se fac de câteva decenii, ar spori imaginea republicii noastre în întreaga lume și ar asigura procesul ei de integrare europeană.

Prin Hotărârile din 1994 și 1996 ale Prezidiului și Adunării Generale a AȘM, în cadrul conferințelor științifice naționale și internaționale, în interviurile pe care membrii Academiei de Științe a Moldovei și conducerea ei le-au acordat cu diferite ocazii, instituția noastră s-a pronunțat în repetate rânduri pentru restabilirea adevărului științific despre limba română”, se arată în apel.

Categorii
În Moldova Social

Doi soți britanici au fost bătuți cu sălbăticie de talibani când încercau să plece din țară

Un cetățean britanic care încerca cu disperare să fugă din Afganistan cu soția sa, a fost prins de talibani la un punct de trecere și obligat să se întoarcă. Înainte, însă, talibanii i-au bătut pe cei doi cu sălbăticie și i-au amenințat cu moartea.

Cei doi britanici, ale căror nume nu au fost făcute publice pentru a-i proteja, au încercat să ajungă la un hotelul Baron din Kabul, acolo unde cetățenii britanici au fost trimiși pentru a li se procesa actele și a fi evacuați din țară.

Pentru a ajunge la hotel, însă, ei ar fi trebuit să treacă de trei puncte de trecere ale talibanilor. În noaptea de vineri spre sâmbătă, talibanii de la primul astfel de punct de trecere i-au oprit pe cei doi și i-au bătut cu sălbăticie.

El a declarat pentru presa britanică că se teme să mai iasă din casă și că s-a mutat cu soția sa de șapte ori pentru că talibanii par, acum, că țintesc cetățeni străini.

El a adăugat că singura cale de a scăpa din Afganistan pentru cetățeni britanici este prin hotelul Baron, de acolo ei fiind escortați de soldați. Talibanii i-au amenințat pe cei doi, însă, că îi vor omorî dacă se întorc la punctul de trecere.

Bărbatul spune că a încercat să contacteze ambasada britanică din Kabul pentru ajutor însă nu a primit niciun răspuns.

Talibanii au stabilit puncte de trecere prin capitala Kabul și există informații că și alți cetățeni străini au avut probleme încercând să ajungă la aeroport pentru a fi evacuați. Anterior, un cetățean german a fost împușcat în drum spre aeroportul din Kabul.

Categorii
În Moldova Social

Jumătate din gunoiştile din Republica Moldova sunt neautorizate

În Republica Moldova sunt de două ori mai multe gunoişti decât localităţi, fiind înregistrate peste 3800 de gunoişti şi 1600 de localităţi. 90% din deşeuri se depozitează în gropi de gunoi (movile) şi doar 0,3% din gunoiştile autorizate corespund legislaţiei de mediu, iar jum[tate din ele sunt neautorizate.

Date în acest sens au fost prezentate de organizaţiile neguvenamentale „Moldova #FărăDeşeuri” şi „EcoVisio”, în cadrul unui atelier informativ, cu genericul „Gunoiul. De la problemă la soluţie”.

Reciclarea unei conserve de aluminiu economiseşte 95% din energia necesară pentru producerea unei noi conserve. În acelaşi timp, o baterie contaminează 20 de metri pătraţi de sol sau 400 de litri de apă, iar în acest caz soluţia ar fi să cumpărăm şi să folosim baterii reîncărcabile, au menţionat responsabili de la „Moldova #FărăDeşeuri” şi „EcoVisio”.

Ecologiştii de la cele două ONG-uri au precizat că atât metalele, cât şi sticla, pot fi reciclate la nesfârşit, iar în acest caz economisim şi salvăm resursele naturale. Reciclarea metalelor necesită mai puţină energie şi apă decât extragerea minereurilor feroase. Totodată, în procesul de reciclare a metalelor şi a sticlei se emit mai puţine gaze de seră decât la producerea din materiale noi.

Hârtia nu poate fi reciclată la infinit, ci doar de 5-7 ori. O tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci, 1438 de litri de petrol, 3 metri cubi de suprafaţă la gunoişte, 4 mii kW de energie, peste 26 de mii de litri de apă.

Fumul de la arderea frunzelor conţine mai multe substanţe cencerigene decât fumul de ţigară, dar, în cazul compostării, frunzele pot fi transformante în fertilizant preţios, au relevat ecologiştii de la „Moldova #FărăDeşeuri” şi „EcoVisio”.

Gunoiul din râuri ajune în mări şi oceane, iar 85% din gunoiul din Marea Neagră îl reprezintă plasticul. Anual în lume se produc 400 de milioane de tone de plastic, dar este reciclat doar 9% din acesta. Singura fabrică de reciclare a plasticului din Republica Moldova se află la Peresecina, raionul Orhei.

Potrivit responsabililor de la cele două organizaţii neguvernamentale, din lucrările de renovare a unei clădiri se generează mai multe deşeuri decât din lucrările de construcţie a unui edificiu nou. Prin lege este interzisă aruncarea gunoiului de construcţie în containerele de uz casnic. În cazul încălcărilor în acest sesns, persoanele vinovate sunt amendate.

Categorii
În Moldova Social

Mii de oameni au ieșit în stradă fiind nemulțumiți de noile restricţii anti-COVID

Proteste violente în orașul Melbourne din Australia. Mii de oameni au ieșit în stradă fiind nemulțumiți de noile restricţii anti-COVID-19. Manifestanții au atacat polițiștii, iar cei din urmă au ripostat cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene.

Protestele au izbucnit după ce locuitorilor din mai multe state australiene li s-a interzis să iasă din case pe parcursul nopții. Decizia a fost luată din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri de COVID-19.

Doar pe parcursul zilei de ieri s-au înregistrat 708 cazuri noi și trei decese.

Categorii
În Moldova Social

Angela Merkel i-a cerut lui Vladimir Putin eliberarea lui Aleksei Navalnîi. Ce a răspuns preşedintele rus

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi. Solicitarea a fost respinsă de Putin, care a spus că Navalnîi nu este un deţinut politic.

„Am discutat despre situaţia îngrijorătoare a lui Aleksei Navalnîi”, a declarat Angela Merkel la finalul ultimei întâlniri oficiale cu preşedintele Putin la Kremlin, în funcţia de cancelar al Germaniei. „I-am cerut încă o dată preşedintelui (rus) să-l elibereze pe Aleksei Navalnîi şi i-am spus că vom continua să facem asta până când se va realiza acest lucru”, a spus Merkel.

Solicitarea de eliberare a venit la exact un an după ce Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok de către agenţi ai serviciilor secrete ruse. În prezent, opozantul rus se află într-o colonie penitenciară aflată la 100 dde kilometri de Moscova, după ce a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

„În ceea ce priveşte subiectul în chestiune, acesta nu a fost condamnat din motive politice, ci pentru că a comis o infracţiune”, a spus preşedintele rus, Vladimir Putin, care nici de această dată nu a dorit să-i rostească numele lui Aleksei Navalnîi.

De la otrăvirea cu Noviciok și până în prezent, nici Vladimir Putin și niciun alt oficial al Kremlinului nu au rostit, explicit, numele lui Alexei Navalnîi și au negat implicarea serviciilor secrete rusești.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼