Categorii
În Moldova Social

O fetiţă de doar cinci ani s-a ales cu mai multe răni după ce a fost muşcată de câinele vecinilor

O fetiţă de doar cinci ani, din satul Hulboaca, municipiul Chişinău, a fost muşcată de câinele vecinilor în timp ce se plimba cu bicicleta împreună cu prietenii din mahala. Copila s-a ales cu mai multe răni la mâini şi la faţă şi cu o sperietură zdravănă. Mama fetei spune că a trecut prin clipe de groază.

„La un moment dat m-a sunat telefonul şi m-a anunţat o persoană şi mi-a spus că uitaţi-vă fetiţa a fost muşcată de câine şi să merg să o iau dintr-o mahala de mai în vale. Era speriată, am luat-o în braţe şi am adus-o acasă. Era muşcată de mâini şi era toată în sânge.”, a declarat Evelina Erezanu, mama.

Incidentul a avut loc acum câteva zile, iar oamenii legii au iniţiat o anchetă în acest caz.

„Da, a venit poliţia, a anchetat cazul, cel puţin chiar până a venit poliţia m-au sunat stăpânii câinelui, pentru că nu este maidanez, dar este un câine a unui stăpân, care era dezlegat.”, a declarat Evelina Erezanu, mama.

Stăpânul animalului va fi sancţionat în funcţie de gravitatea leziunilor, asta în cazul în care nu va ajunge la un compromis cu mama copilului. Între timp, fetiţa va urma un tratament, inclusiv psihologic, pentru a depăşi şocul prin care a trecut. Specialiştii recomandă persoanelor muşcate de animale să se adreseze la medicul de familie sau la un specialist în rabiologie. De cele mai multe ori este necesară administrarea a cinci vaccinuri, timp de o lună, pentru a preveni infectarea cu virusul rabic.

„Analize la persoane la moment nu sunt. Singurele analize care se fac sunt la animal sau la persoane post-mortem. Este proba imunofluorescentă care se face şi primim rezultatul în 24 de ore şi proba biologică care se face timp de 30 de zile din momentul când s-a supus analizei.”, a declarat Mariana Pîntea,
medic rabiolog.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, aproximativ 5000 de persoane au fost muşcate de câini anul trecut, dintre care un singur caz s-a soldat cu deces, din cauza infectării cu virusul rabic.

Categorii
În Moldova Social

Spitalele nu au bani pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19: CNAM are datorii de milioane faţă de aceste instituţii medicale

Spitalele din ţară nu mai au bani pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. Compania Naţională de Asigurări în Medicină le-a achitat mai puţin pentru numărul persoanelor internate, iar unele costuri suplimentare, precum gestionarea deşeurilor sau acordarea sporurilor salariale pentru medicii din prima linie, nu au fost luate în calcul.

Cu o astfel de situaţie se confruntă şi Spitalul din Bălţi, faţă de care CNAM are o datorie de aproape 17 milioane de lei. Potrivit directorului instituţiei medicale, Serghei Rotari, în spital sunt internaţi peste 300 de pacienţi cu COVID-19 din 11 raioane.

”Tariful unui caz este 8.900 de lei. Compania trebuie să mai achite 17 milioane de lei. Noi primim finanţare conform contractului pe care îl avem, dar s-a mărit numărul de cazuri tratate”, a menţionat Rotari.

Serghei Rotari mai spune că, în acest an, la Spitalul din Bălţi au fost trataţi mult mai mulţi pacienţi decât era preconizat.

”Noi anul acesta am tratat în jur la trei mii de pacienţi de COVID mai mult decât norma care conform contractului. Dacă anul trecut avem pacienţi care starea lor era medie gravă, anul acesta avem gravi, gravi care sunt dependenţi de oxigen”, a mai spus şeful instituţiei medicale. 

Şi Institutul de Medicină Urgentă din Capitală susţine că au crescut cheltuielile pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.

”O parte din cheltuieli pe care noi le suportăm cu pacienţii gravi şi extrem de gravi, internaţi în secţiile de terapie intensivă nu au fost luate în calcul la stabilirea tarifului. Tariful este cu aproximativ 700 de lei mai mic decât ceea ce noi suntem achitaţi”, a declarat Mihail Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă.

Potrivit managerilor instituţiilor medicale, CNAM nu a luat în calcul unele costuri suplimentare pentru tratarea pacienţilor cu COVID.

”Sunt costurile exagerate de mari pentru procurarea medicamentelor şi a consumabililor. O altă componentă care nu a fost inclusă în tarife ţine de gestionarea deşeurilor medicale. Costurile doar pentru deşeurile medicale este de 5 milioane de lei. La salariile de bază pentru cei care sunt antrenaţi în deservirea pacienţilor COVID se plăteşte încă 100%”, a mai spus Mihail Ciocanu. 

În cadrul şedinţei de luni a Primăriei Capitalei, edilul Ion Ceban a menţionat că spitalele municipale în care sunt internaţi bolnavii de COVID nu au suficiente medicamente, deoarece CNAM are datorii faţă de aceste instituţii medicale.

”Există plăţi restante pe cazurile tratate COVID din primăvara acestui an pe care CNAM nu le-a achitat. S-au acumulat datorii către furnizorii de consumabile şi medicamente. Este o situaţie care duce la dificultăţi serioase în activitatea spitalelor şi tratamentul pacienţilor”, a spus Ion Ceban.

Categorii
În Moldova Social

Qatarul ar putea interzice fotbaliștii nevaccinați la Campionatul Mondial de anul viitor

Qatarul ar putea interzice fotbaliștii nevaccinați la Campionatul Mondial de anul viitor. Presa internațională anunță că autoritățile statului din Golful Persic doresc să impună cele două doze de vaccin tuturor participanților.

Sunt vizați în primul rând suporterii, dar și toți membrii delegațiilor, inclusiv jucătorii.

În cazul unei decizii oficiale, însă, Mondialul ar putea suferi de absența mai multor vedete din sportul rege. Unii fotbaliști, printre care mijlocașul elvețian al lui Arsenal Londra, Granit Xhaka, sunt categoric împotriva vaccinării.

FIFA ar pregăti și un plan B. Jucătorii nevaccinați ar putea fi testați la fiecare trei zile, pe durata turneului final.

Campionatul Mondial din Qatar se va desfășura înt perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, din cauza căldurii excesive în timpul verii. Totodată, va fi ultimul turneu cu 32 de echipe naționale. Începând cu ediția din 2026, la campionat vor participa 48 de selecționate.

Categorii
În Moldova Social

Braconieri prinși pe Prut

Zeci de plase de pescuit au fost scoase din apele de frontieră. Mai multe persoane au fost documentate pentru încălcarea regimului zonei frontierei de stat, cu scop de pescuit ilicit.

Un caz recent a fost semnalat acum o zi, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi, unde au fost depistate două persoane în timp ce pescuiau pe Prut. Acestea erau pe ape cu barcă, iar la anumite perioade scoteau plase din râu. Acțiunile bărbaților au fost monitorizate și când au revenit pe mal, polițiștii de frontieră au intervenit. Au fost legitimați doi locuitori ai orașului Bălți, ambii în vârstă de 37 de ani. Cu ei aveau trei plase cu diametru de circa 200 de metri și reușiseră să prindă șapte kg de pește de diferite specii.

Totodată, angajații Direcției regionale Centru în comun cu polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD au organizat la sfârșitul săptămânii trecute un șir de măsuri cu scop profilactic în regiunea Sectoarelor Poliției de Frontieră Cahul și Brînza. Ca rezultat, pe direcția localităților Manta (MD) – Brănești (RO), echipa mixtă de control a depistat cinci cetățeni moldoveni la pescuit în râul Prut.

Astfel, din apele de frontieră au fost ridicate 400 metri de plase, iar acțiunile persoanelor urmează ar fi examinate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

 

La fel, în zona Rezervației naturale Prutul de Jos, de către alte patrule ale Poliției de Frontieră au fost ridicate șapte dispozitive, destinate pentru pescuitul ilegal în bazinele piscicole naturale. Pe direcția localităților Văleni (MD) – Șivița (RO), pe lângă măsurile de informare a pescarilor și persoanelor aflate în zona de frontieră, polițiștii de frontieră au ridicat alte 28 de plase de diferite dimensiuni, utilizate pentru pescuitul ilicit.

Poliția de Frontieră solicită respectarea regulilor de aflare în zona de frontieră, prevederi legale care pot fi revăzute în Legea nr.215 din 04.11.2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova. Persoanele care vor încălca aceste reguli sunt pasibile de sancționare contravențională, în conformitate cu art.332 CC al RM.

Categorii
În Moldova Social

Prinși cu droguri în buzunare. Patru tineri, dintre care un minor, reținuți de carabinieri

Cazurile au avut loc în weekend, în sectoarele Ciocana și Botanica. Potrivit carabinierilor, este vorba despre patru indivizi de 21, 29, 17 și 18 ani. Chiar dacă au fost reținuți în zile diferite, i-a dat de gol același lucru – comportamentul ciudat.

În toate cazurile, tinerii au fost duși inspectoratele de poliție pentru documentare, iar cele cinci pachețele cu substanțe narcotice ridicate de la ei au fost transmise spre expertize. În cadrul documentărilor s-a stabilit că individul de 29 de ani era anunțat în căutare pentru alte infracțiuni.

Cei patru riscă acum dosare pentru păstrarea substanțelor narcotice.

Categorii
În Moldova Social

O mașină a luat foc pe o stradă din Bălți. Cum s-a întâmplat

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a lichida un incendiu produs în municipiul Bălți.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat pe 20 septembrie la ora 04:55. Potrivit primelor informații pe strada Calea Ieșilor 112 din municipiul Bălți un autovehicul de model Dacia a fost cuprins de flăcări.

La fața locului pentru stingere a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit lichidarea arderii la ora 05:10. În urma incendiului a fost afectată secțiunea motorului, fără de a fi raportate victime.

Categorii
În Moldova Social

Pieton lovit mortal de două mașini la Ialoveni

Un bărbat de 61 de ani a murit după ce a fost lovit de două mașini ieri, 19 septembrie. Tragedia s-a produs în apropierea localității Horești, raionul Ialoveni.

La fața locului s-a stabilit că un automobil Volkswagen, condus de un bărbat de 40 de ani, a lovit cu oglinda retrovizoare un pieton care traversa strada neregulamentar și într-un loc neiluminat.

După impact, pietonul a fost proiectat pe a doua bandă a carosabilului, unde a fost lovit de o mașină Volvo, la volanul căreia se afla un bărbat de 60 de ani.

Din cauza traumelor, victima a murit la fața locului.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic și nu erau în stare de ebrietate.

Pe acest caz, Poliția a pornit un proces penal pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport”, acțiune care a provocat decesul unei persoane.

Potrivit Codului Penal, vinovații riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce.

Alte circumstanțe cu privire la producerea accidentului se stabilesc.

Categorii
În Moldova Social

Pfizer și BioNTech anunță că vaccinul lor poate fi administrat și copiilor între 5 și 11 ani

Laboratorul farmaceutic american Pfizer şi compania germană BioNTech au anunţat luni că vaccinul lor împotriva COVID prezintă un răspuns al anticorpilor ”robust” la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani. În urma concluziilor trase de specialiști, cele două companii vor înainta solicitarea de autorizare a vaccinului în acest interval de vârstă în SUA, Europa și oriunde va fi posibil.

Potrivit companiilor, în teste clinice de faza II/III, vaccinul a produs la cei între 5 și 11 ani un răspuns imun similar cu cel observat anterior la cei cu vârste între 16 și 25 de ani.

Din iulie și până acum, cazurile de COVD la copii au crescut cu 240%, arătând nevoia de sănătate publică pentru vaccinare. Aceste rezultate ale testelor oferă un argument solid pentru cere autorizarea vaccinului nostru la copiii de 5-11 ani, și intenționăm să o facem urgent la FDA și la alte autorități de reglementare.

În cadrul testelor clinice, copii cu vârste între 5 și 11 ani au primit două doze de vaccin de 10 micrograme, adică o treime din cât se administrează celor peste 12 ani. Companiile se așteaptă ca datele din testele pe intervalele de vârstă 6 luni – 2 ani și 2 ani – 5 ani să vină cel mai devreme în ultimul trimestru al acestui an. Spre deosebire de amplele teste clinice făcute de producători până acum pe adulți, testul pediatric cu 2.268 de participanți nu a avut ca scop principal măsurarea eficienței vaccinului prin compararea numărului de cazuri de COVID dintre cei vaccinați cu numărul celor infectați dintre cei care au primit un produs placebo. În schimb, testul clinic a comparat cantitatea de anticorpi neutralizanți induși de vaccin la copii cu răspunsul imun la persoane de vârste mai mari din testele pe adulți.

Un purtător de cuvânt Pfizer a declarat că cele două companii urmează să anunțe eficacitatea vaccinului din cadrul studiilor, întrucât până acum nu au fost depistate destul cazuri de COVID în rândul voluntarilor pentru a face această determinare.

Vaccinul produs de Pfizer a fost primul care a fost autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru folosire în grupa de vârstă 12-15 ani, după ce tot acest ser a fost primul folosit din 27 decembrie pentru imunizarea europenilor împotriva COVID. Concurentul Moderna a spus joi, 9 septembrie, că recrutările s-au încheiat la testarea vaccinului său pentru copiii între 6 și 11 ani și că analizează cea mai bună dozare pentru alt studiu, ce implică copii de peste 6 luni.

Vaccinurile sunt administrate deja la grupe de vârste mai mici în China, unde autoritățile sanitare au aprobat în iunie utilizarea de urgență a vaccinului Sinovac la copii cu vârsta de până la trei ani. Și Chile a aprobat luna aceasta folosirea vaccinului Sinovac la copiii de peste 6 ani.

Categorii
În Moldova Social

25 vinării din Moldova, în premieră, la festivalul vinului românesc RoWine, Bucureşti

O premieră pentru industria vinicolă din Republica Moldova, 25 de vinării, expuse sub brandul de ţară Wine of Moldova, în cadrul festivalului RoWine. Pe 18 şi 19 septembrie, în premieră, 25 de vinării din Moldova au fost expuse în lounge-ul dedicat brandului de ţară Wine of Moldova, în cadrul festivalul vinurilor româneşti RoWine, găzduit de Fratelli.

„E o premieră pentru industria vinicolă din Republica Moldova, 25 de crame moldovenești prezintă mândria noastră, vinul, demonstrând că Moldova este cel mai potrivit loc pentru a cultiva cei mai buni struguri și a produce excelență. Este primul eveniment în ultimii 2 ani, organizat de Wine of Moldova, peste hotarele țării. Sunt mândră de producătorii noștri, mândră de eforturile depuse de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, și mulțumesc organizatorilor RoWine pentru acest festival minunat”, a declarat directoarea Cristina FROLOV, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV)

RoWine este locul în care antreprenorii HoReCa, profesioniştii din domeniu, iubitorii şi colecţionarii de vin pot interacţiona direct cu proprietarii vinăriilor participante. La cinci ani de la prima ediţie, festivalul a reunit 92 de producători, 7 importatori şi standul al unuia dintre cei mai mari jucători de pe piaţa vinului online – FineStore.ro. Aceştia au prezentat publicului peste 500 de etichete din 12 ţări.

Cei care au dorit să se aprofundeze în arta vinului, au participat la masterclass-urile găzduite de Robert Joseph, fondatorul revistei Wine International şi al concursurilor International Wine Challenge, care a vorbit despre motivele pentru care ai putea plăti mai mult pentru un vin, în timp ce deţinătorul WSET3, Imre Szakacs-Ohra, a descifrat tainele soiului, vechimii şi provenienţei vinurilor.

Marinela Ardelean – expert în vinuri şi spirtoase, degustător profesionist în concursuri internaționale de vinuri, Global Brand Ambasador Brâncoveanu Vinars, consultant Carrefour şi autoare a cinci volume dedicate vinurilor românești. De asemenea, este inițiatoarea proiectului „The Wine Book of Romania”, primul ghid bilingv care cuprinde cele mai bune vinuri din România și Republica Moldova.

RoWine este un proiect de suflet care, după cinci ani, începe să aiba propria viață. Am încercat, la fiecare ediție, să inventăm lucruri noi, să aducem noi provocări. Iar despre această ediție, care vine după o lunga pauză, am crezut că va fi mai dificil de organizat. Spre marea surpindere a multora dintre noi, lucrurile s-au așezat mult mai ușor decât ne așteptam. Producătorii, partenerii, chiar și oaspeții pe care îi așteptăm cu nerăbdare, toți ne-au hrănit cu entuziasmul lor, cu nerăbdarea de a ne revedea, cu încrederea în revenirea unei perioade mai bune pentru toată lumea vinului. Și pentru asta vreau să le mulțumesc, au făcut ca toate eforturile noastre de a avea o ediție specială să vină mai ușor, ne-au dat energie și încredere”, Marinela ARDELEAN, co-organizator al festivalului.

Liviu şi Mihai POPESCU – co-proprietari Fratelli Grup, sunt recunoscuți de mai bine de 20 de ani pentru dezvoltarea celor mai prestigioase proiecte din domeniul HoReCa.

Apreciez interesul si entuziasmul producătorilor de a participa la această ediţie aniversară.
Totodată, îmi exprim bucuria de a fi gazda tuturor vizitatorilor, fie că sunt din domeniul HoReCa, prieteni, pasionaţi de vinuri bune, cât şi plăcerea de a socializa la un pahar de vin
!”, a declarat Liviu Popescu, co-organizator RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

Categorii
În Moldova Social

Deminare în raionul Ştefan Vodă: 160 de obiecte explozive şi 2 221 de cartuşe lichidate

Militarii din Batalionul de Geniu “Codru” au intervenit duminică, 19 septembrie, în satul Răscăieţii-Vechi, raionul Ştefan Vodă, unde au neutralizat 160 de obiecte explozive şi 2 221 de cartuşe.

Potrivit comandantului unităţii, colonel Gheorghe Racu,  printre muniţiile depistate de echipa de genişti erau mine antipersonal S-mine 35 de producţie germană, grenade de mână de tip F-1, RPG şi RG-42,  precum şi focoase UZRGM. Obiectele explozive, care prezentau un pericol iminent pentru localnici, erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi au fost distruse în condiţii de maximă siguranţă.

La începutul lunii septembrie, alte 250 de muniţii şi peste 450 de cartuşe au fost lichidate de geniştii Armatei Naţionale în aceeaşi regiune şi anume în localitatea Răscăieţii-Noi, raionul Ştefan-Vodă.

De la începutul anului, peste 860 de obiecte explozive au fost distruse de genişti pe întreg teritoriul R. Moldova.

Serviciul geniu al Armatei Naţionale face apel către autorităţile locale şi populaţia Republicii Moldova privind modul de comportare în cazul descoperirii unor elemente de muniţie. Reieşind din faptul că majoritatea obiectelor explozive sunt depistate de localnici în timpul lucrărilor agricole şi de construcţii, geniştii militari atenţionează că este interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente, joaca copiilor cu diferite elemente de muniţie, ridicarea, transportarea şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe. În cazul depistării unor obiecte neidentificate, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe imediat autorităţile locale, care vor solicita deplasarea grupelor de deminare în zonele respective.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼