Categorii
În Moldova Social

Un tânăr de 20 de ani din România, fără alte boli, a murit de COVID; Nu era vaccinat

113 persoane au murit din cauza COVID-19 în România în ultimele 24 de ore. Printre aceștia este și un tânăr de 20 de ani din județul Timiș.

Bărbatul nu avea alte boli, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Nu era însă nici vaccinat împotriva COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate de asemenea 4 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 35 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit medicilor, peste 90 din pacienții COVID care ajung să aibă nevoie de internare în spital sunt nevaccinați.

Categorii
În Moldova Social

Atac într-o școală din Râbnița. Un individ înarmat cu un cuțit amenința elevii

Momente de groază pentru elevii Școlii nr.3 din orașul Râbnița. Un individ înarmat cu un cuțit a amenința elevii.

Incidentul șocant a avut loc în data de 22 august.

Bărbatul, fără vreun motiv evident, îndrepta cuțitul spre elevi amenințându-i cu moartea. Presa de peste Nistru scrie că vizual, acesta se afla în stare de ebrietate.

Văzându-i comportamentul inadecvat, copiii au intrat în panică.

Din fericire, o eventuală tragedie a fost evitată. Un adult a văzut ce se întâmplă și a speriat individul, acesta părăsind teritoriul școlii.

Angajații școlii au chemat milițienii din regiune la fața locului. Bărbatul a fost găsit și plasat într-o instituție medicală până va ieși din starea de ebrietate.

La moment se cunoaște că atacatorul are 46 de ani.

Sursa

Atac într-o școală din Râbnița. Un individ înarmat cu un cuțit amenința elevii

Categorii
În Moldova Social

Persoanele cu dizabilitate la fel vor putea solicita reexaminarea pensiei

Beneficiarii de pensii pentru dizabilitate, care și-au continuat activitatea profesională după stabilirea acesteia, vor putea cere reexaminarea pensiei. Curtea Constituțională s-a pronunțat referitor la unele prevederi din Legea privind sistemul public de pensii, după ce a fost sesizată de mai multe persoane cu dizabilități. Acestea au menționat că, deși și-au continuat munca după stabilirea pensiei pentru dizabilitate, atunci când au cerut reexaminarea pensiei, statul le-a refuzat menționând că beneficiarii pensiei de dizabilitate nu au acest drept.

Articolul contestat prevede că „Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în cazul persoanelor care continuă să activeze după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă”.

Vitalie Meșter, autorul uneia dintre sesizări, a menționat că articolul 33 alin. (1) lit. c) din Legea privind sistemul public de pensii stabilește nejustificat un tratament diferențiat în raport cu persoanele cu dizabilități. Nu asigură condiții de egalitate în exercitarea dreptului la reexaminarea acestei pensii. Vitalie Meșter spune că, el fiind persoană cu dizabilitate, care continuă să muncească și contribuie la formarea bugetului de stat, este limitat în dreptul de a-și îmbunătăți condițiile de trai în raport cu ceilalți titulari de pensii, cum ar fi pensia pentru limită de vârstă.

Într-un briefing de presă, președinta Curții, Domnica Manole, a declarat că CC a subliniat că privarea persoanelor cu dizabilități de dreptul la reexaminarea pensiei ar putea avea ca efect dezinteresarea acestora de a practica o muncă salarizată și le poate determina să caute un loc de muncă la negru pentru a evita plata contribuțiilor de asigurări sociale.

„Pentru a remedia deficiența existentă, Curtea și-a rezervat prerogativa de a stabili prin această hotărâre o soluție provizorie, care să reglementeze problema reexaminării pensiei de dizabilitate până va interveni Parlamentul”, a notat Domnica Manole.

Efectele hotărârii Curții Constituționale se aplică din 1 februarie 2022. În cazul în care Parlamentul nu va revizui Legea cu privire la sistemul public de pensii, în conformitate cu raționamentele exprimate de Curte în hotărâre, până pe 1 februarie 2022, autoritatea competentă în materia asigurărilor sociale de stat va asigura reexaminarea dreptului la pensie de dizabilitate având în vedere considerentele prezentei hotărâri.

Categorii
În Moldova Social

Manchester United au pierdut meciul de pe teren propriu cu West Ham United, scor 0-1

Manchester United a fost eliminat din Cupa Ligii Angliei. „Diavolii roșii” au pierdut meciul de pe teren propriu cu West Ham United, scor 0-1.
Manuel Lanzini a fost eroul „ciocănarilor”, după ce a reușit să înscrie chiar în minutul 9 al partidei.
West Ham a obținut o victorie pe „Old Trafford”, după o pauză de 14 ani, iar în optimile Cupei Ligii o va înfrunta, acasă, pe Manchester City.
Tot aseară, Chelsea Londra a tremurat pentru calificare în partida cu Aston Villa.

Pe Stamford Bridge a fost 1-1 în timpul regulamentar. Timo Werner a deschis scorul în minutul 54, iar oaspeții au răspuns prin reușita lui Cameron Archer, după numai 10 minute. În urma executării loviturilor de departajare, „aristocrații” s-au impus cu 4-3.

În optimile de finală, Chelsea va juca cu Southampton.S-a calificat în următoarea fază a competiției și Arsenal Londra. „Tunarii” au învins pe Wimbledon, scor 3-0. Alexandre Lacazette, Emile Smith Rowe și Edward Nketiah au înscris câte un gol în meciul disputat pe „Emirates Stadium”.În optimi, Arsenal va juca tot pe teren propriu, cu Leeds United.

Categorii
În Moldova Social

Brad Pitt a atacat-o din nou în judecată pe Angelina Jolie

Deşi Angelina Jolie spune întregii lumi că nu mai vrea război cu fostul ei soţ, aceştia nicidecum nu ajung la un consens legat de copiii lor.

Recent, Brad Pitt a mers în instanţă şi a iniţiat un nou proces împotriva actriţei. De această dată, el este nemulţumit de modul în care s-a partajat conacul din Franţa pe care l-au deţinut, Château Miraval. Potrivit instanţei, celor doi urma să le revină câte 50% din imobil, dar Pitt nu este de acord cu această decizie întrucât, spune el, a investit mult timp şi bani în acesta.

Actriţa a încercat să vândă jumătate din conac, dar conform legislaţiei, ea trebuia, mai întâi, să-i propună acest lucru fostului ei soţ. Dacă o va vinde separat, ambii au de pierdut sume uriaşe de bani.

Brad Pitt înţelege perfect lucrurile şi încearcă să-şi facă dreptate în instanţă şi a numit-o „răzbunătoare” pe fosta lui soţie.

Sursa

https://unica.md/monden/brad-pitt-a-atacat-o-din-nou-in-judecata-pe-angelina-jolie/

Categorii
În Moldova Social

Pufuleţi aromatizaţi cu tutun de contrabandă, pregătiţi pentru Italia

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 4000 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 1000 de lei, ascunse în cutii cu pufuleţi.

În această dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, un cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, C. I., în vârstă de 43 de ani, pasager într-un autocar cu destinaţia Italia.

Poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali să efectueze împreună un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a persoanei.

În urma verificărilor amănunţite, echipa mixtă a descoperit ascunsă, în cutii cu pufuleţi şi în bagajele personale ale bărbatului, în scopul sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 4.000 de ţigarete (200 pachete de ţigări).

Întreaga cantitate de ţigarete în valoare de 980 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, în cauză fiind aplicată amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.

Categorii
În Moldova Social

Riscă pușcărie după ce ar fi „curtat” o tânără cu gesturi și atingeri indecente. Un fost deținut a ajuns din nou după gratii

Un bărbat de 27 de ani, din raionul Ungheni, a fost reținut de oamenii legii pentru comiterea unui Huliganism.

Cazul a avut loc ieri, în sectorul Râșcani la intersecția străzilor A.Hajdeu cu V.Alecsandri, unde între suspect și victima de 25 de ani s-a iscat un conflict, suspectul în scopul de a curta victma, această intenție fiind exprimată prin atingeri indecente pe diferite părți ale corpului, i-a cauzat disconfort emoțional.

Suspectul a fost identificat, reținut și condus la Inspectoratul de Poliție, pentru audieri unde în cadrul acțiunilor și-a recunoscut vinovăția.

Potrivit poliției, acesta a mai fost anterior judecat pentru infracțiuni similare și a fost eliberat în 2020 din locurile de detenție.

Bărbatul este cercetat penal în stare de libertate, pentru Huliganism, iar conform codului penal în vigoare, riscă închisoare de la 3 la 7 ani.

Categorii
În Moldova Social

Râbniţa: Un tânăr şi-a deschis brutărie cu ajutorul UE

Anul acesta, cu sprijinul Uniunii Europene, 26 de tineri antreprenori și-au deschis și dezvoltat propriile afaceri în cadrul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”.

Printre ei se numără și Dmitri Brezgunov, care a deschis cafeneaua „Семейная пекарня” din Râbnița.
Cafeneaua este echipată cu utilaj modern de panificație și mobilier de bucătărie din oțel inoxidabil, care au fost achiziționate cu finanțare europeană.

Acum Dmitri are 10 angajați și planifică să-și extindă afacerea într-o rețea de cafenele.

Cea de-a cincea etapă a Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” a fost lansată în ianuarie 2019 şi va dura până în 2021 inclusiv. Proiectul, cu un buget de circa 10,7 milioane de dolari, este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în măsuri comune.

Categorii
În Moldova Social

Interzis la sărutat icoane și mâncat în biserici

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit un set de reguli pentru desfășurarea activității cultelor religioase, în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, printre restricții se regăsește și interzicerea de a săruta obiectele de cult, dar și evitarea organizării pelerinajelor.

Evenimente tradiționale religioase cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire și control al infecției COVID-19:

  1. organizarea, dacă condițiile meteo permit, a activităților religioase oficiate de către slujitorii de cult în aer liber cu menținerea distanței fizice de 1 (unu) metru între persoane și purtarea măștii de protecție;
  2. admiterea în interiorul lăcașurilor de cult a unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată о suprafață de minimum 4 m pătrați pentru fiecare persoană și о distanță fizică de siguranță de minimum 1 (unu) metru între persoanele participate la activitățile religioase (cu excepția slujitorilor de cult).

Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomerațiilor. Slujitorii de cult vor asigura respectarea strictă de către toate persoanele ce intră în lăcașul de cult a prevederilor prezentului subpunct;

  1. instalarea la intrare în lăcașul de cult, în locuri vizibile și accesibile, a dozatoarelor cu soluție dezinfectantă pe bază de alcool pentru respectarea igienei mâinilor. La intrarea în lăcașul de cult și în locul de organizare a slujbelor, fiecare persoană este obligată să își dezinfecteze mâinile;
  2. purtarea obligatorie a măștii de protecție pe toată durata aflării în interiorul lăcașului de cult. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
  3. plasarea, la loc vizibil, a informației privind regulile de distanțare fizică, de evitare a aglomerațiilor, de acces limitat în lăcașurile de cult și în locurile de organizare a slujbelor (inclusiv numărul maxim admis de persoane aflate concomitent în lăcașul de cult), precum și despre obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție, respectării igienei mâinilor și a etichetei tusei și a strănutului. Slujitorii de cult vor monitoriza respectarea de către toate persoanele aflate în lăcașul de cult a regulilor stabilite;
  4. monitorizarea stării de sănătate a slujitorilor de cult la începutul zilei de muncă. În caz de depistare a unor simptome specifice infecției respiratorii acute persoana nu este admisă la oficierea slujbelor, se autoizolează și informează medicul de familie;
  5. evitarea contactului și a sărutării obiectelor de cult;
  6. neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcașului de cult;
  7. promovarea salutului între credincioși și slujitorii de cult exclusiv prin plecarea capului și închinăciune, fără îmbrățișări;
  8. binecuvântarea se va oferi/primi de la о distanță de cel puțin 1 (unu) metru;
  9. dezinfectarea periodică, о dată la 3-4 ore, a obiectelor sau suprafețelor de contact frecvent (mânerele ușilor, balustradele, scaunele etc.);

12.îndemnarea persoanelor din grupurile de risc, celor vârstnice și cu boli cronice, să evite locurile aglomerate și să facă rugăciunea de acasă;

  1. evitarea organizării pelerinajelor.
Categorii
În Moldova Social

Un moldovean de 21 de ani a reținut în Italia, bănuit de 20 de furturi, comise în această vară

Moldoveanul a fost reținut în zorii zilei de 16 septembrie, în orașul Pisa.

El este suspectat că în data de 14 septembrie ar fi spart un renumit magazin de sandwich-uri din oraș. Proprietarul magazinului a prins hoțul în flagrant, în timp ce acesta scotocea prin sertare și birouri. Moldoveanul însă a scos un cuțit, a amenințat negustorul apoi a fugit într-o direcție necunoscută.

Proprietarul magazinului ar fi reținut cum arăta hoțul și a ajutat la realizarea portretului robot al suspectului. Astfel s-a aflat că este vorba despre un moldovean fără loc permanent de trai, cu zeci de antecedente penale.

Din 2015 și până în 2019 el ar fi comis cel puțin 30 de infracțiuni doar în orașul Pisa.

Din 2019 și până în aprilie 2021 acesta a stat după gratii, apoi transferat în arest la domiciliu cu o brățară electronică.

În iunie 2021, el s-ar fi apucat din nou de furat.

Acum, moldoveanul de 21 de ani este plasat în arest.

La moment, polițiștii italieni au dovezi care demonstrează că pe parcursul acestei veri, moldoveanul ar fi comis 20 de furturi.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼