Categorii
Social

Renașterea meșteșugurilor autentice populare – moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă

Proiectul ”Renașterea meșteșugurilor populare autentice – moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă” 2SOFT/2.1/113

Povestea meșteșugurilor populare merge mai departe

Evoluția ascendentă din ultimii ani a turismului în partea de sud a Republicii Moldova demonstrează interesul crescut al turiștilor pentru această zonă, grație  locației geografice favorabile, cu acces la Dunăre și Marea Neagră, precum și a relațiilor strânse de vecinătate cu România și Ucraina. Una dintre oportunitățile de a face această zonă mai atractivă pentru turiștii din

Republica Moldova, dar și pentru cei din străinătate, este valorificarea patrimoniului cultural, reprezentat, în parte, de produsele meșteșugărești, care s-au transformat de-a lungul anilor, sub impactul diversității obiceiurilor și al necesității comunităților din ambele părți ale Prutului. 

În acest context, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, din Republica Moldova și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, din România au implementat, în perioada 25 iulie 2020 – 25 octombrie 2021, proiectul “Renașterea meșteșugurilor populare autentice – moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă” 2SOFT/2.1/113, realizat în cadrul Programului Operațional România – Republica Moldova, 2014 – 2020.

După cele 16 luni de implementare a proiectului, considerăm că este oportun să privim retrospectiv asupra activității noastre și să transmitem un semnal pozitiv iubitorilor de tradiții: meșteșugurile pot fi salvate, atât timp cât mai există meșteri populari care duc mai departe, cu pasiune, arta populară moștenită din generație în generație.

Proiectul a avut ca obiectiv general creșterea potențialului turistic din regiunea de sud a zonei transfrontaliere, activitatea legată de meșteșugurile tradiționale constituind una dintre modalitățile de creștere a veniturilor din activitățile turistice și, totodată, de păstrare a identității naționale în comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului, o zonă în care evoluția istorică a determinat conturarea unui tezaur cultural comun.

Derulat în condițiile impunerii restricțiilor de călătorie din contextul pandemiei de Covid-19, proiectul a constituit o provocare, suferind o serie de modificări, aprobate de finanțator și facilitate de mijloacele de comunicare on-line. Multe dintre activități s-au desfășurat pe teritoriul țării fiecărui partener, în format hibrid – fizic și Zoom webinar. Deși nu întotdeauna participanții au fost prezenți fizic în același spațiu, așa cum ne-am propus inițial, agenda evenimentelor ne-a adus împreună prin intermediul tehnologiei, conturând prioritatea specifică a unui proiect transfrontalier: cunoașterea reciprocă, prin activități comune. 

Conferința de lansare a proiectului, care a avut loc la Iași, România, în data de 19 august 2020, și cea de finalizare, desfășurată la Cahul, Republica Moldova, pe 15 octombrie 2021, au contribuit la evidențierea direcțiilor de implementare și, respectiv, a rezultatelor obținute în urma activităților susținute.

Activități-suport de realizare a proiectului: 

Cartografierea meșterilor populari din zona eligibilă, de pe ambele maluri ale Prutului – Zona de Sud a Republicii Moldova și județele Vaslui și Galați, România – a constituit munca echipelor de implementare din ambele țări, coordonate de specialiști în etnografie. Cercetarea pe teren a făcut posibilă descoperirea unor talentați meșteri populari „anonimi”, care mențin vie tradiția meșteșugărească în comunitatea locală. Activitatea acestor meșteri este cu atât mai lăudabilă, cu cât se desfășoară, în cele mai multe cazuri, fără o susținere substanțială a autorităților de la nivel local sau central. De altfel, Raportul Etnografic și Harta meșteșugurilor, întocmite cu această ocazie de către specialiștii în etnografie din echipa proiectului, evidențiază starea actuală, fragilă, a meșteșugurilor tradiționale din aria geografică cercetată. În cadrul cercetărilor de teren, au fost identificați 65 de meșteri populari (12 în România și 53 în Republica Moldova), 20 dintre aceștia fiind selectați pentru grupul țintă principal al proiectului (10 din România și 10 din Republica Moldova).

Două sesiuni de instruiri rapide au oferit meșterilor populari selectați contextul pentru aprofundarea unor noțiuni de antreprenoriat, necesare pentru valorizarea muncii lor, pentru transformarea pasiunii într-o activitate care să genereze și satisfacții materiale – o condiție necesară pentru a se putea susține financiar din munca lor și de a putea aloca timp și efort, în acest domeniu. 

O primă întâlnire „față în față”, când condițiile pandemice au permis, a avut loc în stațiunea Vadul lui Vodă, Republica Moldova, cu tema „Competențe antreprenoriale”, fiind urmată de cea de la Iași, România, cu tema „Marketingul meșteșugurilor tradiționale”, menite să antreneze meșterii populari în activități interactive și să le insufle dorința de a-și deschide propria afacere. În cadrul acestor evenimente, au fost organizate miniexpoziții cu lucrări ale meșterilor populari.

Aceste întâlniri au creat cadrul pentru un foarte util schimb de experiență, atât prin împărtășirea pasiunii pentru tradiții, cât și prin expunerea plusurilor și a minusurilor privind condițiile în care își desfășoară munca, meșterii populari dezbătând în mod constructiv soarta lor în lumea modernă, în care meșteșugurile riscă să fie uitate de noile generații, în lipsa unei strategii la nivel guvernamental.

O activitate importantă, cu impact major pe termen lung, a fost Tabăra de vară „Inițierea tinerilor în meșteșuguri tradiționale”, care a avut loc într-un cadru natural deosebit, în satul Zloți,  Cimișlia, Republica Moldova. Timp de 10 zile, 24 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au fost inițiați în tainele a patru meșteșuguri tradiționale din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului.  Formatorii au fost meșteri populari cu experiență, din România, care le-au deschis acestor tineri calea spre cunoașterea tradițiilor și a meșteșugurilor populare ale strămoșilor lor. La finalul taberei, participanții au apreciat că asemenea ateliere meșteșugărești trebuie să continue și după finalizarea proiectului. Este o mare satisfacție profesională, pentru noi, cei implicați în implementarea acestui proiect, să constatăm că acești adolescenți au reale afinități pentru tradiții, sunt dornici de cunoaștere, receptivi și foarte talentați.

Un alt rezultat important al acestui proiect este constituirea meșterilor populari din grupul țintă, într-o formă asociativă. Bazele formării noii asociații de meșteri populari, denumită sugestiv „Meșteșugurile Neamului” au fost puse în cadrul celor doua întâlnirii, în urma dezbaterilor privind avantajele asocierii pentru a-și susține interesele de grup și individuale privind locul și rolul meșteșugurilor tradiționale în cultura, dar și în economia unei țări, meșterii populari fiind singurii păstrători ai acestei culturi tradiționale care ne individualizează în contextul exacerbării fenomenului de globalizare. La Iași a avut loc prima adunarea generală, de constituire liber consimțită, a noii asociații.

Expoziția permanentă cu lucrările meșterilor populari asociați, organizată în incinta Palatului de Cultură ”Nicolae Botgros” din Cahul, Republica Moldova, este un rezultat al proiectului, dar și începutul unor – sperăm – frumoase și eficiente activități ale asociației, în scopul conservării și promovării tradițiilor meșteșugărești din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului.

Când scriem aceste rânduri, Asociația de Meșteri Populari „Meșteșugurile Neamului” și-a intrat în drepturi depline din punct de vedere juridic, stabilind deja relații de colaborare cu factori importanți în domeniul turismului și contribuind astfel la îndeplinirea obiectivului principal al proiectului.

Beneficiarul principal al proiectului – BL ( beneficiar lider) – Agentia de Dezvoltare Regională Sud ( ADR Sud), Republica Moldova – manager proiect: Viorica Cuțitaru

Beneficiar partener- B1 ( beneficiar partener 1) – Asociația „ART-Meșteșugurile Prutului”, România – manager proiect B1: Silvia Cozmîncă

Bugetul proiectului pentru cei doi benefiari a fost de 72730 euro (Beneficiar Lider), respectiv, 37700 euro (Beneficiar Partener), din care 10% reprezintă co-finanțarea pentru fiecare.

 

Aspecte din activitățile desfășurate în cadrul proiectului sunt disponibile on-line, accesând:    http://adrsud.md/, precum și  https://web.facebook.com/Afacere.Renastere.Traditie/

 

Echipa de proiect B1, Iași, România

Manager proiect: Silvia Cozmîncă

 24.10.2021

Categorii
În Basarabeasca În Moldova

(FOTO)Șapte tentative de trafic ilicit cu mărfuri la vamă. Printre bunurile depistate, electrocasnice, țigări și accesorii

Conform informației oferite de vameși, pe Aeroportul Internațional Chișinău în valiza unui pasager de 32 de ani de pe cursa aeriană Chișinău-Londra, au fost depistate 240 de pachete de țigări.

Iar un cetățean rus de 50 de ani, care venise în Moldova tot pe cale aeriană avea în valize haine și accesorii în cantități comerciale pe care nu le-ar fi declarat.

Alte trei astfel de cazuri au avut loc la vama Leușeni. Acolo au fost ridicate electrocasnice, plăci video, materiale de construcții, dar și produse chimice și de igienă. Iar la posturile vamale Otaci și Costești, vameșii au confiscat plase de pescuit, piese auto uzate, haine și alte produse de larg consum.

Toate mărfurile au fost confiscate, iar cei care au încercat să le treacă ilegal peste vamă riscă amenzi de câte 4.500 de lei.

Sursa: echipa.md 

Categorii
Bani În Moldova

Potențialul investițional al Republicii Moldova, prezentat la Moscova

Potențialul investițional și de afaceri al Republicii Moldova prezentat în cadrul misiunii de afaceri online a companiilor din sectorul agroindustrial din orașul Moscova.

Companiile din sectorul agroindustrial din capitala rusă, interesate de piața Republicii Moldova, s-au reunit în cadrul unei misiuni de afaceri, desfășurată în format online. La invitația organizatorilor, la eveniment au participat reprezentanții Biroului comercial-economic al Ambasadei și Agenției de Investiții din Moldova, precum și Reprezentanța Comercială a Federației Ruse în Republica Moldova.

În cuvîntul de salut adresat participanților evenimentului, Eugeniu Chistol, Consilierul Ambasadei pe domeniul economic, a relatat dinamica relațiilor comercial-economice bilaterale, potențialul investițional existent și aspectele competitivele a mediului de afaceri al țării noastre.

Diplomatul a invitat companiile-participante să valorifice Republica Moldova drept destinație atractivă pentru plasarea investițiilor, formarea parteneriatelor economice durabile și dezvoltarea afacerilor promițătoare.La rîndul său, Igor Ștefăneț, Șeful Direcției Investiții și Protejarea Investițiilor din cadrul Agenției de Investiții, a prezentat o descriere a potențialului investițional și de afaceri al Republicii Moldova pentru companiile-participante, subliniind deschiderea Agenției de a oferi suportul pentru potențialii investitori interesați de a ieși pe piața Republicii Moldova.

Sursa: noi.md

Categorii
Bani În Moldova

După polonezi vin şi olandezii. Încă o companie europeană va livra gaze naturale în Republica Moldova

Compania olandeză Vitol, unul dintre cei mai mari transportatori de produse petroliere din lume, a semnat, marţi un contract cu compania moldovenească Energocom privind livrarea gazelor naturale.

Agenția Proprietății Publice a anuţat că întreprinderea olandeză Vitol, unul dintre primii trei transportatori mondiali de produse petroliere, a câștigat tenderul lansat de Energocom.

Compania olandeză va livra miercuri primii un milion de metri cubi de gaze naturale Republicii Moldova.

Amintim că Energocom a semnat, luni, un contract şi cu compania poloneză PGNiG pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale.

În paralel, Chișinăul și Moscova continuă negocierile pentru semnarea unui contract pe termen lung. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă că negocierile cu Gazprom se vor axa pe datoria la gaze acumulată, începând cu 1994.

El a anunțat că va solicita efectuarea unui audit intern, care să confirme datoriile invocate de ruşi. Totodată, el a reiterat poziţia Guvernului de la Chişinău de a nu accepta oferta Gazpromului la preţ de piaţă.

Energocom a anunţat anterior un tender privind procurarea gazelor naturale şi a primit 7 oferte.

Sursa: anticoruptie.md 

Categorii
În Moldova Social

Federația Sindicală „Sănătatea” solicită Ministerului Sănătății demararea vaccinării cu a treia doză de ser anti-COVID a angajaților din sistemul medical

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova anunță că a formulat și expediat miercuri, 27 octombrie, o solicitare în adresa Ministerului Sănătății (MS) prin care cere autorizarea și demararea cele de-a treia etapă de vaccinare împotriva COVID-19 a salariaților din instituțiile medico-sanitare, întrucât majoritatea lucrătorilor medicali au depășit termenul de 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin anti-COVID.

„Valul 4 de pandemie provoacă zilnic noi infectări a personalului din unitățile medicale și sanitare, iar vaccinarea cu doza 3 (booster) este o măsură extrem de importantă pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate din Republica Moldova”, menționează Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova.

În context, Federația Sindicală menționează că vaccinarea cu a treia doză a lucrătorilor medicali este importantă pentru „buna funcționare” a sistemului de sănătate din R. Moldova.

Pe 11 mai curent, în R. Moldova a început etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Procesul de imunizare se desfășoară în cadrul centrelor de vaccinare din țară, dar și prin organizarea echipelor mobile care se vor deplasa la persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea să se deplaseze în acest scop. Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova a început pe 2 martie, curent, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Sursa: zdg.md 

Categorii
În Moldova Social

(DOC)Fără nunți și botezuri. Din 8 noiembrie, se interzice desfășurarea evenimentelor festive

Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 30 noiembrie. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), pe 26 octombrie, și publicată două zile mai târziu. În context, începând cu data de 8 noiembrie, este interzisă desfășurarea oricăror evenimente private, indiferent că sunt nunți, botezuri sau mese festive.

„Se prelungește, până la 30 noiembrie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 61 din 9 septembrie 2021, cu posibilitatea de revizuire a termenului respectiv în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național”, se arată în document.

În context, autoritățile din sănătate au anunțat că, din 8 noiembrie, „se sistează organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive)”.

Până pe 8 noiembrie, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive) va fi permisă cu participarea a cel mult 50 de persoane în spații interioare sau a 100 de persoane în spații exterioare, cu asigurarea în spațiul de deservire a unei suprafețe de cel puțin 2 m2 pentru fiecare vizitator/client, cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19.

De asemenea, la recomandarea CNESP, vacanța elevilor ar putea fi prelungită până pe 7 noiembrie în municipiile Chișinău și Bălți și  Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu. Recomandarea a fost făcută de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).

Sursa: newsmaker.md 

 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼