Categorii
În Moldova Social

Cetățenii sunt îndemnați să descarce repetat Certificatul COVID, după echivalarea documentului cu cel din țările UE

Ministerul Sănătății anunță cetățenii să descarce repetat Certificatul COVID, după echivalarea documentului cu cel din țările UE. Potrivit Ministerului Sănătății, a fost ajustată structura codului QR conform standardelor UE, iar pentru a obține varianta acceptată de UE, inclusiv și de  Republica Moldova, certificatul trebuie descărcat repetat.

„Pentru verificarea certificatelor nou descărcate, accesați www.certificate-covid.gov.md accesând secțiunea „Verifică certificat”,  sau oricare aplicație interconectată cu gateway-ul european, care centralizează cheile publice de verificare a certificatelor emise la nivelul UE. Aplicațiile  poate fi descărcate gratuit din magazinul de aplicații Google Play, sau App Store pe un telefon mobil sau o tabletă. Aplicația permite verificarea și validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în Republica Moldova, cât și în celelalte state interconectate la sistemul informatic european”, explică Ministerul Săntății.

Certificatul COVID-19 cuprinde trei tipuri distincte de certificate: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare.

Certificatul de vaccinare conține tipul vaccinului și producătorul, numărul de doze administrate, data vaccinării. Pentru uz internațional, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să accepte certificatele de vaccinare emise pentru vaccinurile care au primit autorizație de introducere pe piața UE.

Totodată, țările UE pot decide acceptarea certificatelor care atestă administrarea altor tipuri de vaccinuri, incluse în lista de urgență a OMS. Regulile variază de la un stat la altul, de aceea vă îndemnăm să consultați din timp condițiile țărilor în care doriți să mergeți . Pentru uz intern, pe teritoriul Republicii Moldova sunt valabile toate certificatele cu toate tipurile de vaccin disponibile în țară.

Certificatul de testare este eliberat persoanei în baza unui rezultat negativ, fie la un test RT-PCR, fie la un test rapid antigenic, inclus în lista comună stabilită în baza recomandărilor Consiliului Europei. În prezent, această listă include 138 de tipuri.

„Majoritatea testelor antigenice utilizate în Republica Moldova se regăsesc în această listă. Îndemnăm cetățenii,  care doresc să efectueze un test rapid antigenic în scopul obținerii unui certificat COVID, să anunțe reprezentanții laboratoarelor despre acest lucru, pentru a se asigura că este realizat un test inclus în lista aprobată de UE”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Certificatul de recuperare se eliberează, pentru o perioadă de șase luni, persoanelor care au suferit de COVID-19 și s-au vindecat. Pentru uz internațional, conform cerințelor Uniunii Europene, certificatele de recuperare sunt emise în baza unui rezultat pozitiv la un test  RT-PCR.

Persoanele pot descărca aceste certificate de pe platforma www.certificate-covid.gov.md de pe data de 16 noiembrie 2021.

„Totodată, informăm că cetățenii Republicii Moldova, care nu au efectuat un test RT-PCR la COVID-19 în perioada infectării, pot obține un certificat de testare sau de vaccinare, în baza căruia să circule în spațiul UE.   Pentru uz intern, conform Protocolului Național, certificatele de recuperare se eliberează în baza unui rezultat pozitiv atât la testul RT-PCR, cât și la un test rapid antigenic. Acest tip de certificat va putea fi descărcat de pe platforma www.certificate-covid.gov.md începând cu ziua de luni, 22 noiembrie 2021”, precizează Ministerul Sănătății.

Pe 15 noiembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat decizia de a echivala certificatul COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova, cu cel emis în țările Uniunii Europene. Asta înseamnă conectarea țării noastre la sistemul UE și acceptarea certificatului COVID conform unor condiții egale cu certificatul digital COVID al UE.

Scrie newsmaker.md 

Categorii
În Moldova Politică

Stoianoglo, scrisoare deschisă adresată diplomaților acreditați în Moldova

Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a adresat pe 18 noiembrie, o scrisoare deschisă către către șefii misiunilor diplomatice și internaționale, acreditate în Republica Moldova. Stoianoglo a făcut o retrospectivă a activității sale, remarcând că „a stârpit practica de desfășurare a show-urilor publice cu mascați”, iar dosare penale la comandă nu au fost pornite. El mai afirmă că „este supus ilegalităților” doar pentru că a refuzat să demisioneze din funcția de procuror general, mandat pe care l-a obținut legal, în premieră pentru Moldova, în baza unui concurs.

„Țara noastră, întreaga societate a trecut în acești ani prin mai multe situații dificile, unele chiar tragice, inclusiv evenimentele din 7 aprilie 2009, perioada „statului capturat” etc. Trebuie să constat, cu amărăciune și cu mare regret, că din toate aceste cataclisme sociale, care au cauzat mari suferințe poporului, clasa politică din Moldova nu a învățat nimic. Ca și pe timpuri de tristă faimă, politicienii preferă să utilizeze cu insistență aceleași instrumente, preluate de la predecesori, de subordonare a justiției și utilizarea ei în scopuri politice, pentru promovarea intereselor înguste de partid”, se arată în scrisoare.

Potrivit lui Stoianoglo, publicul este supus exercițiilor de manipulare prin intermediul mass-media „controlată” și are loc „concentrarea puterii de stat în mâinile unui grup îngust de politicieni”.

„Exemplu elocvent în acest sens servește chiar reținerea procurorului general în biroul său de serviciu. Cel mai mare pericol (în virtutea caracterului aproape irecuperabil) rezidă în faptul că oamenilor li se insuflă cu insistență ideea că toate aceste acțiuni sunt în corespundere cu valorile europene și sunt necesare pentru democratizarea societății”, mai scrie Stoianoglo.

Procurorul general suspendat declară că chiar de la începutul mandatului și apoi pe întreaga perioadă de circa doi ani atât el cât și întregul Sistem al Procuraturii, au fost supuși unor presiuni politice „fără precedent”. Stoianoglo spune că Procuratura era solicitată zilnic să ofere informații despre mersul anchetei, inclusiv pe dosare, care ani la rând nu au prezentat nici un interes.

„În pofida faptului că pe dosarul de rezonanță numit generic „furtul miliardului” s-au obținut rezultate promițătoare (în pofida multiplelor dificultăți), cu expedierea în judecată a dosarelor pe mai multe episoade, despre care societatea era regulat informată prin comunicate de presă, cu toate acestea, procurorii și în special Procurorul General era în mod regulat admonestat pentru ineficiență.
Deoarece presiunile exercitate nu și-au atins efectul scontat, s-a recurs la alte metode. Deja am fost acuzat de corupție, de promovarea intereselor grupărilor criminale – acuzații care, de altfel, nu au absolut nici un temei, nici juridic și nici factologic”, susține Stoianoglo.

Stoianoglo le spune ambasadorilor acreditați în Republica Moldova că nu i s-a oferit cel puțin posibilitatea să explice punctul de vedere și poziția pe marginea învinuirilor înaintate.

„Dar oare poate fi vorba de transparență în cadrul procedurii de evaluare a activității Procurorului General, inițiate recent la sesizarea Președintelui țării, în timpul când persoana supusă evaluării se află în arest la domiciliu, având restricții de comunicare, inclusiv pe marginea subiectelor de interes pentru buna desfășurare a evaluării. De reținut că aceste nelegiuiri au fost și continuă să fie comise de oameni din anturajul Președintelui Republicii Moldova, colegi de partid și persoane numite în funcții nemijlocit de către șeful statului sau de partidul său”, se mai menționează în scrisoare.

În susținerea celor spuse Stoianoglo afirmă că la până la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 5 octombrie 2021 atât Ombudsmanul cât și președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu au participat niciodată la ședințele CSP. Însă, spune Stoianoglo, în acea zi s-au prezentat toți.

„În acest fel demonstrând nu doar capitulare totală în fața politicului, dar și adevărata lor față, a unor ființe lipsite de voință și demnitate, care nu au părere proprie și pentru care Legea, Drepturile omului și Prezumția nevinovăției sunt pur și simplu cuvinte lipsite de sens și valoare. Oare astfel de persoane, cu asemenea principii și valori, ne pot conduce spre Statul de drept și spre o societate prosperă?”, se întreabă procurorul general suspendat.

În acest context Alexandr Stoianoglo îi îndeamnă pe ambasadorii acreditați în țara noastră să sprijine partidul aflat la guvernare pentru a 1nu aluneca spre dictatură și fărădelege”.

„Puterea actuală, partidul aflat în prezent la guvernare are nevoie astăzi în mod deosebit de sprijinul Dvstră, dar și de sfaturile Dvstră pentru a nu aluneca spre dictatură și fărădelege. Ignorarea sau indiferența față de aceste procese ar putea provoca consecințe imprevizibile și chiar destabilizări în societate. Mai avem șansa să construim, cu efort comun, în Republica Moldova statul de drept, democratic, în care drepturile și libertățile persoanei sunt valori incontestabile”, conchide Stoianoglo.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut în seara de 5 octombrie.de angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS), pe numele său fiind deschis un proces penal cu 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața unor organe competente.

În aceeași zi, CSP l-a suspendat din funcția de procuror general. La fel, au fost suspendați din funcție și adjuncții lui Stoianoglo de la Procuratura Generală.

La scurt timp președinta țării Maia Sandu a comentat evenimentele cu privire la suspendarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general și reținerea sa. Prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, șefa statului a declarat că instituțiile responsabile de lupta anticorupție trebuie să țină cont de așteptările cetățenilor și să acționeze în conformitate cu legea.

În prezent, Stoianoglo se află în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel (CA) a respins contestațiile depuse de avocații acestuia.

În afară de Stoianoglo, în dosar sunt vizați încă cinci suspecți. De asemenea, în biroul lui Stoianoglo s-au desfășurat de trei ori percheziții. Ultima oară, oamenii legii au descins în Procuratura Generală pe 12 noiembrie. Avocații nu exclud că în birou ar fi putut fi plasate intenționat „anumite lucruri”. Aceștia au ținut să sublinieze că Stoianoglo nu a intrat în clădire de mai mult de o lună, iar camera nu a fost sigilată și în ea a avut acces procurorul general interimar, Dumitru Robu.

Scrie newsmaker.md 

Categorii
În Moldova Politică

(video) Procurorul general interimar, filmat cum primește bani.

Procurorul general interimar Dumitru Robu a comentat imaginile scurse în presă de către un anonim care îl acuză că ar fi luat mită pentru a a influența soluționarea unui dosar, în care ar fi fost implicat un funcționar. Imaginile au fost publicate de mai multe surse mass-media. Pe 18 noiembrie, Procuratura Generală a publicat o declarație în care se susține că s-ar încerca manipularea opiniei publice și denigrarea lui Robu.

Imaginile au fost expediate mai multor redacții din presa autohtonă. Acestea au fost însoțite de un text, în care se precizează că Robu ar fi primit banii în calitate de mită pentru a influența soluționarea unui dosar de pretinsă corupție a unui funcționar, documentat de Procuratura Anticorupție, pe perioada când Robu deținea funcția de adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, responsabil de domeniu judiciar. Autorul anonim susține că funcționarul respectiv ar fi fost achitat datorită intervenției lui Robu.

Procuratura Generală a publicat o reacție. Potrivit conducerii instituției, imaginile respective sunt un efect al intervențiilor „în forță asupra mai multor persoane corupte” și al „activizării investigațiilor în cazurile de rezonanță sporită”. Potrivit procurorului general interimar, s-ar urmări denigrarea sa.

„În vederea compromiterii imaginii mele și a acțiunilor întreprinse de către procurori în ultima perioadă în domeniul combaterii corupției, în disperare, se încearcă de a manipula opinia publică prin utilizarea rețelelor de socializare și a surselor media. Nu este un procedeu nou și destul de previzibil în special în condițiile actuale de disconfort total pentru cei corupți”, se arată în declarație.

În legătură cu înregistarea respectivă, Robu susține că nu este vorba despre un act de corupție.

„Cu referire la imaginile video, menționez că nu are nimic cu careva cazuri de corupție. În primul rând, trebuie de cunoscut că imaginile au fost efectuate în perioada mai-iunie 2020, în casa părinților cetățeanului Sergiu Șeptelici, care este în vecinătatea socrilor mei. Persoana respectivă a procurat un automobil de la cumnatul meu Ghenadie Ghețiu, iar în video este redat cum am primit suma de circa 10 000 euro pentru acest automobil, deoarece cumnatul se afla la acel moment în Italia și era în imposibilitate de a se deplasa în Republica Moldova. Imediat după primirea banilor, aceștia au fost depuși pe contul bancar și transferați cumnatului meu în Italia”, a menționat Dumitru Robu.

Procurorul general interimar a mai menționat că, pentru a exclude orice interpretări, va solicita Consiliului Superior al Procurorilor să desemneze un procuror care va investiga circumstanțele cazului. De asemenea, acesta intenționează să sesizeze organele de drept pentru a investiga circumstanțele efectuării înregistrării video fără acordul său.

 

Pe 6 octombrie 2021, preşedintele Maia Sandu a semnat decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcţia de procuror general interimar, după ce Consiliul Superior al Procurorilor l-a propus pe acesta pentru funcţia respectivă, în contextul suspendării lui Alexandr Stoianoglo din funcţia de procuror general.

Anterior, în perioada guvernării PSRM-ACUM, Robu a mai deţinut funcţia de şef interimar al Procuraturii Generale. Dumitru Robu a devenit cunoscut opiniei publice după ce a instrumentat dosarul penal deschis pe numele ex-primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă, în cazul parcărilor cu plată din capitală. De altfel, Chirtoacă a venit la ședința CSP și a cerut ca Robu să nu fie promovat în funcția de procuror general interimar.

Scrie newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Nicu Popescu, după discuțiile de la Moscova cu Dmitri Kozak: „Am subliniat necesitatea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană”

Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, aflat într-o vizită de lucru la Moscova a anunțat că a avut o întrevedere cu șeful – adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak. Cei doi oficiali au discutat despre o serie de subiecte de pe agenda moldo – rusă. 

Este vorba despre semnarea recentă a contractului de livrare a gazelor rusești către Republica Moldova, eliminarea barierelor și restricțiilor din comerțul reciproc, cum ar fi taxele de import aplicate față de unele categorii de produse.

Popescu și Kozak au mai discutat și despre conflictul transnistrean. Ministrul de Externe de la Chișinău susține că a reconfirmat poziția țării noastre privind desfășurarea procesului de reglementare exclusiv pe cale pașnică, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova în granițele recunoscute la nivel internațional.

„Am subliniat necesitatea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, dar și evacuarea și distrugerea munițiilor din depozitul militar de la Cobasna”, a adăugat vicepremierul Nicu Popescu într-o postare pe Facebook.

Tot miercuri, Nicu Popescu s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Șeful diplomației moldovenești a declarat în cadrul întrevederii cu acesta că R. Moldova mizează pe sprijinul Federației Ruse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Scrie tv8.md 

Categorii
În Moldova Politică Social

(video) Maia Sandu, despre mama cu cinci copii, condamnată la închisoare: Șor a primit 7 ani, iar ea 6.

Președinta Maia Sandu este de părere că în cazul Nataliei Ursachi, femeia din Drochia cu cinci copii, condamnată la închisoare, s-a produs o injustiție. În cadrul ediției din 17 noiembrie a emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV, șefa statului a declarat că inițial nu i-a fost prezentată informația completă de către Comisia de grațiere. În prezent, aceasta analizează toate informațiile și urmează să ia o decizie până la sfârșitul săptămânii curente. Mai mult, datorită Legii amnistiei, care este în curs de elaborare de către un grup de deputați, ar puteafi grațiate și alte mame care își ispășesc în prezent pedepsele.

Informații incomplete de la Comisia de grațiere

„În primul rând, o problemă în acest proces a fost că Comisia nu mi-a oferit toată informația, atunci când a venit cu recomandarea. Nu a apărut și informația că e vorba despre femeia care are cinci copii. Eu am văzut decizia strict prin prisma acestor lucruri. Evaluarea Comisiei dacă există riscul de recidivare. E o problemă, nu acuz pe nimeni și am respect față de membrii Comisiei, care fac muncă de voluntariat – sunt specialiști în psihologie, drept, în drepturile omului. Dar această informație nu a fost completă. Va trebui să ne asigurăm că, de-acum încolo, eu am toată informația pentru ca să semnez decizia.

Maia Sandu a confirmat că s-a întâlnit cu părinții femeii condamnate.

„Pe de o parte, ceea ce spun juriștii și avocatul doamnei, pentru asemenea infracțiuni, care, desigur, nu trebuie făcută – orice furt sau delapidare trebuie condamnat. Dar dacă e să compari că pentru un furt sau escrocherie de 8 mii de euro ea a promit 6 ani și în același timp, în cazul lui Șor, a primit 7 ani, pe care nici nu a ajung măcar la închisoare, este clar o problemă de decizie judecătorească. (…) Este o injustiție faptul cum a fost condamnată această femeie”, a argumentat șefa statului.


„Nu a fost sinceră”

Președinta țării a mai explicat că argumentele membrilor Comisiei de grațiere au fost că există riscul unei recidive: „Ea a fost invitată la o discuție și, pe de o parte, nu și-a recunoscut vina, dar nici nu a venit să spună ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu a fost sinceră. Nu a spus: „da, s-a întâmplat, nu se va repeta, vreau să corectez lucrurile și să merg mai departe” și nici nu a spus „nu sunt vinovată, lucrurile s-au întâmplat altfel”.

Maia Sandu a mai spus că, până la sfârșitul săptămânii curente, va lua o decizie pe acest caz.


Circa 40 de mame din Moldova se află după gratii

„Acest caz a descoperit problema unor pedepse care nu sunt individualizate, nu sunt corecte, dacă ne raportăm la cazurile de corupție mare”, a mai spus președinta țării.

Potrivit președintei țării, în prezent, în penitenciarele din Moldova își ispășesc pedepsele circa 40 de femei cu copii minori.

„Pentru o parte dintre ele, soluția va fi Legea amnistiei, pregătită de câțiva deputați din Parlament. Sperăm să simplificăm situația”, a conchis Maia Sandu.

***

Natalia Ursachi a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru că nu a putut achita un credit. Ea susține că și-a luat o mașină de cinci mii de euro, că să presteze servicii de taxi și să-și hrănească micuții pe care îi crește singură, dar nu a fost în stare să mai achite taxele, potrivit PRO TV Chișinău.

Pe de altă parte, ZdG a aflat căde fapt, Natalia Ursachi a împrumutat 2500 de euro și a luat un automobil BMW 320 de la Vitalie Plugari, un bărbat care plasase pe un site specializat anunțul că își vinde automobilul, nereturnând nici banii, nici bunul mobil. Curtea de Apel Bălți a condamnat-o pe femeie la șase ani de închisoare pentru escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari și a obligat-o să restituie suma de 11.200 de euro, dedusă din valoarea mașinii – 8700 de euro – și datoria de 2500 de euro.


Datoria va fi acoperită de politicieni?

În octombrie 2020, în cadrul unui breafing de presă, liderul de atunci al formațiunii politice „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că este gata să achite datoria de peste 200 de mii de lei pentru femeia din Drochia, condamnată la șase ani de pușcărie, lucru care nu s-a întîmplat.

Pe 12 noiembrie 2021, președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, Ion Guzun, a declarat că deocamdată, femeia nu întrunește condițiile de grațiere prevăzute de legislație și că nu poate fi făcută recomandarea către președinta țării Maia Sandu de a o grația pe Natalia Ursachi.

Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a anunțat pe 12 noiembrie lansarea unei campanii de colectare de bani pentru achitarea datoriei acumulate de condamnată. Acum un an, Igor Dodon, care în acea perioadă deținea funcția de președinte a țării, declara că intenționează să o grațieze și califica drept „PR” propunerea unui alt politician, care se oferise să achite datoria respectivă.

Pe 16 noiembrie, părinții Nataliei Ursachi au fost invitați la Președinție, unde au avut o întrevedere cu șefa statului.

Scrie newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼