Categorii
În Moldova Social

(video) Noi condiții de pensionare. PAS propune instituirea „pensiei de carieră lungă”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) propune noi condiții de pensionare: formula de indexare a pensiilor va fi revizuită, iar legea privind reducerea vârstei de pensionare, adoptată anul trecut, va fi anulată. De asemenea, va fi introdus dreptul la pensie pentru carieră lungă. Modificările au fost prezentate, pe 22 noiembrie, de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun. 

Deputatul PAS Dan Perciun a remarcat că proiectul de lege adoptat, în decembrie 2020, de majoritata parlamentară neformalizată de atunci (Partidului Socialiștilor (PSRM) și Platforma „Pentru Moldova”, din care făcea parte și Partidul „ȘOR”) a fost votat în lipsa avizului Guvernului și implica cheltuieli financiare foarte mari. Parlamentarul susține că inițiativa a fost una populistă.

„Acel proiect de lege nu avea niciun calcul aferent și a fost votat strict dintr-o perspectivă electorală, cu un termen de implementare din 2022, după alegerile parlamentare anticipate, pentru a servi drept o sperietoare în alegeri. Noi revenim asupra acelei inițiative și restabilim graficul de majorare a vârstei de pensionare, care a existat din 2018 până în 2020”, a anunțat Perciun.

Parlamentarul a remarcat că, în ultimii ani, în R. Moldova, sunt tot mai puțini oameni care muncesc și achită pensiile pensionarilor de astăzi.

„Dacă în 2014, pentru fiecare pensionar, aveam 1,38 de angajați care achitau contribuții la fondul de asigurări sociale, astăzi, indicatorul s-a redus la 1,23. Practic, suntem în situația când ne apropiem de raportul de 1 : 1, când pentru fiecare pensionar există un singur salariat care asigură pensia în plan”, a argumentat Perciun.

PAS propune instituirea „pensiei de carieră lungă”

„Am decis să oferim dreptul la pensionare, indiferent de vârstă, pentru cei care au un anumit stagiu de cotizare corespunzător. Am creat așa-numita „pensie pentru carieră lungă”, de care vor putea beneficia cei care au un stagiu de cotizare contributiv – în cazul doamnelor, cu trei ani mai mare decât stagiul standard, în cazul bărbaților – cu cinci ani mai mare. Aceștia vor putea ieși la pensie fără nicio penalitate sau interdicție”, a anunțat deputatul PAS.

Potrivit inițiativei, femeile vor putea ieși la pensie de carieră lungă, dacă vor avea un stagiu de pensionare de 35,6 ani. Pragul ar urma să crească, treptat, astfel încât, în 2024, să constituie 37 de ani. Bărbații se vor putea pensiona dacă vor avea un stagiu de cotizare mai mare de 39 de ani.

Formula de indexare va fi revizuită

De asemenea, proiectul de lege presupune revizuirea formulei de indexare a pensiilor: „Indexarea urmează să aibă loc o dată în an, în luna aprilie, în baza inflației din anul precedent. În același timp, prevedem un coeficient de majorare reală a pensiei cu 50% din creșterea economică pentru anul precedent, care se va include în pensia calculată a cetățenilor”, a explicat Perciun.

Această majorare va fi oferită în sumă fixă, nu ca un procent din pensia fiercărei persoanei – pentru toți la fel.

„Vrem să ne asigurăm că cei care au 15 mii de lei pensie sau 25 de mii de lei și cei care au 2 200 de lei, prin această măsură, nu sunt tratați diferit. Adică cei cu 15 mii de lei să beneficieze de o majorare de 5%, dar să reprezinte o sumă mult mai mare decât acele 5% aplicate la cele 2 200. Respectiv, venim cu o sumă fixă care se va calcula ca 50% din creșterea medie, ceea ce, conform prognozelor, ar fi de 3,25% aplicat la pensia medie – deci, un coeficient fix inclus în pensia tuturor”, a mai spus deputatul PAS.

În prezent, 21,3% din populația Moldovei are peste 60 de ani.

Pe 16 decembrie 2020, deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM) și cei din Platforma „Pentru Moldova” au aprobat în lectura a II-a proiectul de lege care prevede micșorarea vârstei de pensionare. Astfel, de la 1 ianuarie 2022, vârsta de pensionare ar urma să constituite 62 de ani pentru bărbați și de 57 de ani pentru femei. Deputații din PAS, Platforma DA, PDM și grupul parlamentar „Pro Moldova” au părăsit sala de ședințe a parlamentului, după ce au calificat proiectul de lege drept „populist”.

Reforma sistemului public de pensii a fost făcută în anul 2016 la propunerea guvernului condus de democratul Pavel Filip. Atunci s-a decis majorarea etapizată a vârstei de pensionare până la 63 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Sursa: newsmaker.md 

Categorii
În Moldova Politică Social

(video) Protest la Ministerul de Externe, pe fondul imnului URSS; PUN cere demisia lui Popescu

Mai mulți reprezentanți ai Partidului Unității Naționale, în frunte cu Octavian Țâcu, au organizat în această dimineață un protest în fața Ministerului de Externe, față de declarațiile ministrului Nicu Popescu privind viziunea sa asupra unirii Republicii Moldova cu România.

„Salutăm angajații Ministerului Afacerilor de Externe și Integrării Europene, care seamănă tot mai mult cu un cuib de stataliști neostaliniști. Partidul Unității Nationale a venit să-și exprime protestul față de declarațiile ministrului de externe, Nicu Popescu, făcute în cadrul vizitei de la Moscova, atât în spațiul public, cât și în cel politic, în urma întâlnirii cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov. Sunt declarații scandaloase, iresponsabile, care afectează grav suveranitatea și independența R. Moldova”, a declarat Țâcu.

La protest a răsunat din boxe imnul URSS, iar Octavian Țîcu a precizat că este dedicație ministrului de Externe.

„I-am pus ministrului Popescu melodiile lui preferate, atât imnul URSS-ULUI, cât și „Șiroca strana moia rodnaia”, pentru că afecțiunea lui pentru acest stat este mai mare decât interesele naționale ale românilor, implicit a celor două state românești”, a menționat liderul PUN.

Totodată, reprezentanții PUN au cerut demisia lui Nicu Popescu și excluderea lui din delegația care va merge cu președintele Maia Sandu în România.

 

Și Ana Guțu, prim-vicepreședinte al formațiunii, a venit cu un mesaj pe pagina sa de facebook.

„Condamn cu vehemență declarațiile ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, din cadrul vizitei oficiale la Moscova, declarații referitoare la „politica echilibrată a Republicii Moldova între Vest și Est” și ofensa adusă unioniștilor prin afirmația la o instituție media rusă precum că „majoritatea populației Republicii Moldova nu-și dorește Unirea cu România”. Prin aceste declarații actualul ministru al MAEIE continuă politica externă păguboasă a Republicii Moldova de vasalitate în fața Rusiei, aducând prejudicii morale românilor din Republica Moldova, rănind demnitatea noastră națională, minimizând rolul și importanța României în asigurarea supraviețuirii Republicii Moldova ca stat”, a declarat Ana Guțu.

Ministerul de Externe nu a reacționat deocamdată în niciun fel.

Sursa: journal.md 

Categorii
În Moldova Politică

Va fi turul doi la Bălți: Marina Tauber a acumulat 47,93%, iar Nicolai Grigorișin, 20,93%

Potrivit CEC, Marina Tauber de la Partidul Politic „Șor” a acumulat 15.918 de voturi(47,93%). De cealaltă parte, candidatul independent Nicolai Grigorișin a acumulat 6951 de voturi(20,93%).

Astfel, potrivit Codului electoral, având în vedere că niciunul dintre candidați nu a obținut 50%+1 din voturi, în două săptămâni urmează să fie organizat al doilea tur de scrutin.

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că organele ierarhic inferioare au încheiat procesul de numărare a voturilor și prezintă rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcția de primar în 15 localități din țară.

Informația prezentată până la recepționarea documentelor în original de la consiliile electorale de circumscripție electorală poartă un caracter preliminar.

Sursa: tv8.md 

Categorii
În Moldova Politică

„Este un fals”. Ministerul de Externe neagă informația privind găzduirea în Moldova a migranților din Belarus

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) neagă informația publicată de unele surse mass-media, privind „anumite discuții” ale autorităților de la Chișinău cu unii parteneri europeni pe problematica admiterii de migranți. Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, a precizat că informația este falsă.

De unde a apărut dezinformarea?

Mai multe portaluri de știri din Republica Moldova, dar și străine, au publicat, pe 20 și 21 noiembrie, știri în care se arată că un fost ministru de Externe al Lituaniei a propus ca migranții care au ajuns în Belarus, în speranța de a pătrunde în spațiul UE, să fie aduși în Republica Moldova și Ucraina. Acestea au citat o știre publicată de agenția de știri din Rusia RIA Novosti.

„Este un fals”. Ministerul de Externe neagă informația privind găzduirea în Moldova a migranților din Belarus

sputnik.md

„Este un fals”. Ministerul de Externe neagă informația privind găzduirea în Moldova a migranților din Belarus

point.md

„Este un fals”. Ministerul de Externe neagă informația privind găzduirea în Moldova a migranților din Belarus

kp.md

MAEIE: Este un fals!

Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, a infirmat informația.

„Am remarcat că pe rețelele sociale și unele portaluri de știri circulă informația falsă și speculații care acreditează ideea “unor discuții” ale autorităților de la Chișinău cu unii parteneri europeni pe problematica admiterii de migranți. Este un fals. Asemenea discuții nu au avut loc. Iar diseminarea și specularea deliberată a unor astfel de informații false și înșelătoare se numește dezinformare. Să avem grijă de sursele de informare pe care le consultăm”, a menționat reprezentantul Ministerului de Externe.

În ultimele săptămâni, la frontiera dintre Belarus și Polonia s-au stabilit sute de refugiați din Irak și Siria, care intenționau să ajungă în Uniunea Europeană. Periodic, aceștia încercau să pătrundă în Polonia. Pe 18 noiembrie, circa 1000 de migranți s-au mutat în Centrul deschis de autoritățile din Belarus, situat în apropierea frontierei. În aceeași zi, în Irak s-au întors circa 400 de migranți, care au fost preluați de la Minsk cu un avion al companiei „Iraq Airlines”.

Țările din Occident acuză Belarus că a provocat intenționat criza la frontiera cu UE, drept răspuns la sancțiunile impuse după aterizarea forțată, la Minsk, a avionului în care se afla jurnalistul Roman Protasevici și iubita sa. De atunci, cuplul se află în arest. Alexandr Lukașenko respinge acuzațiile.

Sursa: newsmaker.md 

Categorii
În Moldova Politică

„Populismul primarului nu încălzește”. PAS a organizat un flashmob în fața Primăriei Chișinău

Susținătorii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în frunte cu consilierii municipali, au desfășurat, pe 22 noiembrie, un flashmob în fața Primăriei Chișinău. Aceștia îl acuză pe primarul Ion Ceban că ar sabota alocarea de resurse suplimentare pentru compensarea cheltuielilor resurselor energetice ale consumatorilor casnici din capitală.

Manifestanții au adus pancarte cu mesaje precum: „Iarna-i grea, omătu-i mare, ajutor nu dă primarul”, „Ivan Ceban, terminați trollingul, iarna vine” sau „Domn primar, ieșiți din lumea paralelă” și au scandat „Populismul primarului nu încălzește pe timp de iarnă” sau „Ion-gramofon, populist ca și Dodon”.

(VIDEO) „Populismul primarului nu încălzește”. PAS a organizat un flashmob în fața Primăriei Chișinău

PAS Chișinău

(VIDEO) „Populismul primarului nu încălzește”. PAS a organizat un flashmob în fața Primăriei Chișinău

PAS Chișinău

(VIDEO) „Populismul primarului nu încălzește”. PAS a organizat un flashmob în fața Primăriei Chișinău

PAS Chișinău

Consilierii PAS au propus o inițiativă de majorare a valorii compensației facturii la resursele energetice de la 40% la 60% pentru categoriile social-vulnerabile. Aceștia susțin că, la indicația lui Ion Ceban, angajații Primăriei Chișinău au refuzat avizarea Proiectului de Decizie.

„Acum o săptămână, într-o conferință de presă, am informat despre o intenție a fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) și anume: cu toții am văzut prin ce situație grea trecem acum din cauza situația de pe piața energetică. (…) Guvernul a alocat compensații direct la sursă – circa 800 mln pentru locuitorii mun. Chișinău. În această situație grea am înțeles că și administrațiile publice locale trebuie să ajute cetățenii. De aceea, am ieșit cu un proiect de decizie ca să mărim acea compensație care astăzi este alocată de CMC, de Primărie, de 40% până la 60%. Inițiativa a avut-o și dl primar în campania electorală. Dar iată că dl primar, în loc să suțină inițiativele, le blochează”, a declarat președintele fracțiunii PAS din CMC, Roman Cojuhari.

(VIDEO) „Populismul primarului nu încălzește”. PAS a organizat un flashmob în fața Primăriei Chișinău

PAS Chișinău

Consilierul municipal a mai menționat că fracțiunea PAS va insista ca subiectul să fie inclus pe ordinea de zi a CMC. Acesta a adăugat că surse financiare în acest sens sunt în buget.

„Noi am identificat minimum 136 mln, care nu au fost planificate și valorificate în acest an din bugetul municipal. Ceea ce spune dl primar că nu sunt resurse sunt minciuni”, a adăugat Cojuhari.

Ce spune Ceban?

Pe 15 noiembrie, primarul Ion Ceban a comentat propunerea privind majorarea compensației pentru gazul achitat în perioada rece.

„Pentru zeci de mii de persoane din municipiu, Primăria Chișinău achită 40% din factura pentru căldură, mai sunt oferite și lemne pentru foc. Dacă cineva din cei care azi reprezintă puterea vor ca această sumă să fie majorată, salut decizia de a oferi bani și de la Guvern. Guvernul, deși a spus că va oferi compensații la gaz, în realitate: vor dispune de compensații de 700 de lei, acele persoane care vor fi evaluate de asistentul social completând cereri privind bunurile care le deține: televizor, frigider, lot de pământ, etc. Astfel, la deținerea a astfel de bunuri „de lux”, persoanele vor fi lipsite de compensații. Iată care va fi ajutorul real pentru perioada rece a anului, pentru majorarea gazului de 2 ori”, a menționat Ceban.

Edilul a anunțat și o conferință de presă pentru 22 noiembrie.

***

Menționăm că, pe 10 noiembrie, Guvernul a anunțat un pachet de compensare financiară pentru 5 luni în mărime totală de 1,6 miliarde de lei. Premierul Natalia Gavrilița a dat asigurări că absolut toți consumatorii casnici vor beneficia de compensații pentru plata gazelor și a încălzirii. Compensația va fi graduală, în funcție de consum:

  • pentru primii 50 m3 – compensații de 4,3 lei din tarif
  • pentru consumul între 50 și 150 m3 – 3,2 lei din tarif per m3.

Tariful pentru consumatorii casnici a crescut de la 4,2 lei până la 10,26 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Luând în calcul TVA de 8%, tariful final constituie în luna noiembrie 11,08 lei pentru un metru cub de gaze naturale.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼