Categorii
În Moldova Social

Timp de un an, prețurile de consum au crescut cu peste 12 la sută. Cel mai mult s-au scumpit produsele alimentare

Prețurile medii de consum în luna noiembrie 2021, comparativ cu luna noiembrie 2020, au crescut cu 12,44%. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS).

Cel mai mult s-au scumpit produsele alimentare – cu 15,49%. Prețul mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 11,28%, iar costul serviciilor  – cu 9,65%.

Timp de un an, costul produselor alimentare a crescut considerabil. Respectiv, în această perioadă, ouăle de găină s-au scumpit cu 11,4%, legumele – cu 10,0%, cartofii – cu 9,2%, făina de porumb – cu 4,4%, zahărul – cu 4,1%. Pâinea s-a scumpit cu 2,8 la sută, iar laptele și produsele lactate – cu 2,5%. Orezul costă cu 2% mai mult față de anul trecut, tot cu 2% s-a scumpit carnea de porc, de pasăre și de vită, peștele, crupele și pastele. Prețul ciocolatei a crescut cu aproape 4%.

În ceea ce privește mărfurile industriale, cele mai semnificative creșteri de preț s-au înregistrat pentru cărbune – cu 9,1%, lemnele pentru foc s-au scumpit cu 4,7%.

De asemenea, în această perioadă s-au scumpit covoarele cu 6%, mobila și echipamentele de uz casnic – cu 2,1%,  articole de îmbrăcăminte – cu  1,4%.

Creșterea prețurilor și tarifelor la serviciile comunal-locative a fost de 19,7%, în mod special s-a scumpit gazul din rețea – cu 80,6%, încălzirea centralizată – cu 18,7%, furnizarea apei calde – cu 11,4%). Tarifele pentru serviciile de taxi au crescut cu 7,7%, cursurile de instruire pentru obținerea permisului de conducere s-au scumpit cu 5,6%, serviciile de telefonie mobilă – cu 3,7%.

Pe parcursul perioadei de referință,  au fost înregistrate reduceri de preț la serviciile de turism peste hotarele țării – cu 1,7%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 1,5%.

Sursa: tv8.md 

Categorii
În Moldova Politică

Vicepremierul despre prețul la gaz: „Și Dumnezeu ține cu noi în această perioadă mai complicată”

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dă asigurări că, îndată ce prețul la gaz va scădea pe piața internațională, se va ajusta tariful și pentru consumatorii din Moldova. În cadrul ediției din 10 decembrie a emisiunii „Bună seara” de la postul național de televiziune, oficialul a remarcat că se înregistrează temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului, semn că „și Dumnezeu ține cu noi”.

Andrei Spînu a menționat că a achitat 1800 de lei pentru gazul consumat de familia sa, luna trecută.

„Eu plătesc facturile pe telefon și nu văd factura, văd doar cât a venit. Mi-a venit 1800 de lei pentru luna noiembrie, pe care am achitat-o. Trebuie să recunoaștem că, chiar dacă suntem în decembrie, astăzi au fost 10 grade. Dacă vreți, și Dumnezeu ține cu noi în această perioadă mai complicată”, a răspuns Spînu și a menționat că este printre persoanele care își pot permite să achite facturile „ceea ce, din păcate, nu este situația multor cetățeni”.

Oficialul a mai spus că urmărește, zilnic, evoluția prețului la gaz și a dat asigurări că tariful va scădea, dacă gazul se va ieftini.

„Imediat ce vom vedea că prețul pe piețele internaționale va scădea, vom veni cu solicitarea de a reduce acest tarif. (…) Eu acum nu voi face speculații – ce va fi peste o lună, peste două. Vreau să garantez cetățenilor că nu vom aștepta nicio zi dacă vom vedea că prețul scade și putem achita un tarif mai mic”, a conchis Spînu.

În ceea ce privește auditul internațional anunțat anterior, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a declarat: „La moment, Ministerul Finanțelor lucrează la caietul de sarcini, care vor fi cerințele pentru acest audit. Obiectivul nostru este ca, până la finalul lunii decembrie, să se anunțe licitația finală pentru selectarea companiei. Iar începând de anul viitor – februarie, martie, să înceapă acest audit al datoriei”.

În octombrie, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova și ai companiei Moldovagaz, pe de o parte, și cei ai Gazprom, pe de altă parte au ajuns la un acord pentru încheierea unui contract pe un termen de cinci ani pentru furnizarea gazului natural. Moldova s-a ales oricum cu o majorare semnificativă – prețul stabilit în acord fiind de 450 de dolari mia de metri cubi. Din 1 noiembrie, moldovenii achită pentru 1 metru cub de gaze consumat 11,08 lei față de 4,2 lei cât achitau până acum.

Totodată, vicepremierul, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a anunțat că, potrivit acordului, s-a convenit efectuarea unui audit independent cu privire la datoria Moldovagaz față de Gazprom. Auditul ar urma să se desfășoare în 2022.

Sursa: newsmaker.md 

 

Categorii
În Moldova Social

Fiecare al 6-lea locuitor al Republicii Moldova planifică să emigreze în următorii trei ani

Fiecare al 6-lea locuitor al Republicii Moldova planifică să plece din țară în următorii trei ani. Cel mai mare număr de potențiali emigranți este în rândul tinerilor, locuitorilor de la oraș și persoanelor cu studii superioare. Cel puțin asta arată datele celui mai complex studiu demografic realizat în țara noastră de UNFPA, „Studiul Generații și Gen”, cu un eșantion de peste 10 mii de persoane, datele fiind colectate în teren pe parcursul anului 2020. 

În următorii trei ani, planifică să emigreze din Moldova 18,8% dintre bărbați și 12,4% dintre femei.

Cei mai mulți dintre potențialii emigranți sunt persoane cu studii superioare  (20,4%), care nu sunt căsătorite/nu au un partener de viață (23,6%).

Fiecare al cincilea locuitor al orașelor din Moldova, potrivit studiului, planifică să plece din țară. În rândul locuitorilor de la sate, numărul acestora constituie 12,3%.

În mun. Chișinău, 26% dintre locuitori planifică să se stabilească în altă țară. La fel, 12-14% din populația altor regiuni din Moldova planifică să emigreze în următorii trei ani.

Visează să locuiască în alte țări și cei mai tineri dintre cetățenii Moldovei: fiecare al treilea locuitor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este gata să devină emigrant în următorii trei ani. În categoria de vârstă 25-34 de ani – fiecare al patrulea.

În pofida faptului că indicatorul scade după vârsta de 35 de ani, rata potențialilor emigranți cu vârsta de 35-44 de ani rămâne înaltă – de la 15 la 17%.

***

Datele pentru studiu au fost colectate pe parcursul anului 2020. În cadrul cercetării au fost incluși peste 10 mii de oameni cu vârstele de 15-79 de ani din 153 de localități din Moldova, cu excepția malului stâng al Nistrului.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼