Categorii
În Moldova Politică

Maia Sandu despre o întrevedere cu Vadim Krasnoselski: „Nu văd necesitatea ei”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu a primit nici o scrisoare din partea liderului de la Tiraspol. Tot ea a spus că nu planifică o întrevedere cu Vadim Krasnoselski, menționând că nu vede necesitatea ei. 

„Nu am văzut nici o scrisoare. Nu am această întâlnire planificată și nu văd necesitatea ei”, a declarat șeful statului, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău.

Întrebată dacă ia în calcul o întrevedere Maia Sandu a adăugat: „Toate discuțiile pe care le avem în contextul rezolvării anumitor probleme ale cetățenilor de pe malul stâng al Nistrului se fac în cadrul existent cu Biroul politici de reintegrare. Uneori când există probleme serioase, așa cum s-a întâmplat atunci când a fost criza gazelor, atunci a fost o discuție telefonică între doamna prim-ministru și domnul Krasnoselski”, a spus președintele.

Amintim că, în data de 24 decembrie, Vadim Krasnoselski s-a adresat președintelui Maia Sandu, afirmând că este îngrijorat de „degradarea negocierilor” și că Chișinăul își ignoră obligațiile în acest sens.

Ca urmare a mesajului liderului regiunii transnistrene către conducerea Republicii Moldova, în data de 25 decembrie, Ministerul rus de externe a solicitat Chișinăului să reia negocierile în formatul „5+2”. „Suntem convinși că această inițiativă poate să dea un impuls procesului de reglementare transnistreană și să depășească stagnarea prelungită a acestuia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

Zaharova a mai spus că Moscova salută disponibilitatea Tiraspolului de a începe discuțiile și de a relua negocierile în formatul „5+2”. Astfel, ministerul rus îl sprijină pe liderul Vadim Krasnoselskii, care anterior a declarat că este îngrijorat de pauza prelungită a procesului de negocieri. „Facem un apel la conducerea Moldovei să manifeste o abordare constructivă și să răspundă pozitiv inițiativei Transnistriei. Federația Rusă în calitate de mediator și garant în procesul de reglementare transnistreană este pregătită să asiste la acest lucru”, se arată în declarația ministerului.

De menționat că, președintele Maia Sandu a reiterat de mai multe ori că nu intenționează să se întâlnească cu Vadim Krasnoselski. În comparație cu actualul șef al statului, fostul președinte Igor Dodon participa cu regularitate la întrevederile cu liderul de la Tiraspol.

Sursa: newsmaker.md 

Categorii
În Moldova Politică

Toate punctele pentru eliberarea numerelor neutre de înmatriculare a mijloacelor de transport – blocate de Tiraspol

Tiraspolul sistează activitatea tuturor punctelor moldovenești, de eliberare a numerelor neutre de înmatriculare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană.

Anunțul a fost făcut de pretinsele autorități de la Tiraspol, mai exact de așa zisul minister al afacerilor externe din regiune.

Potrivit „autorităților” din stânga Nistrului, decizia intră în vigoare de mâine, miercuri, 29 decembrie.

Pretinsele autorități separatiste și-au motivat decizia prin faptul că, deja de o săptămână, autoritățile moldovenești nu permit accesul transportului de mărfuri în regiunea transnistreană, nici cu numere neutre, nici cu numere transnistrene.

„Pe 22 decembrie curent,  autoritățile vamale ale Republicii Moldova au reținut în mod nejustificat un autocamion marfar cu plăcuțe de înmatriculare neutre și transnistrene. Măsurile întreprinse prin intermediul canalelor politice și diplomatice pentru deblocarea cât mai curând posibil a mărfurilor transnistrene nu au generat rezultate pozitive. Departamentul de politică externă RMN a sesizat oficial partea moldovenească și reprezentanții internaționali în format „5+2” despre suspendarea temporară a participării părții transnistrene la acest mecanism,  din 29 decembrie până la normalizarea completă a situației”, se arată în comunicatul instituției separatiste.

Sursa: tv8.md 

Categorii
În Moldova Social

Inspectoratul de poliție: până pe 10 ianuarie în Basarabeasca se așteaptă verificarea a autovehiculelor

Inspectoratul de poliţie Basarabeasca Vă informează că în perioada de 20.12.2021- 10.01.2022 pe teritoriur r-lui Basarabeasca se vor desfășura activităţi de prevenire și supraveghere a traficului rutier, siguranței călătorilor la transportare, verificarea stării tehnice a autobuzelor, autovehiculelor ce prestează servicii de transportare a pasagerilor în regim taxi.

Categorii
În Moldova Politică

Veaceslav Platon, în atenția procurorilor și a Fiscului: evaziune de peste 7 milioane lei

În data de 27 decembrie curent, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a inițiat o cauză penală în temeiul bănuielilor rezonabile de săvârșire a evaziunii fiscale de către Veaceslav Platon, în calitate de persoană fizică. Suma impozitului, care conform Serviciului Fiscal de Stat nu a fost achitat de către persoana respectivă, cifrează peste 7 milioane lei și se referă la perioada fiscală a anilor 2012-2015.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii, prezentul proces penal a fost inițiat în baza raportului de autosesizare întocmit încă în luna septembrie 2021 de către acuzatorul de stat care anterior, în cadrul rejudecării cauzei penale în ordine de revizuire în privința numitului, a renunțat la acuzarea adusă acestuia.

„Din motive neclare, conducerea anterioară a Procuraturii nu a dispus examinarea raportului procurorului așa cum o dictează prevederile imperative ale Codului de procedură penală, ci a optat pentru transmiterea actului de sesizare a procurorului ca o simplă informație către organele de investigații”, adaugă reprezentanții Procuraturii.

Sursa mai declară că ulterior, după schimbarea conducerii Procuraturii, în cadrul verificării circumstanțelor de renunțare la învinuire, au fost verificate și alte acțiuni care ar fi suspecte în sensul favorizării lui Veaceslav Platon în acest proces penal.

„Inter alia, a fost depistat actul de sesizare a procurorului, din septembrie 2021. Astfel, în noiembrie 2021, fiind puse în aplicare corectă prevederile articolului 274 din Codul de procedură penală, raportul a fost înregistrat în Registrul de evidență a infracțiunilor al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale”, se arată în declarația Procuraturii.

Prin urmare, sursa mai declară că la 27 decembrie 2021, după examinarea actelor de constatare, inclusiv opinia emisă de Serviciul Fiscal de Stat, procurorii PCCOCS au dispus pornirea urmăririi penale în baza articolului 244/1 din Codul penal (evaziunea fiscală de către persoane fizice care nu practică activitate de întreprinzător).

În context, Procuratura anunță că acțiunile persoanelor responsabile din cadrul PCCOCS, care au admis încălcări, vor fi verificate, iar în rezultat, se va dispune în conformitate cu prevederile legii.

***

Amintim că, Procuratura Generală a refuzat să îl extrădeze în Rusia pe Veaceslav Platon, acuzat că ar fi scos din sistemul bancar al țării 500 miliarde de ruble. Informația a fost publicată pe 29 octombrie de Ministerul rus de Interne, care a precizat că a solicitat și extrădarea lui Renato Usatîi și pe cea a lui Vladimir Plahotniuc, însă nu a primit niciun răspuns.

Pe 29 octombrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că Veaceslav Platon a fost citat în vederea înaintării acuzării într-un dosar penal cu privire la atacul raider asupra unei bănci în care sunt vizați bani din laundromatul rusesc. Omul de afaceri, care este fost deputat, ar urma să se prezinte pe 2 noiembrie.

Pe 25 octombrie, portalul «Коммерсантъ» a anunțat, cu trimitere la propriile surse, că în dosarul „Laundromat” s-ar fi produs schimbări semnificative. Potrivit jurnaliștilor, Veaceslav Platon este singura persoană care a stat la baza schemei, iar Plahotniuc ar fi oferit protecție pentru tranzitul banilor. De asemenea, din dosar ar fi dispărut numele lui Usatîi, care era considerat anterior unul dintre organizatori.

„Laundromat” este cea mai mare operațiune de spălare de bani prin băncile din Moldova. În perioada 2010-2013 au fost spălați în acest fel minimum $22 miliarde din Federația Rusă. În 2016, în Moldova a fost inițiat un dosar penal în care figurau 15 judecători. Victor Orîndaș a fost singurul care a reușit să părăsească țara înainte de a fi reținut.

În septembrie 2020, Procuratura Anticorupție a renunțat la învinuiri în cazul a 13 din cei 15 judecători, iar dosarele penale au fost închise. Într-un interviu pentru  NM Platon a declarat că tranzacțiile au fost legale.

Sursa: newsmaker.md 

Categorii
În Moldova Politică

Cum va reacționa Rusia dacă R. Moldova o să adere la UE? Maia Sandu: Așteptăm ca și opțiunile noastre să fie respectate

Maia Sandu a declarat că Republica Moldova mai are mult de muncit pentru ca să poată adera la Uniunea Europeană. Întrebată cum va reacționa Federația Rusă la faptul că Republica Moldova ar putea să adere la UE, șefa statului a menționat că este important ca dorințele Republicii Moldova să fie respectate, la fel cum țara noastră respectă dorințele altor state.

În cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV, Sandu a mai declarat că este real ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană. „Foarte mult depinde de noi. Bineînțeles există provocări și riscuri externe care ne pot întârzia reformele și ne pot ține ocupați în altă parte. Mă refer la situația din regiune, pentru că dacă doamne ferește se începe un război, e foarte clar că nu vom avea parte de liniște ca să ne putem ocupa de reforma justiției, de reforma mediului, de afaceri sau de îmbunătățirea acestui mediu de afaceri.

Deci, avem nevoie de liniște și pace. Foarte multe depinde de cum ne vom mișca aici, pe intern. Trebuie să construim o relație bună cu țările membre și noi asta facem”, a precizat Sandu.

Întrebată cum va reacționa Rusia în cazul în care ar începe să fie mișcări pe integrarea europeană, șefa statului a spus că este important un dialog între UE și Federația Rusă. „Este important sprijinul UE, dar așa cum am spus și anterior, noi respectăm opțiunile altor state și așteptăm ca și opțiunile noastre să fie respectate de către celelalte state.

Faptul că noi vrem să avansăm nu înseamnă că nu putem avea o relație constructivă și pragmatică cu Federația Rusă. Sunt și țări membre ale UE care au această relație bună cu Rusia”, a comunicat președintele.

La întrebarea „NATO este o perspectivă pentru Republica Moldova?”, Sandu a declarat că avem scris în Constituție că suntem o țară neutră. „Nu există o asemenea inițiativă și nu prezentăm nici un pericol militar pentru nimeni. Noi ne dorim pace și vrem ca lucrurile să meargă bine”, a conchis Maia Sandu.

Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, potrivit Interfax, a declarat că răspândirea NATO în țările fostei URSS „este o chestiune de viață și moarte pentru Rusia”.

„În ultimele două decenii, poate chiar mai mult, am fost înșelați metodic și, ca urmare a acestei înșelăciuni, am ajuns într-o situație în care securitatea noastră este amenințată. Se află sub amenințare extinderea în continuare a infrastructurii politice și militare a NATO către granițele noastre”, a adăugat Peskov.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼