Categorii
În Moldova Social

Guvernul va crește mărimea compensațiilor pentru facturile la agentul termic

Guvernul va crește mărimea compensațiilor pentru facturile la agentul termic. Inițiativa va intra în vigoare din ianuarie. Anunțul a fost făcut de către premierul Natalia Gavrilița, pe 18 ianuarie.

„Creștem volumul compensat de Guvern din factura de agent termic. Dacă în noiembrie și decembrie am compensat 67% din creșterea de tarif, față de luna octombrie, începând cu factura din luna ianuarie, vom compensa 80% din creșterea de tarif. În plus, am crescut volumul acoperit de compensație. Dacă în noiembrie și decembrie am compensat 1 gigacalorie, începând cu factura pentru ianuarie – vom compensa până la 1,5 gigacalorii. Suma maximă a compensației acoperite de Guvern la factura pentru agentul termic va crește de la 450 lei/lună la 815 lei/lună”, a declarat premierul.

Totodată, va fi simplificat accesul la ajutor pentru perioada rece a anului pentru familiile cu venituri mici.

„Unul dintre factorii care produce întârzieri îl reprezintă sistemul de evaluare a averii beneficiarului. Din cauza acestei condiții, avem peste 20 de mii de familii cu venituri mici, care nu se califică prin acest sistem și nu pot accesa ajutorul. Am decis să scoatem acest criteriu în acest an. Este o derogare pe perioada de criză”, a precizat Gavrilița.

Prim-ministrul a precizat că pentru facturile la gaz, compensațiile rămân cele anunțate în luna noiembrie.

„La moment, nu sunt motive pentru creșterea tarifului, dar aceasta depinde de prețul de piață. Nu putem facem prognoze. Indiferent de evoluția situației din regiune, Guvernul va fi alături de cetățeni”, a declarat șefa Executivului.

Amintim că, din 1 noiembrie, moldovenii achită pentru 1 metru cub de gaze consumat 11,08 lei. Tariful a constituit pentru un preț de achiziție a gazului de $450. Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei. Mai exact, statul va compensa primii 50 de metri cubi de gaze cu 4,3 lei din tariful de 11,08 lei. Pentru un consum între 50 și 150 de metri cubi de gaze, compensația va fi de 3,2 lei din tarif per metrul cub, consumatorul urmând să achite 7,9 lei metrul cub de gaze consumat. Iar cei care vor consuma mai mult de 150 de metri cubi vor achita costul gazului integral – cu 11,08 lei.

În luna ianuarie, prețul de achiziție a gazului pentru Moldova constituie $647, iar Moldovagaz nu exclude că tariful pentru consumatori ar putea crește. Reprezentanții companiei au precizat că își vor definitiva la o posibilă ajustare a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali după data de 20 ianuarie. Vicepremierul Andrei Spînu a estimat că, dacă prețul de $647 se va menține și în februarie,  tariful pentru consumatori ar putea crește până la 14,7 lei. Totuși, oficialul estimează că, luna viitoare, prețul la bursă pentru gaz va scădea.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Social

Maia Sandu îndeamnă studenții să își facă stagiul la Președinție. Ce condiții trebuie să întrunească?

Președinția Republicii Moldova lansează un program de stagii pentru viitorii profesioniști. Candidații pot depune dosarul pentru stagiu în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova.

„Ești student sau ai absolvit recent facultatea? Ești activ, creativ și motivat să obții o nouă experiență? Vrei să știi cum se lucrează într-o instituție publică? Te invităm în echipa noastră”, a scris președinta Maia Sandu pe Facebook.

Durata programului este de 3 luni, cu posibilitatea de extindere a termenului de stagiu până la 6 luni.

Termenul-limită pentru înscriere la concurs – 31 ianuarie 2022.  Concursul va include proba de interviu și va avea loc la sediul Președinției Republicii Moldova.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Convenţia de la Istanbul rămâne în Moldova. Argumentul socialiştilor privind principiile instituţiei familiei nu a convins Curtea Constituţională

Curtea Constituțională (CC) a respins, marți, sesizarea deputaților BECS Vasile Bolea și Grigore Novac privind pretinsa  neconstituționalitate a ratificării Convenției de la Istanbul de autoritățile de la Chișinău, ce prevede combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Autorii sesizării au scris Înaltei Curți că „ratificarea Convenției de autoritățile de la Chișinău presupune încălcarea libertății conștiinței, a dreptului la învățătură și a instituției familiei, drepturi asigurate de Constituție”.

Înalta Curte a decis, analizând titlul și preambului Convenției, că aceasta urmărește să combată violența împotriva femeilor și a violenței domestice. CC a subliniat că violența împotriva femeilor se bazează pe inegalități și stereotipuri de gen.

„Realizarea egalității între femei și bărbați este un element cheie în prevenirea violenței împotriva femeilor. Convenția se referă la toate formele de violență împotriva femeilor și a violenței domestice, prin inegalitățile de gen. Curtea a constatat că noțiunea de gen înseamnă rolurile, comportamentele, activitățile și atribuțiile construite social”, a declarat la conferința de presă de marți, președinta CC, Domnica Manole.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat în octombrie 2021 un proiect de ratificare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, denumită generic și Convenția de la Istanbul. Convenția a fost ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova, în lectură finală, la 14 octombrie 2021.

Deputaţii din BCS au criticat şi s-au opus ratificării documentului, invocând că este neconstituțional pentru că ar fi în contradicție cu valorile morale şi tradiţiile majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova.

Și Mitropolia Moldovei a comentat ratificarea Convenției, îndemnând autoritățile să renunțe la ratificare. „În consecință, rezultă că genul ar putea fi modificat de societate sau de persoană. Prin urmare, acest text neagă realitățile obiective de existență a bărbatului și a femeii”, a argumentat Mitropolia.

Convenţia de la Istanbul a fost adoptată la 11 mai 2011. Documentul include 81 de articole privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, a violenței în familie, urmărirea penală a infractorilor, protejarea şi integrarea socială a victimelor.

Sursa: anticoruptia.md

Categorii
În Moldova Politică Social

Andrei Spînu discută cu Alexei Miller: Gazprom, în calitate de acționar majoritar, ne poate oferi o amânare a plății

Vicepremierul Andrei Spînu spune că este în discuții cu președintele Gazprom, Alexei Miller pentru a obține o vacanță a plăților pentru gazul procurat. Solicitarea Guvernului de la Chișinău este de amâna cu cel mult o lună plata pentru luna ianuarie, în condițiile în care tariful achitat de cetățeni nu acoperă prețul de achiziție, iar Moldovagaz a acumulat datorii de peste 30 de milioane. Andrei Spînu spune că Gazprom, în calitate de principal acționar al Moldovagaz, ar putea face o concesie în favoarea Republicii Moldova, notează IPN.

În luna ianuarie Republica Moldova achită un preț de achiziție a gazului de 646 de dolari pentru o mie de metri cubi. Tariful de 11,08 lei, cu TVA inclus, pe care-l achită cetățenii pentru gazele naturale a fost calculat la un preț de achiziție de 450 de dolari. Diferența dintre prețul de achiziție și tarif determină autoritățile de la Chișinău să ceară rușilor o mică vacanță a plăților. Moldovagaz este în incapacitatea de a achita la data de 20 ianuarie, avansul pentru luna în curs.

„Din cele 63 de milioane care trebuie să fie achitate până la data de 20 s-a reușit acumularea sumei de aproximativ 30 de milioane. 30 – 32 de milioane este diferența pe care Moldovagaz nu va reuși, probabil, s-o acumuleze. Am discutat cu Alexei Miller că situații din astea au mai fost și este logic ca Gazprom în calitate de acționar majoritar, care controlează 65% din acțiunile Moldovagaz, să ofere o vacanță de plată, să ne ofere un termen prelungit până pe 20 sau până la finalul lunii februarie ca Moldovagaz să poată să-și onoreze toate plățile”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Deși au mai existat precedente când Gazprom a amenințat Republica Moldova cu sistarea livrării gazului, Andrei Spînu spune că problema este una temporară, ce va fi depășită imediat ce prețul gazului pe piața internațională va înregistra un trend descendent.

„Noi nu vorbim de o incapacitate cronică de plată a acestei facturi, vorbim de o situație foarte concretă, de un deficit de casă care s-a creat din cauza creșterii necontrolate a prețului la gaz pe piețele europene, în decembrie am avut și zile când prețul era 2800 de dolari pentru mia de metri cubi. Moldovagaz va continua să achite avansul, pe măsură ce va colecta resursele. Și în zilele următoare vom discuta. Așteptăm un răspuns din partea Gazprom”, a mai spus vicepremierul.

Potrivit contractului semnat cu Gazprom, Republica Moldova trebuie să achite până la data de 20 a fiecărei luni, costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor consumate în luna curentă. În cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, Gazprom poate dispune sistarea livrării gazului.

Sursa: tv8.md

Categorii
Anunțuri În Moldova

Ce serviciile oferă Centrul Multifuncțional Basarabeasca?

În raionul Basarabeasca există Centrul Multifuncțional care oferă un șir de servicii cum ar fi: acte stare civilă, acte de identitate, documentare a conducătorilor auto, înmatricularea mijloacelor de transport, servicii cadastrale, înregistrarea și licențiere a unităților de drept.

https://asp.gov.md/ro/informatii-utile/subdiviziuni-teritoriale/basarabeasca

SERVICII DIN DOMENIUL ÎNREGISTRĂRII ȘI EVIDENȚEI POPULAȚIEI

Servicii stare civilă

Acte de identitate şi cetăţenia

SERVICII DE FURNIZARE A INFORMAȚIEI DIN DOMENIUL ÎNREGISTRĂRII ȘI EVIDENȚEI POPULAȚIEI

e-SERVICII

ALTE SERVICII

https://asp.gov.md/ro/servicii/persoane-fizice

 

Servicii de înregistrare a actelor de stare civilă și certificare a faptelor

https://asp.gov.md/ro/servicii/persoane-fizice

SERVICII DIN DOMENIUL EXAMINĂRII ȘI DOCUMENTĂRII CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE

Autoritatea competentă pentru efectuarea înmatriculării şi radierii autovehiculelor şi remorcilor este Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”.
Înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate şi radierea autovehiculelor şi remorcilor se efectuează de către subdiviziunile teritoriale de examinare şi evidenţă a vehiculelor ale Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” la cererea proprietarilor de vehicule sau mandatarilor acestora (după atestarea faptului că vehiculul nu figurează la data efectuării înmatriculării ca anunțat în urmărire conform resurselor informaționale deținute de autorităţile competente din Republica Moldova). Proprietarii de vehicule sînt obligaţi să solicite înmatricularea vehiculelor înainte de a le pune în circulaţie şi să solicite radierea lor, în cazurile prevăzute de legislația în vigoare.

SERVICII DIN DOMENIUL ÎNMATRICULĂRII VEHICULELOR

e-SERVICII

 

https://asp.gov.md/ro/servicii/conducatori-auto

SEVICII DIN DOMENIUL CADASTRULUI

 Acord tip privind utilizarea sistemului informațional ”Acces activ la Registrul bunurilor imobile”save_alt

e-CADASTRU

CONTRACT TIP

https://asp.gov.md/ro/servicii/bunuri-imobile

SERVICII DIN DOMENIUL ÎNREGISTRĂRII ȘI LICENȚIERII UNITĂȚILOR DE DREPT

SERVICII DE TERMINOLOGIE ȘI LINGVISTICĂ

e-SERVICII

https://asp.gov.md/ro/servicii/persoane-juridice

 

Programarea la orice servicii menționate mai sus se poate efectua la nr. de telefon (+373 297) 2-04-54. Mai multe detalii puteți afla pe saitul lor https://asp.gov.md/ro/informatii-utile/subdiviziuni-teritoriale/basarabeasca

autor: Casîm Tatiana

Categorii
În Moldova Social

Mai mult de jumătate dintre copiii înregistrați în raionul Basarabeasca s-au născut în străinătate

În general pe raion Basarabeasca în anul 2021 au fost înregistrați cu 37% de copii mai mult față de 2020. Potrivit datelor Centrului multifuncțional Basarabeasca, 314 de certificate de naștere au fost înregistrate în 2021 dintre care 166 de cetățeni ai raionului sau născut peste hotarele țării. Ceea ce demonstrează că mai mult de jumătate dintre copiii înregistrați în raionul Basarabeasca s-au născut în străinătate.  Iar în anul 2020 – 229 dintre care 70 sau născut peste hotare.

În 2020 din suma totală de certificate circa 30 la sută sau născut peste hotare. Aceste acte se numesc transcrise, transcrierea actelor de stare civilă reprezinta o procedură de recunoaștere a actelor de stare civilă ale cetățenilor Republicii Moldova, înregistrate de către organele competente din străinătate. În Basarabeasca sau născut 52 de copii, cu 7 copii mai puțin de cât în anul 2020. Creșterea natalității a fost înregistrată în satele Bașcalia, Carabetovca și Sadaclia.

În raionul Basarabeasca în 2021 au decedat cu 45 de persoane mai mult de cât în 2020, iar în oraș cu 5 persoane mai puțini. În anul 2020 au decedat cu 43% mai mulți oameni de cât sau născut. Iar în 2021 cu 18% mai mulți au decedat de cât sau născut.

 

 

 

Potrivit specialiștilor reducerea constantă a populației are la bază mai mulți factori: salariile mici – un factor indirect este emigrația excesivă în care sunt antrenați tinerii. În condițiile în care populația fertilă, 20-30 de ani unde are loc prima naștere, jumătate sunt în afara ţării şi aceasta are un impact drastic.

Autor: Tatiana Casîm

 

Categorii
În Moldova Politică

Litvinenco, despre modificările la Legea cu privire la avocatură: „Nu este oportun ca imunitatea absolută să fie păstrată”

Și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco consideră oportune modificările propuse la Legea cu privire la avocatură. În prezent, legea prevede că avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniuni Avocaților, cu excepția infracțiunii flagrante. 

Amendamentul, însă, presupune faptul că pentru reținerea, aducerea silită, arestarea sau percheziționarea avocatului, în cazul comiterii unor infracțiuni, nu va mai fi necesar acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

„Din punctul meu de vedere, nu este oportun ca imunitatea absolută să fie păstrată. Inclusiv prin raportare la principiul constituțional de egalitate în fața legii (art. 16 alin. (2) din Constituție), așa cum acesta a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale (de exemplu, în Hotărârea nr. 43 din 27 iulie 1999). În același timp, de vreme ce o astfel de normă a fost deja introdusă, nu cred că e bine nici să se renunțe la ea în totalitate. Prin urmare, cred că formula de compromis ar fi păstrarea imunității, însă ea să nu se aplice în cazul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de corupție și a celor flagrante. De ce imunitatea nu trebuie să se aplice pentru infracțiunile de corupție? Probabil e clar pentru toți și nu e nevoie de detalieri suplimentare”, a comentat Sergiu Litvinenco într-o postare pe Facebook.

În prezent,  în Republica Moldova,  de o astfel de imunitate beneficiază deputații.

„Dar, precum se știe, Parlamentul a inițiat modificarea normei respective – proiectul de lege nr. 319 din 2 noiembrie 2021. Acesta a obținut avizul Curții Constituționale (Avizul nr. 2 din 26 octombrie 2021) și urmează a fi supusă votului în timpul apropiat – începând cu luna mai a acestui an. Nici judecătorii și nici procurorii nu beneficiază de astfel de privilegii”, a punctat Sergiu Litvinenco.

„Sigur că putem mult să filozofăm cu privire la rolul instituției imunității într-o tranziție cum este Republica Moldova. Sunt multe argumente pro, sunt multe argumente contra. Dar nu este cazul acum”, a adăugat ministrul Justiției.

Avocații au anunțat grevă japoneză pentru zilele de 18 și 19 ianuarie și amenință cu una generală în perioada 20 – 24 ianuarie. Aceștia cer Parlamentului să retragă amendamentul propus de către deputata PAS, Olesea Stamate, la proiectul de lege cu privire la avocatură, care prevede excluderea imunității lor.

Sursa: tv8.md

Categorii
În Moldova Politică Social

Moldovagaz va solicita Gazprom să amâne plata pentru consumul la gaze.

Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, a venit cu mai multe propuneri pentru a ieși fără consecințe din actuala criză energetică. El spune că Moldovagaz trebuie să solicite sprijinul tuturor acționarilor, inclusiv al companiei ruse „Gazprom”. La fel, să fie luată în considerare posibilitatea de a amâna plățile sau de a acorda împrumuturi pe termen scurt pentru a acoperi valoarea devierilor financiare.

Vadim Ceban declară că autoritățile ar trebui să examineze posibilitatea majorării compensațiilor oferite consumatorilor finali. La fel, pentru a depăși actuala criză, Ceban propune restituirea către „Moldovagaz” a TVA- „pentru a evita creșterea abaterilor de tarif în valoare de cel puțin 22 de milioane USD”, a precizat președintele consiliului de Administrație.

Ceban mai declară că este necesară obținerea unor împrumuturi externe pentru a ajuta întreprinderile de stat din sectorul termoenergetic să achite plata consumului curent de gaze naturale.

În același timp, Vadim Ceban mai spune că se necesită de a solicita sprijinul tuturor acționarilor, inclusiv conducerii Gazprom. „De a lua în considerare posibilitatea amânării plății sau acordării de împrumuturi pe termen scurt privind plată pentru consumul de gaz”, a comunicat el.

„Pe termen lung, industria trebuie adusă pe piața liberă, unde prețul pentru consumatorii casnici și producătorii diferă semnificativ”, a spus, în final, Ceban.

***

Într-o conferință de presă, susținută pe 11 ianuarie, Andrei Spînu a declarat că „Moldovagaz” ia în calcul opțiunea majorării tarifului la gaz pentru consumatori, iar guvernul caută soluții pentru sprijinul populației.

Între timp, pe 12 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) s-a întrunit în ședință, unde a fost audiat raportul SA Moldovagaz privind procesul de achitare a facturilor pentru gazul procurat de la furnizor în contextul creșterii prețului de achiziție pentru luna ianuarie. Totodată, au aprobat mau multe decizii, una dintre ele fiind obligarea instituțiilor publice de a raționaliza consumul de energie electrică și gaz, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Moldovagaz declară că, în luna ianuarie, tariful de procurare a gazelor crește până la 647 de dolaripentru mia de metri cubi. Motivul este legat de creșterea continuă a cotațiilor la bursele europene de gaze, precum și a costului coșului de produse petroliere, cu care este corelat prețul de achiziție al gazului. Dacă prețul de $647 se va menține și luna viitoare, tariful pentru consumatori ar putea crește până la 14,7 lei, a spus Andrei Spînu, într-o emisiune televizată.

Reprezentanții Moldovagaz au publicat pe 11 ianuarie un comunicat de presă, în care au anunțat că își vor definitiva la o posibilă ajustare a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali după data de 20 ianuarie.

În data de 17 ianuarie, președinta țării Maia Sandu a declarat că este nevoie de măsuri suplimentare de ajutorare a consumatorilor pentru achitarea agentului termic. Aceasta a avut o întrevedere cu conducerea Parlamentului și a Guvernului și cerut identificarea unor soluții pentru mărirea compensațiilor pentru achitarea agentului termic.

Amintim că, din 1 noiembrie, moldovenii achită pentru 1 metru cub de gaze consumat 11,08 lei. Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei moldovenești.

Sursa: newsmaker.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼