Categorii
În Moldova Politică Social

(Doc) FEE-Nord cere majorarea tarifului pentru energie electrică de la 2,08 lei per kV/oră până la 3,06 lei per kV/oră

Furnizorul de energie electrică FEE-Nord solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să aprobe majorarea tarifului de la 2,08 lei per kV/oră până la 3,06 lei per kV/oră. Compania prognozează pentru anul 2022 un preț de achiziție de 1,89 lei per kV/oră sau cu $100 mai mult pentru mV. În prezent, energia electrică este cumpărată cu $53,5. 

Potrivit furnizorului, calculele prețurilor reglementate au fost efectuate în vederea acoperirii costurilor și cheltuielilor reale, iar acestea au fost determinate de:
1. Volumul de energie electrică prognozat și costul energiei electrice reieșind din contractele existente încheiate cu producătorii/furnizorii de energie electrică și evoluția prețului de tranzacționare a energiei electrice.

2. Cheltuielile suportate de Furnizor pentru achitarea serviciului de transport și distribuție a energiei electrice, conform tarifului existent.

3. Costurile și cheltuielile strict necesare pentru desfășurarea activității reglementate de furnizare a energiei electrice actualizate reieșind din indicele prețurilor de consum din Republica Moldova, indicele de modificare a numărului locurilor de consum ale consumatorilor finali deserviți și indicele prețurilor de consum al SUA.

4. Devierile tarifare formate în anul 2021.

De asemenea, ANRE a publicat solicitarea Moldovagaz, cu privire la majorarea tarifului pentru consumatorii finali. Astfel, acesta s-ar putea majora cu 41%, până la 14,44 lei (fără TVA). În document este indicată suma de $620 pentru 1000m3, la un curs al dolarului de 18,33 lei.

Anterior, „Premier Energy” S.R.L, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, a solicitat ANRE să aprobe tarife noi în anul 2022. Mai exact, consumatorii ar urma să plătească 2,79 lei pentru un kWh, în loc de 1,51 de lei/kWh, cât era până acum. Noile prețuri ar urma să fie aplicate nu mai târziu de 1 februarie.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

Separatiștii ar planifica noi exerciții militare de amploare la Bender; Chiril Moțpan: „Uliii războiului nu au liniște”

Securitatea Republicii Moldova este într-un pericol real în contextul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia. Potrivit unor surse, în perioada 24- 30 ianuarie, forțele armate rusești dislocate în stânga Nistrului ar planifica exerciții și aplicații militare de amploare în zona orașului Bender. Se vor imita atacuri în forță în direcția Căușeni, Varnița, Gura Bâcului și Chișinău. Despre aceasta a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook fostul deputat Chiril Moțpan.

 

Republica Moldova este într-o situație extrem de dificilă. Pandemia ia vieți, sistemul medical și cel economic au ajuns la limita colapsului. Deosebit de îngrijorătoare este și situația în Zona de Securitate. „Uliii” războiului nu au liniște. Securitatea teritorială a Republicii Moldova este într-un real pericol”, menșionează fostul deputat.

Potrivit surselor sale, în perioada 24 – 30 ianuarie, forțele armate rusești din stânga Nistrului planifică noi exerciții militare în zona orașului Bender.

Chiril Moțpan presupune că noul vicepremier pe integrare, reprezentanții în Comisia Unificată de Control s-ar putea nici să nu fie informați despre intențiile separatiștilor și trupelor ruse dislocate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Vrem să știm ce întreprind instituțiile abilitate ale statului pentru a descuraja această „demonstrație de mușchi” și o eventuală invazie a trupelor ruse. Se impune urgent o analiză profesionistă a subiectului privind situația în Zona de Securitate în cadrul Consiliului Suprem de Securitate. S-au ne limităm la declarații sterile și râmânem doar cu îngrijorarea?”, se întreabă fostul deputat.

Anterior și fostul secretat al Platformei DA, comentatorul politic, Ion Terguță, s-a întrebat unde e Republica Moldova și diplomația ei în contextul pericolului unei eventuale invazii a Rusiei în Ucraina.

Nu suntem oare și noi în aceeași situație la fel ca și Ucraina, cu parte din teritoriu ocupat, cu trupe ruse staționate ilegal, cu un regim separatist alimentat de intențiile imperiale ale Rusiei?

„Singurul lucru pe care l-am auzit din gura oficialităților moldovenești, mai exact din cea a președintelui (care parca are ca prerogativă directă politica externă) e că nu putem face nimic și ar trebui să așteptăm deznodământul modelat de alții. Și cam atât. Lucrul cel mai neplăcut este că și diplomația occidentală ne tratează aproape cu același dezinteres, chiar dacă la nivel NATO se vorbește tot mai insistent că Rusia ar putea ajunge la granița României (și e curios cum ne-ar putea ocoli un asemenea scenariu?), iar planurile de concentrare a unor contingente aliate pe teritoriul românesc devin tot mai concrete. Mi-e frică că atitudinea față de noi e rezultatul abordărilor noastre și a modului în care noi tratăm subiectul”,a notat Ion Terguță.

Expertul mai atenționează că o criză oricât de gravă ar fi ea e și o fereastră de oportunitate. Ucraina o folosește din plin. Pericolul transnistrean însă devine tot mai real.

Cum o să priviți în ochii lumii dacă de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi lansate atacuri armate asupra Ucrainei? Nu credeți că acest subiect ar fi trebuit discutat cu rușii și să li se pună în vedre că „trupele de menținere a păcii„ nu pot utiliza teritoriul Republicii Moldova pentru lansarea unor atacuri armate împotriva Ucrainei. Era cel puțin un act destoinic la adresa Ucrainei, a partenerilor cărora le cereți bani în fiecare zi, dar și la adresa noastră, ca să avem, cel puțin, sentimentul că am încercat. Nu știm dacă va fi război, dar Ucraina va ieși cu capul sus, cu o armată bine instruită și dotată de cele mai tehnologizate țări din lume. Noi de ce nu primim o astfel de asistență? Oare nu se împușcă și la câțiva zeci de kilometri de Chișinău? (..) Este gata Republica Moldova să devină o nouă gubernie rusă, sau va încerca să găsească singura soluție corectă? Rusia urmărește refacerea imperiului și evident că nu se va opri. Pentru Rusia, așa cum o cunoaștem, dar mai ales pentru Putin, poate fi ultima bătălie. Republica Moldova ce vrea?”, s-a mai întrebat expertul.

Amintim că la 13 ianuarie, Ministerul Apărării din Ucraina a emis un comunicat în care atenționa că responsabilii brigăzii a 3-a de infanterie de la Tiraspol au informat personalul că s-ar aștepta la provocări din partea Ucrainei, în zona depozitului de muniții de la Cobasna. Acest lucru nu corespunde adevărului. Mai mulți experți de la Chișinău au atras atenția că rușii ar putea pune la cale o provocare inclusiv în regiunea transnistreană, pentru a destabiliza situația în regiune.

Sursa: jurnal.md

Categorii
În Moldova Social

Mii de basarabeni, cu cetăţenie română, riscă să rămână fără acte de identitate româneşti. Care este motivul

Mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, care au redobândit cetățenia română, ar putea să rămână fără cărţi de identitate româneşti dacă se va dovedi că locuiesc în altă parte decât pe adresa indicată în document. Ministerul de Interne de la Bucureşti a pus în dezbatere publică proiectul unui act normativ, care stipulează că cetățenii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din buletin ar putea rămâne fără actul de identitate.

Documentul mai interzice și înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Normele propuse de Ministerul de Interne din România pentru acceptarea unei persoane în spaţiul pe care îl deţine, proprietarul va trebui să facă o declaraţie în scris în care să confirme consimțământul de acceptare în spaţiu, să indice numărul de persoane care locuiesc la adresa respectivă, precum şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului urmează să fie însoţită obligatoriu de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate. Încetarea valabilității va fi decisă în urma verificării de către lucrătorul de poliţie prin care se constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul.

Dacă va intra în vigoare, acest act normativ îi va afecta pe o bună parte din românii care locuiesc cu chirie, dar şi pe miile de basarabeni care au plătit unor proprietari de locuinţe din statul vecin ca să fie acceptaţi în spaţiu pentru a-şi putea perfectă acte de identitate.

Presa din România a scris anterior că acceptarea în spaţiu a basarabenilor care voiau să-şi perfecteze acte de identitate româneşti a devenit o afacere pentru mai mulţi proprietari de locuinţe din România, care încasau de la o persoană sume cuprinse între 50 şi 100 de euro.

La unele adrese au fost înregistrate vize de domiciliu pentru sute de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Sursa: anticoruptie.md

Categorii
În Moldova Social

Un şofer de troleibuz din Chişinău a murit la locul de muncă. Bărbatului i s-a făcut rău la volan

Un şofer de troleibuz din Chişinău a murit la locul de muncă. Bărbatului i s-a făcut rău la volan şi şi-a pierdut cunoştinţa. Troleibuzul s-a izbit într-un indicator rutier. În vehicul se aflau taxatorul şi un pasager, dar niciunul nu a fost răni. Medicii chemaţi de urgenţă i-au acordat primul ajutor conducătorului auto, dar nu l-au mai putut salva.

„Şoferul avea 55 de ani şi lucra la Regia Transport Electric de 22 de ani. Cu o zi înainte, şoferul a fost în rezervă şi s-a odihnit. Dimineaţa, când a trecut controlul medical, nu se simţea rău.”

Tragedia a avut loc joi seara. Şoferul de troleibuz, care intrase în tură de aproximativ 6 ore, abia plecase de la Aeroportul Internaţional Chişinău. Poliţia a deschis o anchetă pe acest caz.

Sursa: publika.md

Categorii
În lume În Moldova Social

România a inclus Republica Moldova în „zona roșie”. În ce condiții puteți intra în țara vecină fără restricții?

Guvernul României a actualizat, pe 21 ianuarie, noua listă a statelor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19.  Astfel, Republica Moldova a trecut din zona verde în zona roșie.

Asta înseamnă că sunt scutiți de carantină cei care au schemă completă de vaccinare sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile și care au un test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înainte.

De asemenea, sunt scutiți ce carantină cei care au test negativ și stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României. Copiii sub 12 ani nu au niciun fel de restricții, iar cei cu vârste între 12 și 16 ani trebuie să aibă test PCR negativ.

Pentru UE, Spațiul Economic European sau Elveția, cei care vin din zona verde sau galbenă sunt scutiți de carantină dacă au schemă completă de vaccinare, au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau au un test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Politică

(Video) Gavriliță critică Gazpromul pentru refuzul de a amâna plata unor facturi ale subsidiarei sale Moldovagaz

Premierul Natalia Gavriliță a acuzat joi seară, într-o emisiune televizată la Jurnal TV, compania Gazprom lipsă de bunăvoință și rea intenție în ceea ce privește facturile pe care trebuie să i le achite subsidiara sa din Republica Moldova – Moldovagaz.

„Gazprom este o companie mare, serioasă, aceste 25 de milioane de dolari puteau fi amânate pentru 10 zile, o lună. În opinia noastră se puteau găsi soluții comerciale, cu un pic de deschidere. Percepem asta ca pe un gest neprietenos, cel puțin această scrisoare pe care am primit-o spunea foarte clar că dacă până la data de 20 nu sunt efectuate plățile, la data de 21, ora 9 dimineața sunt sistate livrările. Este o scrisoare neprietenoasă, în contextul în care am îndeplinit înțelegerile din protocol, am compensat pentru cetățeni o parte semnificativă din tarif”, a spus Natalia Gavrilița, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Moldovagaz  a transferat către Gazprom plata integrală pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii ianuarie. Valoarea transferului a constituit 34,3 milioane de dolari SUA, aceasta fiind tranșa finală din cele 63 milioane de dolari necesare pentru gazul consumat în decembrie și 50% din prețul gazului consumat în ianuarie.

Transferul banilor către Gazprom a fost posibil prin alocarea de către Guvernul a 469 milioane lei ca avans pentru compensațiile la gazele naturale și amânării plăților TVA la bugetul de stat, scrie IPN.

În funcție de cum vor evolua prețurile, Gavriliță a declarat că statului ar putea veni cu noi compensații. „Felul în care a fost gândit mecanismul de compensare este bazat pe proporție, dacă tariful crește, imediat crește și valoarea compensației. Avem câteva scenarii și vom acționa în funcție de cu cât va fi majorat tariful. Trebuie întâi să vedem cât cere Moldovagaz, cât acceptă ANRE și vom veni cu compensații adiționale. Vom face totul ca cetățenii să nu simtă o nouă creștere de tarif ”, a mai spus premierul.

Sursa: anticoruptia.md

Categorii
În Moldova Politică

„Din ce bani cetățenii să-și achite facturile?” Partidul „ȘOR” a organizat un flashmob în fața Președinției

Reprezentanții Partidului „ȘOR”, în data de 21 ianuarie, înainte de ședința Parlamentului, au organizat un flashmob în fața Președinției Republicii Moldova. Aceștia au ținut discursuri cu privire la criza gazelor naturale, totodată au solicitat ca șefa statului să iasă în fața lor cu explicații în acest sens.

Deputata Marina Tauber a declarat că reprezentanții partidului au venit în fața Președinției pentru a solicita de la președintele Maia Sandu „soluționarea problemelor cetățenilor”.

„Mii de cetățeni deja se adresează la noi cu probleme lor. Este vorba despre creșterea prețului la gaz și alte servicii comunale. Aceste facturi, dar și alte prețuri, care cresc în fiecare zi. Opoziția nu este auzită, nu este ascultată. Chiar și ieri am venit cu mai multe propuneri”, a spus Tauber.

La fel, parlamentara a comunicat despre mesajul președintelui din data de 20 ianuarie. „Doamna președinte Maia Sandu a venit în fața cetățenilor cu un îndemn să fim uniți și consolidați. Întrebarea este din ce bani cetățenii să-și achite facturile în continuare? Sperăm că doamna Maia Sandu va ieși și va explica”, a spus deputata.

În final, Tauber a spus că partidul din care face parte „va continua lupta” și – „astăzi, în Parlament, vom insista în continuare pe proiectele noastre sociale”, a conchis Tauber.

***

În data de 20 ianuarie, președintele Maia Sandu s-a adresat către popor îndemnându-i pe toți să fie solidari în condițiile crizei energetice și ale unui nou val de pandemie: «Noi toți am obosit de crize și ne dorim stabilitate […] Dar trăim într-o perioadă instabilă și nu noi suntem cei care am provocat aceste crize, nici parlamentul, nici guvernul. Trebuie să depășim împreună aceste crize».

La fel, de menționat că în Moldova a fost instituită stare de urgență în sectorul energetic. Propunerea guvernului a fost susținută de majoritatea parlamentară, la ședința extraordinară a parlamentului din 20 ianuarie. Premierul Natalia Gavrilița a declarat că starea de urgență va permite guvernului să ia decizii evitând normele legislative: «Pentru ca și voi, deputații, să aveți gaze naturale».

Premierul a menționat că starea de urgență va permite, printre altele, amânarea plăților TVA de către «Moldovagaz» în sumă de 125 milioane de lei. La fel, guvernul va putea aloca întreprinderii «Moldovagaz» suma de 550 milioane de lei ca avans pentru compensațiile pentru creșterea tarifului la gazele naturale pentru populație. Acești bani vor permite companiei «Moldovagaz» să achite datoriile către «Gazprom» pentru furnizarea de gaze naturale din luna ianuarie.

Sursa: newsmaker.md

Categorii
În Moldova Social

4 000 de noi infectări cu COVID-19 au fost înregistrate astăzi în Moldova

Pe 20 ianuarie, numărul noilor cazuri de infectare cu COVID-19 va depăși pragul de 4 000. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății Ala Nemerenco, în cadrul unei conferințe de presă. Ministrul a precizat că, săptămâna viitoare, numărul noilor îmbolnăviri ar putea trece de 10 000.

Din cauza tulpinei Omicron a coronavirusului, care se răspândește foarte rapid, numărul de infectări cu COVID-19 în Moldova ar putea trece de 10 000 pe zi.

Am putea să trecem de 10 000. Înainte de conferință am întrebat la ANSP câte teste avem pozitive. Ei nu racoltaseră, știți că avem și privații. La acea oră aveam deja 4000. Vă dați seama… Ați văzut cazul Estoniei, o țară mult mai mică decât Moldova, aveau 14 000 într-o zi. Totul depinde dacă vom fi capabili să înțelegem mesajul că trebuie să ne protejăm, fără să pierdem pe cineva grav”, a declarat ministrul Sănătății.

Ala Nemerenco a mai spus că nu este adevărată informația potrivit căreia, în prezent, sunt mai puține cazuri grave.

Decesele vor rămâne tot acolo. Pur și simplu, procentual, față de numărul masiv de îmbolnăviri, vor fi mai mici. Dar ca număr vor fi mari. Să nu uităm că avem multe persoane vârstnice cu diferite maladii, inclusiv având statut de vaccinat. Rugămintea noastră este ca fiecare să facă tot posibilul ca să protejeze persoanele mai slabe fără infecție: să stea mai mult acasă, să evite aglomerațiile”, a conchis Nemerenco.

Amintim că autoritățile au declarat cod roșu epidemiologic în toată țara. Printre deciziile Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică se numără cea potrivit căreia, de luni, 24 ianuarie, elevii vor învăța timp de două săptămâni în regim online.

Categorii
Bani În Moldova Politică

(Doc) Moldovagaz va achita astăzi Gazprom-ului avansul de 63 de milioane de dolari pentru luna ianuarie.

Moldovagaz va achita astăzi gigantului rus Gazprom avansul de 63 de milioane de dolari pentru consumul din luna ianuarie. Decizia a fost luată la Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). Plata va fi făcută până la sfârșitul acestei zile. 

Potrivit dispoziției CSE, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va efectua plata în avans către S.A. „Moldovagaz” a compensaţiilor diferenței de preţ pentru consumul gazelor naturale acordate consumatorilor casnici, conform prognozei efectuate şi prezentate de S. A. „Moldovagaz”, pentru lunile ianuariemartie 2022, în sumă de  469 021 087,30 lei.

Totodată, S.A. „Energocom” şi S.A. „Moldovagaz” vor semna obligatoriu, până la data de 21 ianuarie 2022, un acord adiţional la Contractul-cadru din 15 octombrie 2021 de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, privind prelungirea până la 31 martie 2022 a termenul de achitare a gazelor naturale livrate S.A. „Moldovagaz” în perioadele precedente în sumă de 183 738 330,62 lei.

Dispoziția emisă de CSE: 

Sursa: tv8.md

 

Categorii
Bani În Moldova Social Social

Câți bani vor fi cheltuiți pentru compensarea gazului?

Valoarea TVA-ului amânat pentru Moldovagaz va fi de 125 de milioane de lei, iar compensația guvernului pentru gaz pentru trei luni va fi de circa 500-550 de milioane de lei. Despre acest lucru a anunțat premierul Natalia Gavrilița în Parlament. Acești bani ar trebui direcționați către plata pentru Gazprom, în ianuarie.

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a anunțat ca TVA-ul amânat pentru luna decembrie se va ridica la 125 de milioane de lei. „În ianuarie, compania trebuie să plătească acest TVA pentru decembrie. Amânăm acest lucru până în martie”, a spus Gavrilița, răspunzând la o întrebare a deputatului comunist Oleg Reidman despre cât ar fi TVA-ul și compensația plătită în avans.

Referindu-se la compensațiile Guvernului pentru populație, care vor fi plătite în avans de Moldovagaz, premierul a menționat că suma exactă nu se cunoaște. „Bugetul include 200 de milioane de lei pentru ianuarie, circa 150 de milioane de lei pentru februarie și încă 150-200 de milioane de lei pentru martie. Încă calculăm”, a spus Gavrilița.

Amintim că „Moldovagaz” trebuie să transfere  „Gazprom”-ului 63 de milioane de dolari, plăți în avans pentru gazul livrat în ianuarie. Astăzi este ultima zi, însă compania a reușit să adune 38 de milioane.

Solicitarea de a amâna termenul a fost respinsă de concernului rus, care a avertizat că va fi sistată livrarea gazelor în Moldova dacă plățile nu vor fi făcute la termenul stabilit. Ca să adune banii necesari, Guvernul va transfera companiei „Moldovagaz” în avans, pentru două luni, plățile de compensare a majorărilor de tarif pentru consumatorii casnici.

Sursa: newsmaker.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼