Categorii
Important În Moldova Social

Șase mituri despre persoanele cu probleme de sănătate mintală 

Persoanele care suferă de afecțiuni mintale sunt supuse unei duble provocări. Pe de o parte, ele se luptă cu boala, iar de pe altă parte sunt nevoite să înfrunte stereotipurile și discriminarea din societate. Toate astea le fac vindecarea și reintegrarea mult mai dificile. Caritas Cehia promovează drepturile persoanelor cu dizabilități și probleme de sănătate mintală din Moldova și sporește conștientizarea societății privind necesitatea de a reduce stigmatizarea și aplicarea de etichete negative persoanelor cu probleme de sănătate mintală. 

Miturile dezinformează și întârzie reintegrarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală

 Problemele mintale sunt afecțiuni complexe și dificil de înțeles. Din această cauză ele dau naștere multor mituri și prejudecăți care deformează percepția societății despre realitatea în care trăiesc persoanele cu astfel de afecțiuni. În continuare, am pus la un loc cele mai frecvențe mituri și prejudecăți legate de sănătatea mintală.

1) Persoanele cu boli mintale sunt violente și periculoase 

Faptul că cineva suferă de o boală mintală nu înseamnă că acea persoană are și un comportament violent. Personale care suferă de boli mintale și care urmează un tratament nu sunt periculoase. Statisticile arată că, la nivel de grup, persoanele care suferă de boli mintale nu sunt mai violente decât orice altă categorie a populației. Dimpotrivă, foarte des, anume aceste persoane devin victime ale violențelor și agresiunilor celor din jur, din cauza unor efecte secundare precum sărăcia, izolarea socială sau consumul de substanțe periculoase.

2) Bolile mintale nu pot fi tratate 

Acesta prejudecată este falsă. În pofida convingeriilor generale, o mare majoritate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală se pot recupera dacă primesc suportul și tratamentul potrivit. Cu sprijinul necesar, persoanele cu probleme de sănătate mintală se pot recupera și pot duce un trai fericit. Recuperarea le permite să trăiască o viața satisfăcătoare, productivă și ele pot îndeplini în continuare diferite roluri: de părinte, soț/soție, prieten, fan al unui tip de sport etc.

Marea majoritate a persoanelor cu dizabilități sau probleme de sănătate mintală sunt apte de a duce o viață independentă în comunităte dacă au parte de sprijinul necesar.

3) Persoanele cu probleme de sănătate mintală au o inteligență scăzută 

Acest mit este un mare neadevăr. Problemele mintale nu pot fi asociate cu nivelul de inteligență, statut socio-economic, educație, cultură, religie sau gen. Bolile mintale pot afecta pe oricine, oriunde și la orice vârsta.

Fiecare dintre noi este expus riscului de a dezvolta o problema de sănătate mintală pe parcursul vieții.

In schimb, este adevarat că o boală mintală netratată poate influența stilul de viață normal al unei persoane. Tocmai din acest motiv, diagnosticarea precoce și tratamentul început la timp este extrem de important pentru a putea menține calitatea anterioară a vieții.

4) Persoanele cu probleme de sănătate mintală trebuie internate în instituții medicale 

Până de curând persoanelor cu afecțiuni mintale erau internate în instituții medicale specializate. Începând cu anii ‘60, țările occidentale au început a renunța la această practică. Cercetările au demonstrat că în izolare și în lipsa libertății, recuperarea este mult mai anevoioasă.

Și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că marile instituții de boli mintale nu mai reprezintă cea mai bună opțiune pentru pacienți și familii. Aceste instituții duc la pierderea abilităților sociale, la restricții excesive, la încălcarea drepturilor omului, la dependență și la reducerea oportunităților de reabilitare. În schimb, OMS recomandă să fie dezvoltat un sistem comunitar al tratamentului cu sprijinul specialiștilor, familiei și al prietenilor. Însă în cazul în care e necesară internarea la spital, aceasta se va limita în general la câteva săptămâni, și anume în situațiile în care aceste persoane nu se simt bine.

Datorită medicației și procedurilor de tratament moderne, majoritatea oamenilor cu probleme de sănătate mintală se pot trata în comunitatea în care trăiesc, acolo unde este acasă pentru ei. Totuși, ar trebui să ne asigurăm că aceste persoane beneficiează de sprijin suficient în cadrul comunității în ceea ce privește cazarea, reabilitarea, petrecerea timpului liber sau reintegrarea lor în câmpul muncii.

5) Persoanele care au suferit de o boala mintală nu mai pot munci 

Persoanele recuperate au potențialul de a reuși în întregul spectru al locurilor de muncă, similar ca oamenii sănătoși. Motivația de a munci a persoanelor recuperate este în general mare, iar pentru a se realiza în viața profesională aceste persoane au nevoie de un mediu care le oferă sprijin și de o abordare fără prejudecăți.

6) Sănătatea mintală nu are legătură cu sănătatea fizică 

Și această afirmație este un neadevăr. Sănătatea mintală este interconectată cu sănătatea fizică și acestea nu ar trebui tratate separat, deoarece una o influențează pe alta. Un stil de viață sănătos, o rutină activă care implică alimentație sănătoasă, exerciții fizice, mers pe jos, plimbări în aer liber, somn suficient sunt părți importante din procesul de recuperare, atunci când vine vorba de sănătate mintală.

Caritas Cehia, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltarea Sănătății Mintale din Praga, consolidează capacitățile actorilor locali pentru a asigura schimbări durabile în sistemul serviciilor sociale și de sănătate mintală din Republica Moldova. În cadrul noii inițiative, 8 persoane care au experiență proprie cu probleme de sănătate mintală urmează a fi instruite pentru rolul de susținător de la egal la egal și angajate în serviciile de sănătate mintală.

Acest articol a fost creat pe baza resursele din cadrul Cursului de formare „Împuternicirea susținătorilor de la egal la egal” desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților pentru asigurarea  schimbărilor durabile în sistemul serviciilor sociale din Moldova” implementat de către Caritas Cehia în Moldova și Centrul pentru Dezvoltarea Sănătății Mintale din Praga și și finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Ministerul Afacerilor Externe din Republica Cehă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼