Categorii
Anunțuri Util

Oportunități gratuite de formare și angajare în mass-media: Academia de Vânzări acceptă aplicații pentru program

BAStv împreună cu Internews anunță concurs pentru programul de capacitare (training) în cadrul Academiei de Vânzări. Aceasta este o oportunitate de a dobândi cunoștințe în domeniul publicității în mass-media și, după finalizarea cu succes a cursului – alăturarea echipei uneia dintre mass-media partenere, obținând un loc de muncă în calitate de manager de vânzări.

Programul se va desfășura în perioada 1 august – 30 septembrie. Participanții vor audia 4 module online pe următoarele teme:

1. Modele de afaceri în mass-media
2. Tehnici de vânzare
3. Teoriile negocierilor de succes
4. Tipuri de publicitate
5. Reguli pentru construirea unui departament comercial în mass-media
6. Lucrul cu instrumentele de bază Excel, CRM, Power Point
7. Altele.

În plus, participanții vor putea obține un stagiu de practică pe parcursul studiilor în unul dintre următoarele media- partenere: Bas TV, Nokta, Observatorul de Nord, Studio-L și vor putea aplica cunoștințele dobândite în practică.

Studenților care au arătat interes sporit li se va oferi un loc de muncă în cadrul uneia dintre aceste instituții media, după absolvire.

De ce e nevoie pentru a participa? Programul este gratuit pentru toți candidații. Selectarea se desfășoară pe bază competitivă, conform rezultatelor celor 3 etape: chestionarului online, sarcina de testare și interviul. Participanții trebuie să fie dispuși să dedice formării până la 3
ore pe zi de două ori pe săptămână, să fie motivați să-și îmbunătățească abilitățile existente sau să învețe o profesie de la zero.

Prioritate în procesul de selectare li se va acorda candidaților care au locuiesc în regiunile mass-mediei partenere: Basarabeasca, Comrat, Căușeni, Soroca sau în apropierea acestora. Selectarea candidaților se va desfășura în 3 etape:

1. Chestionarul participantului;
2. Sarcina de testare;
3. Interviu online în persoană.

Participanții vor fi anunțați cu privire la rezultatele fiecărei etape folosind datele de contact specificate în chestionar.

Cererile vor fi acceptate până la data de 20.07.2023. Pentru a aplica, trebuie să completați un chestionar la link-ul: https://forms.gle/jCQZn4w2cq27HpQ2A

Pentru întrebări, luați legătura prin poștă: [email protected]

* În funcție de decizia juriului și rezultatele selecției noilor parteneri de proiect, pot apărea și alte locații prioritare.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Bani În esență

Câte locuri bugetare au fost aprobate și la care specialități

Pe 5 iulie, în cadrul ședinței, Guvernul a aprobat planul de admitere pentru studiile superioare, anul 2023-2024. Prin urmare, s-a acordat 8700 de locuri bugetare.

La ședința guvernamentală din 5 iulie, s-a aprobat planul de admitere pentru studiile superioare în țară. Astfel, s-a stabilit 8700 de locuri bugetare, dintre care: 5307 – sunt pentru studiile superioare de licență și studiile integrate, iar 2864 – sunt pentru studiile de masterat. Pentru studii de rezidențiat și secundariat clinic au fost aprobate 427 de locuri.

Majoritatea locurilor bugetare au fost repartizate pentru domenii strategice, cum ar fi: pedagogia, ingineria, tehnologii informaționale și medicină:

  • științe ale educației – 2079 de locuri;
  • inginerie și activități inginerești, tehnologii în fabricație, arhitectură și construcții – 1654 locuri;
  • tehnologii informaționale și comunicaționale – 904 locuri;
  • sănătate – 937 de locuri;
  • științe agricole, medicină veterinară și științe ale mediului – 276 locuri.

Anul acesta universitățile din Republica Moldova propun admiterea la 3 specialități noi: Științe ale datelor, Tehnologii digitale în fabricație, Agrobusiness și dezvoltare rurală.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Tabere de odihnă: Câți elevi din raionul Basarabeasca vor primi bilete gratuite și unde se vor odihni

Anul acesta, 156 de elevi din raionul Basarabeasca vor putea să se odihnească gratuit la o tabără de vară. Despre aceasta a anunțat șefa Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal. La tabără vor putea pleca copiii care sunt câștigători la diverse olimpiade și cei care au înregistrat performanțe remarcabile pe parcursul anului de studii.

Direcția Învățământ General Basarabeasca a început întocmirea listelor pentru elevii care vor primi bilete gratuite la taberele de vară. Tabăra va fi organizată în comuna Molovata Nouă, Stânga Nistrului, și doar pentru un singur sejur, în perioada 15 – 24 iulie.  

Cum a declarat șefa Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal, în acest an la tabără vor pleca 156 de elevi. Ei sunt aleși în baza meritelor și a succeselor pe care le-au acumulat pe parcursul anului de studii 2022 – 2023. Potrivit ei, banii pentru foile de odihnă la tabără sunt alocați de către Ministerul Finanțelor.

„Anul acesta, din bugetul aprobat de Guvern, au fost alocați 500 000 lei, cu privire la organizarea unui sejur la tabără, pentru 156 de elevi din raionul Basarabeasca”, a menționat Ecaterina Pascal.

De asemenea, șefa Direcției Învățământ General Basarabeasca a mai spus că numărul total de elevi îl constituie cererile parvenite de la toate școlile din raion, iar foile de odihnă sunt redirecționate conform numărului total de elevi din instituție.

Reamintim că, anual, între 140 – 170 de elevi ai raionului Basarabeasca au posibilitatea de a merge gratuit la o tabără de odihnă. Sejurul se achită de către Guvern și Direcția Învățământ General Basarabeasca.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼