Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Ana Maria Burdujan din s. Sadaclia a câștigat titlul de ,,Angel of Europe”

Ana Maria Burdujan din raionul Basarabeasca, la vârsta de 6 ani, a câștigat nominația specială ,, Angel of Europe”, la Concursul internațional ,,The Best Model of Europe 2023”, desfășurat la Barcelona.

Recent, Ana Maria Burdujan din s. Sadaclia, raionul Basarabeasca, a reprezentat Republica Moldova la Concursul internațional ,,The Best Model of Europe 2023”, în categoria 4-8 ani. Micuța a fost nominalizată cu titlul ,, Angel of Europe” și s-a plasat pe locul IV, dintre 24 de concurente, la proba de prezentare a costumelor de baie.

,,Suntem foarte mulțumiți și mândri de rezultatele obținute. În plus, pe lângă Concurs, am avut și timp pentru a vizita mai multe locuri atractive din Barcelona, totodată, la mare am fost”, a spus mama Anei Maria, Ana Burdujan.

Fetița s-a întors acasă cu diplome, panglică și, bineînțeles, diademă.

,,Cu siguranță vom mai participa în continuare la Concursurile de frumusețe. Nu cedăm până nu obținem Premiul mare”, a menționat Ana Burdujan.

Trei dintre finalistele Concursului de frumusețe “Miss Star – Selecția Națională 2023” au participat la Concursul Internațional de frumusețe “The Best Model of Europe”, desfășurat în perioada 28 august – 3 septembrie la Barcelona, Regatul Spaniei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) Echipă Mobilă – un sprijin pentru persoanele speciale

Cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova, municipiul Bălți are în premieră o Echipă Mobilă, care acordă servicii la domiciliu copiilor cu dizabilități. Un specialist în logopedie, un kinetoterapeut, un psiholog și un asistent social vizitează familiile în care sunt copii cu dizabilități și le acordă serviciile și consultanța necesare, conform unui plan individual, întocmit în baza nevoilor fiecărui beneficiar. Detalii interesante despre activitatea echipei aflați din video.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Un polițist beat a spulberat o persoană pe trecerea de pietoni, la Ceadîr-Lunga

Un polițist în stare de ebrietate a tamponat un bărbat de 60 de ani, pe trecerea de pietoni. Incidentul a avut loc în localitatea Ceadîr-Lunga. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

„La 3 septembrie curent, în jurul orei 20:00, în Ceadîr-Lunga, angajatul IP Taraclia, în afara orelor de serviciu, în civil și conducând automobilul personal de marca Audi a tamponat un bărbat de 60 de ani, care s-a ales cu trumatisme. Fiind testat alcoolscopic, s-a constatat că acesta se afla în stare de ebrietate avansată, aparatul Drager fixând un rezultat de 1,10 mg/l alcool în aerul expirat”, a declarat șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP, Diana Fetco.

Victima a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutorul medical necesar.

IGP spune că imediat după impact a fost dispusă o anchetă de serviciu, angajatul fiind suspendat din funcție pe perioada anchetei. Ulterior, angajatul IP Taraclia ar urma să fie concediat.

Amintim că acesta este cel de-al treilea caz înregistrat săptămâna trecută, când un om al legii, în stare de ebrietate la volan provoacă accident. La data de 28 August, la Sîngera o polițistă de 22 de ani, cu o alcoolemie de 0,51, la volanul unui automobil Toyota a ucis pe trotuar o femeie și a rănit două minore, iar vineri, 1 Septembrie, la Florești un polițist în vârstă de 34 de ani, cu o alcoolemie de 1,16 mg/l, în uniformă și la volanul unui Logan, s-a izbit într-un copac.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Pedagogii amenință cu proteste: „Ziua profesorului s-ar putea transforma în zi de revoltă”

Cadrele didactice din Republica Moldova cer majorarea salariului mediu cu circa 20%, până la nivelul celui mediu pe economie – de circa 11 500 lei În caz contrar, profesorii ar putea iniția acțiuni de protest. Declarația a fost făcută de către Ghenadie Donos, liderul Federației Sindicale a Educației și Științei, care a precizat că se mizează, totuși, pe faptul că în cadrul discuțiilor cu Ministerul Educației se va ajunge la un rezultat favorabil pentru pedagogi.

,,Dacă nu vor exista „răspunsuri clare” din partea autorităților, nu vom vedea nicio mișcare până la Ziua profesorului (5 octombrie), aceasta s-ar putea transforma nu în zi de sărbătoare, dar de revolt”, a spus Ghenadie Donos la Europa Liberă într-un podcast.

Liderul sindical a mai spus că pe 7 septembrie ar urma să aibă loc ședința „activului sindical”, la care ar putea participa și ministrul Educației, Dan Perciun, la care se va discuta inclusiv problema salariilor. Așa că, spune Donos, decizia privind organizarea unor eventuale proteste va fi luată în funcție de rezultatele discuțiilor și dialogului.

În prezent salariul mediu al unui învățător este de 8 400 lei. Dacă solicitarea sindicatelor din educație va fi aprobată de Guvern, leafa medie a unui învățător va ajunge la 10 500 lei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Raionul Cimişlia a găzdui Festivalul Național al Strugurelui

Festivalul Național al Strugurelui, ediția a VIII-a, a avut loc duminică, 3 septembrie, la Cimișlia.

La eveniment au participat producători de struguri, exportatori, producători de ambalaje și material săditor viticol. Au fost amenajate standuri expoziţionale. Vizitatorii au avut posibilitatea să guste, precum şi să procure struguri. De asemenea, au fost amenajate expoziţii de artizanat, un târg gastronomic.

Ediţia din acest an a fost susţinută de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională  (USAID), prin intermediul Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală. „Acest festival oferă sprijin industriei vitivinicole pentru a spori competitivitatea producătorilor și exportatorilor din Moldova și contribuie la crearea locurilor de muncă în zonele rurale”, estimează USAID.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼