Categorii
Diverse Istorii

(VIDEO) Patru responsabilități, un singur om. Studentă la Drept și Limbi străine, jurnalistă și mediator pentru comunitatea sa de romi

Studentă la două facultăți și cu două posturi de muncă, unde se implică cu dedicație. Așa poate fi descrisă Felicia Bludoi, o tânără ambițioasă din Comrat. La ai săi 23 de ani, Felicia e un reper pentru semeni și mai ales pentru tinerii de etnie romă, pentru care este un exemplu de succes într-o societate plină de prejudecăți. Aceștia îi admiră motivația de a acționa nu doar pentru beneficiul propriu, dar și pentru confortul membrilor comunității de romi din care face parte.

„Activez de un an ca mediator comunitar. Avem mulți romi care nu au învățat. Sunt situații când nu pot să citească, să scrie, să semneze. Eu merg cu ei când au probleme. De exemplu, o familie s-a adresat la mine deoarece nu avea buletin și certificat de naștere. Sarcina mea a fost să îi consult și să le spun la ce specialist trebuie să se adreseze”, povestește Felicia Bludoi.

După ce le oferă ajutor celor care au nevoie de îndrumare, Felicia merge la televiziune. La postul local, ei îi revine sarcina să traducă știrile în limba română. Din dorința de a promova cultura și limba romilor, tânăra a pus în practică și o altă idee.

„Am tradus desene animate în limba romă. Un exemplu este povestea «Gogoașa». Chiar eu m-am ocupat de traducerea textului. Mai apoi, am înregistrat vocea pentru versiunea audio și video. Sunt romi care nu cunosc limba romă. Vreau ca în acest mod, inclusiv copiii, să nu uite de rădăcinile lor”, ne-a explicat tânăra.

Felicia are nu doar două locuri de muncă, dar studiază și la două facultăți. Una dintre ele este Facultatea de Cultură Națională, iar cea de-a doua este Dreptul.

„Vreau să fiu avocată, să lucrez pentru comunitatea romă, să îi ajut. În același timp, mi-aș dori să deschid și un centru de creație pentru romi. Acolo copiii ar putea să aibă activități, să facă lecții suplimentare, să învețe despre cultura noastră”, ne-a mai povestit Felicia, plină de entuziasm.

Pentru ambiția de care dă dovadă, atât ea, cât și alți 48 de tineri romi s-au ales în 2024 cu burse de merit din partea statului. Felicia susține că banii îi sunt de mare ajutor. Cu o parte dintre ei și-a achitat contractul la una dintre facultăți. Mândri de reușitele fetei sunt în primul rând părinții.

„Am patru copii, pe toți i-am dat să facă studii. Împreună cu soțul, vrem să le oferim copiilor ce nu am avut noi. Sunt bucuroasă că Felicia sprijină romii din comunitate, că se implică în activități, că învață bine”, potrivit Liliei Bludoi, mama protagonistei.

Felicia Bludoi îi încurajează pe tineri să investească timp și dorință în studii, despre care crede că sunt unica metodă prin care poți să-ți croiești un drum frumos în viață.

„Vin cu încurajare pentru femeile rome, pentru băieți, dar și pentru toți tinerii, să facă studii și să nu le fie frică să obțină și un loc de muncă și să facă o facultate. Cred că poți să reușești totul atunci când ai dorință”, afirmă tânăra.

Acest material a fost realizat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania își propune să contribuie la diminuarea stereotipurilor existente despre grupurile social-vulnerabile și marginalizate, precum și la îmbunătățirea atitudinii societății față de aceste persoane. La fel, campania este orientată să sporească gradul de înțelegere a noțiunii de incluziune de către cetățeni, sporind astfel șansele pentru o societate mai incluzivă. 

Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale — Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției. 

Подписывайтесь на наши социальные сети: TelegramYouTubeFacebook и Instagram. Здесь мы публикуем новости кратко и наглядно!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼