Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) „Gala Laureaților 2024”. Cei mai buni elevi din raionul Basarabeasca au fost premiați

Tradițional, înainte de încheierea anului de studii, elevii cu rezultate remarcabile la diferite concursuri și olimpiade sunt premiați în cadrul unui eveniment numit „Gala Laureaților”. O astfel de sărbătoare a avut loc și în raionul Basarabeasca, unde au fost menționați cei mai buni elevi.

Festivitatea a avut loc joi, 30 mai, în incinta Liceului Teoretic „Alexandr Pușkin” din or. Basarabeasca. Aici au venit elevi din toate instituțiile de învățământ din raion, care au cucerit locuri premiante la concursuri și olimpiade raionale.

Laureații au fost premiați cu diplome și premii bănești din partea Direcției Învățământ General Basarabeasca. Anul acesta, în cadrul olimpiadelor au fost premiați 80 de elevi, iar în cadrul concursurilor raionale și republicane au fost premiați 9 elevi. 

 

Autor: Lilia Zabolotnîi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Când și cum va fi sărbătorită Ziua Internațională a Copilului în localitățile din raionul Basarabeasca

În localitățile din raionul Basarabeasca vor fi organizate un șir de activități, dedicate Zilei Internaționale a Copilului. În program vor fi incluse jocuri, cântece și dulciuri. 

Primăria satului Abaclia va organiza sărbătoarea pe 1 iunie, începând cu ora 10.00 pe platoul din fața Căminului Cultural. Programul activității îl constituie cântece și dansuri de la interpreți autohtoni, estafete și jocuri distractive.

Locuitorii din satul Carabetovca vor sărbători, de asemenea, Ziua Internațională a Copilului, pe 1 iunie. Festivitatea va începe la ora 10.00 la Casa de Cultură. În program vor fi concursuri, dansuri, cântece, poezii și jocuri.

În satul Sadaclia, pe lângă festivitatea dedicată Zilei Copilului, va fi sărbătorită și Ziua Internațională a Familiei. Ambele sărbători au fost comasate într-o singură activitate. Aceasta va avea loc duminică, 2 iunie, începând cu ora 13.00 în scuarul Casei de Cultură.
În program sunt incluse cântece, dansuri, poezii, ateliere de creație, starturi vesele, vată dulce și multe altele.

Primăria satului Bașcalia invită copiii pe 1 iunie la Casa de Cultură începând cu ora 11.00, pentru a sărbători Ziua Copilului. În program vor fi cântece, dansuri, poezii și activități distractive pentru cei mici.

 

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼