Categorii
Actualitate În Moldova

Operațiunea „Girofar”: Șoferii, care nu vor acorda prioritate vehiculelor speciale, riscă penalități

În perioada 23-26 iulie curent, pe teritoriul țării se va desfășura operațiunea „Girofar”. Aceasta are drept scop disciplinarea și responsabilizarea conducătorilor auto, dar și prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea autovehiculelor cu regim prioritar de circulație.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), timp de trei zile, agenții de circulație vor monitoriza deplasarea autospecialelor, iar șoferii care nu vor da dovadă de vigilență la volan și nu vor acorda prioritate vehiculelor speciale urmează a fi sancționați.

„Conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere vehiculului cu regim prioritar de circulaţie riscă sancțiune sub formă de amendă începând de la 750 lei până la 900 lei și cu  aplicarea a 4 puncte de penalizare”, a mai menționat instituția. 

De asemenea, rolul Inspectoratului Național de Securitate Publică  în această operațiune este de a micșora timpul de reacție al unităților de transport aflat în regim prioritar de circulație pentru a ajunge la destinație fără impedimente.

În acest context, Poliția solicită respectuos tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și nemijlocit să acorde prioritate mașinilor cu regim prioritar de circulație.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Incendiu de vegetație în s. Abaclia. Au ars 30 de hectare

Sâmbătă, pe 20 iulie, în satul Abaclia a avut loc un incendiu de vegetație. Potrivit pompierilor, a ars iarba uscată și viile abandonate.

În total, au ars aproximativ 30 de hectare. O echipă de pompieri, formată din 4 persoane, a ajuns la locul incidentului la ora 13:30. După o oră de luptă cu flăcările, în ajutor a sosit și o echipă de pompieri din Cimișlia.

Incendiul a fost stins abia la ora 21:30. Cauza izbucnirii focului nu a fost stabilită.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Au urcat băuți la volan. Numărul șoferilor în stare de ebrietate, depistați la volan în weekend

Peste 3400 de abateri rutiere au fost depistate, în acest weekend, de polițiști pe traseele naționale și cele locale. Potrivit datelor Poliției Naționale, în această perioadă, 50 de șoferi au fost înlăturați de la volanul autovehiculului, fiind depistați în stare de ebrietate.

Tot în weekend, au fost înregistrate 1989 cazuri de depășire a vitezei stabilită pe sectorul de drum.

„446 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere a semafoarelor, 155 de conducători conduceau vehiculul fără a avea cuplată centura de siguranță, iar 490 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise. Totodată, 175 de șoferi conduceau mijlocul de transport fără a fi supus reviziei tehnice anuale și lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.

Oamenii legii precizează că 148 șoferi nu au acordat prioritate legală pietonilor la traversarea părții carosabile.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Începe admiterea la universitățile din R. Moldova. Studenții vor depune cererile online

Astăzi începe admiterea la toate instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Candidații la studii de licență își vor depune dosarele pe platforma eadmitere.gov.md în două etape: între 22 și 31 iulie pentru sesiunea de bază și între 10 și 14 august pentru sesiunea suplimentară. Cei care doresc să urmeze studii de masterat sau doctorat vor depune dosarele fizic la universități.

În acest an, 16 instituții de învățământ superior vor organiza concursuri de admitere pentru peste 200 de specialități și programe de studii. În total, universitățile din Republica Moldova vor oferi 8.697 de locuri bugetare la nivel de licență, master, rezidențiat și secundariat clinic.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a avertizat că platforma eAdmitere.gov.md ar putea întâmpina dificultăți de funcționare în primele zile de depunere a dosarelor.

Sistemul informațional unificat e-Admitere a implicat costuri de peste 790 de mii de dolari, finanțate de Ministerul Educației și Cercetării prin proiectul „Învățământul superior din Moldova”, susținut de Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼