Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Instituțiile preșcolare din Cimișlia și Bogdanovca Veche au fost dotate cu table interactive

Primăria Cimișlia a anunțat finalizarea cu succes a proiectului „Modernizarea procesului educativ în instituțiile preșcolare din orașul Cimișlia”. Inițiativa, finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și cofinanțată de Primăria Cimișlia, a vizat îmbunătățirea infrastructurii educaționale și dotarea grădinițelor cu table interactive.

În total, în cadrul proiectului, au fost achiziționate 29 de table interactive, dintre care 28 au fost procurate cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, iar una – din bugetul local al Primăriei Cimișlia. Aproape fiecare grupă de copii din grădinițele din orașul Cimișlia și satul Bogdanovca Veche beneficiază acum de această tehnologie modernă.

Pentru a asigura utilizarea eficientă a acestor table interactive, cadrele didactice și directorii grădinițelor au participat la sesiuni de instruire, unde au învățat cum să integreze eficient noile dispozitive în procesul educațional. Acest pas, susțin autoritățile, este esențial pentru crearea unor condiții de învățare inovatoare și captivante pentru copii.

Proiectul se înscrie într-o inițiativă mai amplă de pregătire a copiilor pentru provocările viitorului prin dezvoltarea competențelor digitale. Valoarea totală a investiției se ridică la 1 213 650 lei, contribuind astfel la îmbunătățirea accesului la resurse educaționale moderne în instituțiile de învățământ preșcolar din Cimișlia.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Primăriei Cimișlia

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Sprijin pentru antreprenorii locali: Directorul ODA, Vadim Codreanu, în vizită la incubatorul de afaceri din Cimișlia

Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Vadim Codreanu, a vizitat incubatorul de afaceri din Cimișlia, unde a prezentat oportunitățile și programele de suport destinate dezvoltării afacerilor mici și mijlocii. În cadrul întâlnirii, au fost evidențiate rezultatele semnificative obținute de antreprenorii locali datorită sprijinului oferit de ODA.

„Antreprenorii din Cimișlia sunt foarte receptivi la programele noastre. Avem aproximativ 40 de beneficiari ai ODA, cu finanțări cuprinse între 40.000 și 1.500.000 de lei, în special în cadrul programului de Retehnologizare. De asemenea, există aplicanți la Programul 373 pentru garanții bancare”, a explicat Alexandru Stomatov, directorul Incubatorului de Afaceri din Cimișlia.

Președintele raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a subliniat importanța sprijinului acordat antreprenorilor locali pentru dezvoltarea economică a regiunii. „Vizitele ODA sunt esențiale pentru a informa agenții economici despre programele de care pot beneficia. Multe afaceri locale nu au timpul necesar pentru a căuta informațiile, așa că aceste întâlniri aduc plus valoare”, a precizat acesta.

Vadim Codreanu a accentuat faptul că Republica Moldova este tot mai integrată în circuitul comercial european și global, iar acest lucru necesită creșterea competitivității. „Pentru a ne menține pe piețele internaționale, inclusiv pe cele europene, companiile noastre trebuie să fie la fel de competitive ca cele din UE. Suportul oferit de stat și de Uniunea Europeană este crucial pentru a atinge acest obiectiv.”

De la începutul anului, ODA a sprijinit înființarea a 356 de companii, facilitând accesul acestora la granturi în valoare totală de peste 144 de milioane de lei, dintre care 116 milioane provin din bugetul de stat.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului are rolul de a implementa politici care să susțină dezvoltarea afacerilor locale și să încurajeze antreprenoriatul în Republica Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼