Organizațiile neguvernamentale de media condamnă ferm campaniile de denigrare îndreptate împotriva jurnaliștilor și instituțiilor media care își desfășoară activitatea în interes public.
În contextul suspendării asistenței externe din SUA, observăm cu îngrijorare o tendință tot mai accentuată de instrumentalizare a subiectului finanțării externe pentru a stigmatiza jurnaliști și a submina credibilitatea presei independente.
Președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a fost vizată direct într-o postare a unui utilizator al rețelei Facebook, identificat cu numele Vitali Catana, care pe pagina sa de profil se prezintă în calitate de avocat. El a recurs la etichetări improprii unui discurs public adecvat și a militat pentru publicarea unor liste cu numele jurnaliștilor care au beneficiat de asistență externă, insinuând în mod aberant asupra caracterului ilegal al relațiilor dintre presa beneficiară de granturi și partenerii externi de dezvoltare. Anterior, Vitali Catana a mai dedicat mesaje și colaje foto degradante și jurnalistei Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă.
Stigmatizarea jurnaliștilor în contextul suspendării finanțării externe din SUA nu se limitează doar la spațiul online, ci se manifestă și pe teren, fiind raportată de angajați ai instituțiilor de presă independente. Ziarul de Gardă semnalează că, la 10 februarie, la una dintre ședințele de judecată în „Dosarul Guțul” privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, reportera Măriuța Nistor a fost intimidată atât de bașcana Evghenia Guțul, cât și de susținătorii ei. Jurnalista a fost acuzată de faptul că are finanțare de la o „grupare criminală”, cu referire la USAID. O situație similară a fost comunicată și de către redacția CU SENS.
Intimidarea, destabilizarea și discreditarea presei independente reprezintă principalul scop al unor campanii de denigrare lansate pe rețelele sociale și pe platformele de mesagerie. Astfel de acțiuni pun o presiune abuzivă asupra jurnaliștilor care, în spiritul informării corecte, contribuie la transparența publică și la combaterea corupției. Aceste campanii nocive creează un climat de ostilitate și intoleranță față de presa independentă, afectând grav dreptul publicului la o informare corectă și obiectivă.
Reamintim că legislația Republicii Moldova garantează libertatea de exprimare, apără onoarea, demnitatea și siguranța jurnaliștilor. Acțiunile de intimidare, amenințare, defăimare și răspândire de informații false la adresa jurnaliștilor constituie abateri grave, ce trebuie sancționate ferm și prompt de autorități. Lipsa unor măsuri eficiente și rapide de contracarare generează starea de impunitate și încurajează perpetuarea acestor practici distructive pentru o societate democratică.
CJI îndeamnă toți jurnaliștii și instituțiile media vizate de astfel de campanii ostile să utilizeze mijloacele legale disponibile pentru a obține recunoașterea și remedierea prejudiciilor suferite. Încurajăm presa prejudiciată să acționeze în justiție autorii atacurilor pentru a fi restabilită în drepturi prin publicarea dezmințirilor și exprimarea scuzelor publice.
În limita resurselor disponibile, CJI oferă asistență și consultanță juridică jurnaliștilor și instituțiilor de presă de bună credință, sprijinind eforturile de protejare a libertății presei și de apărare a dreptului publicului de a fi informat corect.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Asociația Media Guard
Asociația Presei Electronice
Asociaţia Presei Independente
Centrul „Acces-Info”
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
RISE Moldova
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!