Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO/VIDEO) Contrabandă cu droguri în sudul țării: Schema ar fi fost pusă la cale de trei bărbați din Comrat și Cimișlia

Un grup infracțional din sudul Republicii Moldova, specializat în traficul de droguri, a fost destructurat de Poliția de Frontieră, sub coordonarea procurorilor PCCOCS. În urma perchezițiilor, oamenii legii au confiscat droguri în valoare de 200 000 de lei, arme deținute ilegal și documente false, iar doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv.

Perchezițiile desfășurate în cadrul procesului penal au dus la confiscarea a 600 de grame de marijuana, semințe de cânepă, metadonă și pastile cu efect psihotrop. De asemenea, au fost găsite o armă de vânătoare semiautomată, deținută ilegal, 30 de cartușe de calibrul 12 mm și un cântar electronic de precizie, utilizat pentru porționarea drogurilor. Printre obiectele ridicate s-a numărat și o carte de identitate românească, vădit falsificată, despre care se crede că era folosită pentru procurarea metadonei din Ucraina.

Potrivit informațiilor preliminare, drogurile erau introduse în Republica Moldova prin contrabandă, ascunse în colete neînsoțite transportate cu microbuzul.

Doi dintre bănuiți, în vârstă de 45 și 46 de ani, au antecedente penale pentru infracțiuni similare, iar unul dintre ei execută în prezent ultimul an al unei pedepse cu închisoarea cu suspendare. La solicitarea procurorilor PCCOCS, primii doi bănuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, conform încheierii Judecătoriei Chișinău. Cel de-al treilea bănuit, în vârstă de 39 de ani, din Cimișlia, este cercetat în libertate.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate detaliile activității infracționale a grupului. Până la finalizarea cercetării penale, toate persoanele bănuite beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: border.gov.md

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Festivalul național „Mărțișor” 2025: Evenimente culturale în satele Abaclia, Bașcalia și Sadaclia

În luna martie, în cadrul Festivalului „Mărțișor”, se vor organiza numeroase evenimente culturale, inclusiv concerte, spectacole de muzică și dans, în 48 de localități din 34 de raioane.

În raionul Basarabeasca, Căminele de cultură din Abaclia, Bașcalia și Sadaclia vor găzdui următoarele evenimente speciale:

  • Abaclia: 8 martie 2025, ora 13:00 – Concert susținut de Anișoara Puică
  • Bașcalia: 23 martie 2025, ora 14:00 – Spectacol oferit de Ansamblul „Ștefan Vodă”
  • Sadaclia: 23 martie 2025, ora 17:00 – Spectacol oferit de Ansamblul „Ștefan Vodă”

Aceste evenimente sunt parte a unui program cultural mai amplu, dedicat celebrării tradițiilor și culturii moldovenești, cu scopul de a reuni comunități și a promova arta și muzica.

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” 2025 se va desfășura pe parcursul întregii luni martie, sub genericul „Primăvara, hai acasă!”. Peste 72 de evenimente culturale vor avea loc în Chișinău, în raioane din Republica Moldova și în diaspora, consolidând legătura dintre moldovenii de pretutindeni.

În acest context, festivalul devine o adevărată sărbătoare a primăverii și a valorilor culturale naționale.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼