Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Ziua Memoriei la Cimișlia: Omagiu adus celor care au luptat în războiul de pe Nistru

În fiecare an, începutul lunii martie marchează un eveniment cu o profundă semnificație pentru locuitorii Republicii Moldova. În orașul Cimișlia, la data de 1 martie, a fost marcată Ziua Memoriei, un moment de reculegere și omagiu adus eroilor care au luptat în conflictul de pe Nistru din 1992.

Evenimentul a reunit oficiali locali, veterani, familiile celor căzuți și locuitori ai orașului, care s-au adunat la Monumentul Eroilor în semn de recunoștință pentru cei care au luptat pentru pace și pentru integritatea Republicii Moldova. Ceremonia a început cu o slujbă religioasă de pomenire, în cadrul căreia preoții au rostit rugăciuni pentru sufletele celor căzuți.

Atmosfera solemnă a fost accentuată de mesajele emoționante transmise de oficiali. Primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a subliniat importanța păstrării vii a memoriei eroilor, dar și a unității naționale. În discursul său, acesta și-a exprimat solidaritatea față de familiile celor care și-au pierdut fiii, soții și frații în acest război tragic.

Evenimentul a fost un prilej de a evidenția eforturile tuturor celor care au luptat în conflictul de pe Nistru și și-au pus viața în slujba suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Sacrificiul lor a fost făcut pentru bunăstarea poporului, pentru libertate și pentru apărarea valorilor democratice ale statului nostru.

Prezent la eveniment, președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a evidențiat semnificația profundă a acestei zile și rolul pe care îl avem cu toții în păstrarea memoriei colective:

„An de an, ne adunăm pentru a cinsti și a onora sacrificiul celor care și-au pus viața în slujba independenței noastre. Eroii noștri au dus o luptă crâncenă pentru ca noi, astăzi, să fim un popor liber și independent”, a subliniat acesta.

Veteranii prezenți au rememorat momentele dificile prin care au trecut și au îndemnat generațiile tinere să nu uite sacrificiile făcute pentru pace și libertate. În semn de apreciere pentru curajul și devotamentul lor, veteranii din raionul Cimișlia au fost distinși cu diplome de onoare.

Momentul culminant al ceremoniei l-a constituit depunerea coroanelor de flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor războiului, însoțit de un moment de reculegere. Participanții au reflectat asupra impactului conflictului de pe Nistru, un episod tragic din istoria recentă a Republicii Moldova, care a marcat profund întreaga societate.

Conflictul armat de pe Nistru a izbucnit oficial la 2 martie 1992 și s-a desfășurat până în luna iulie a aceluiași an, având consecințe dureroase pentru tânărul stat Republica Moldova. Deși ostilitățile militare s-au încheiat în 1992, ecourile acestui război se resimt și astăzi. Comemorarea eroilor căzuți rămâne o datorie morală și un simbol al luptei pentru suveranitate și pace.

Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Cimișlia

Autor: Virineia Carapirea

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) „Pentru Țară, Pentru Neam” – miting solemn la Basarabeasca în memoria eroilor căzuți în conflictul de pe Nistru

Astăzi, 2 martie 2025, în orașul Basarabeasca, s-a desfășurat un miting solemn de comemorare a eroilor căzuți în conflictul de pe Nistru din 1992. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor Căzuți în Războiul de pe Nistru „Pentru Țară, Pentru Neam”, unde s-a adus un omagiu celor care și-au adus aportul pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

Într-un moment de reculegere, participanții au păstrat un minut de liniște în memoria celor 25 de veterani din raionul Basarabeasca care și-au pierdut viața în urma conflictului armat. Printre cei prezenți s-au numărat oficialități locale, veterani de război, polițiști și cetățeni, toți uniți de dorința de a păstra vie memoria celor care au luptat pentru țară.

Mitingul a fost deschis de către Vladimir Răileanu, veteran de război și fost polițist, care a rememorat începutul conflictului armat:

„Stimați veterani, stimați polițiști și invitați, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, separatiștii din Transnistria, susținuți de mercenari și cazaci, cu mașini blindate, au atacat ultimul comisariat de poliție din Dubăsari, care se afla sub jurisdicția Republicii Moldova. (…) În acest an, împlinim 33 de ani pentru comemorarea acestei date, care marchează lupta pentru independență și integritate a Republicii Moldova.”

Președintele raionului Basarabeasca, Natalia Cara, a subliniat importanța păstrării memoriei celor 115 eroi din raionul Basarabeasca care au participat la conflictul armat de pe Nistru:

„Fiecare persoană are o atitudine diferită față de această dată, dar un lucru este de necontestat – orice rezolvare a conflictului trebuie să se facă pe cale pașnică. Și voi știți asta cel mai bine – ofițeri, veterani – în inima fiecăruia dintre voi a rămas acea greutate de la pierderea prietenilor, camarazilor, și toate acestea pentru edificarea viitoarei generații, pentru noi, pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri.” (…) Ziua de 2 martie este Ziua Memoriei și noi nu ar trebui să îi uităm pe cei care au rămas acolo, în anul 1992, pentru totdeauna. Fără memorie nu există istoria noastră, iar fără istorie, țara noastră, ca și oricare alt stat, este condamnată la uitare”, a menționat președinta raionului în discursul său.

Șeful Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, Sergiu Plop, a vorbit despre impactul pe care acest război l-a avut asupra generațiilor de atunci și de acum:

„Ziua de 2 martie reprezintă un moment de reflecție pentru noi toți, cât și un prilej de a medita asupra consecințelor tragice, asupra noțiunii de patriotism, devotament față de țară și popor. Memoria acelei perioade dramatice rămâne nu doar în pagini de istorie, ci în soarta multor familii, în sufletele celor care au trecut prin suferința acelor timpuri”, a subliniat Plop.

În cadrul evenimentului, mai mulți veterani au fost decorați cu distincții și medalii pentru devotamentul și sacrificiul lor față de țară. De asemenea, participanții au depus flori la Monumentul Eroilor, în semn de recunoștință pentru cei care și-au dat viața în conflictul din 1992.

În încheiere, Ion Mînăscurtă, șef-adjunct al Direcției Teritoriale a Cancelariei de Stat OT Hîncești, a făcut referire la contextul actual al războiului din Ucraina și la importanța păcii:

„Cu părere de rău, astăzi simțim la hotarul nostru același agresor, care de mai bine de trei ani duce un război cu vecinii noștri. Datorită lor (vecinilor), astăzi avem pace în țara noastră”, a evidențiat Mînăscurtă.

Războiul de pe Nistru a marcat profund istoria Republicii Moldova, conflictul desfășurându-se oficial între 2 martie și 21 iulie 1992, soldându-se cu pierderi de vieți omenești și pierderea de facto a controlului asupra regiunii transnistrene. Astăzi, la 33 de ani de la acel moment tragic, în întreaga țară au avut loc ceremonii de comemorare.

Mai multe imagini de la eveniment sunt disponibile în galeria foto atașată. De asemenea, transmisiunea live a mitingului poate fi urmărită pe pagina de Facebook BAStv.

Autor: Virineia Carapirea

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼