Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Eugenia Leu – un exemplu de generozitate și devotament pentru satul natal

Deși viața a purtat-o departe de casă, stabilindu-se cu munca în Italia, Eugenia Leu nu a uitat niciodată locul în care s-a născut. Cu sufletul mereu alături de oamenii din Abaclia, ea revine periodic pentru a se implica activ în viața comunității, organizând evenimente menite să aducă bucurie și sprijin celor din jur.

Recent, cu ocazia zilei de 8 Martie, Eugenia a fost prezentă pentru prima dată la această sărbătoare în satul natal, după două decenii de la plecarea sa. Totodată, a organizat cea de-a patra ediție a Târgului Autohton, un eveniment dedicat promovării produselor locale și susținerii comunității.

Foto: Facebook/Eugenia Leu

„De obicei, mă implic activ în organizarea Hramului satului, Zilei Copilului, Zilei Independenței și altor evenimente. Acum, după 20 de ani, mă bucur să fiu alături de consăteni și de această dată,” a mărturisit Eugenia.

Târgurile autohtone nu sunt doar o inițiativă locală, ci o acțiune pe care Eugenia o extinde și în alte localități din raion, precum Iordanovca, Carabetovca, Sadaclia ș.a.

Dorința de a contribui la bunăstarea oamenilor a determinat-o pe Eugenia să fondeze un grup neguvernamental, unde investește nu doar bani, ci și suflet. Una dintre acțiunile sale de suflet este oferirea de bucurii copiilor. Astfel, a procurat un aparat pentru vată de zahăr și, mai recent, unul pentru popcorn, iar la evenimentele organizate în sat vinde aceste delicii la preț simbolic. Banii strânși sunt folosiți pentru a recompensa voluntarii care i se alătură, iar restul este direcționat către cazuri sociale, persoane cu probleme de sănătate sau în dificultate materială.

„Fericirea înseamnă să faci bine. Binele nu se măsoară în bani, ci în dorința sinceră de a ajuta. Știu că cineva de sus vede și le așază pe toate. Sper ca prin gesturile mele să inspir și alți oameni să se implice,” spune Eugenia, cu convingerea că unitatea comunității poate face satul Abaclia mai frumos și mai prosper.

Deși se vede o persoană puternică, recunoaște că este sensibilă la suferința oamenilor și la aprecierile venite din partea consătenilor.

„Cel mai important este că pot fi de folos comunității mele. Simt o bucurie imensă atunci când văd zâmbetul celor pe care i-am ajutat,” spune ea.

Eugenia Leu este dovada vie că dragostea pentru locurile natale nu dispare odată cu distanța. Prin implicarea sa constantă, prin gesturi simple, dar pline de emoție, ea continuă să aducă schimbări pozitive în Abaclia și să inspire generații viitoare. Un model de altruism și dedicare, care demonstrează că oriunde te-ai afla, adevărata casă rămâne în inima ta.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri

Agenda cultural-sportivă a lunii martie: 6 evenimente de la Cimișlia pe care nu le poți rata

Luna martie aduce la Cimișlia o varietate de evenimente culturale și sportive, menite să celebreze tradițiile locale, performanțele sportive și personalitățile marcante ale Republicii Moldova. De la festivaluri literare și concerte până la competiții sportive și evenimente comemorative, luna martie oferă oportunități pentru toate gusturile.

1. Festivalul „Doru-mi-i de Dumneavoastră/ ca unui zid de o fereastră”
  • Data: 12 martie 2025
  • Ora: 11:00
  • Locație: Casa de Cultură Cimișlia
  • Detalii: Festivalul este organizat în memoria scriitorului Nicolae Dabija, originar din satul Codreni, raionul Cimișlia, și este destinat elevilor talentați din gimnaziile și liceele din raion și din întreaga țară. Scopul evenimentului este de a promova și valorifica creația lui Nicolae Dabija, prin implicarea elevilor și a cadrelor didactice.

Participanții vor avea ocazia să-și demonstreze abilitățile artistice prin recital de poezie, creație proprie, dramatizare, cântece și dansuri, precum și postere digitale „Sub raza versului dabijean”. La final, toți cei înscriși în concurs vor primi diplome și premii.

Organizatori: Evenimentul este organizat de IPLT „Ion Creangă”, în strânsă colaborare cu Consiliul Raional Cimișlia, Primăria Cimișlia,  Direcția Învățământ General Cimișlia, IP Școala de Arte Cimișlia și IP Centrul Raional de Creație a Copiilor și Adolescenților.

2. Turneul Raional „Mărțișor-2025” – Lunarul Sportiv de Tineret
  • Data: 15 martie (volei feminin), 16 martie (volei masculin)
  • Locație: Complexul Sportiv Gura Galbenei
  • Detalii: Evenimentul promovează un stil de viață activ și oferă tinerilor oportunitatea de a concura într-un mediu prietenos. Meciurile de volei vor aduce împreună echipe din întregul raion, iar câștigătorii vor fi recompensați cu premii și diplome.
3. Concert Mărțișor în Toată Țara „Melodia Primăverii Tale”
  • Data: 16 martie
  • Ora: 15:00
  • Locație: Casa de Cultură Cimișlia
  • Invitați: Constantin Moscovici și prietenii săi, Ricu Vodă, Victoria Nikitcenko, Valentina Nejel
  • Detalii: Concertul este organizat cu susținerea Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Culturii și Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, garantând o experiență culturală deosebită, perfectă pentru a întâmpina primăvara în ritmuri muzicale autentice. Organizatorii promit o atmosferă deosebită și o selecție muzicală de excepție.
4. Turneul Sportiv de Lupte Libere „Voinicel”
  • Data: 22 martie 2025
  • Ora: 10:00
  • Locație: Școala Sportivă Cimișlia
  • Detalii: Competiția este destinată tinerilor sportivi născuți între anii 2012-2017 și este structurată pe categorii de greutate. Evenimentul își propune să le ofere participanților oportunitatea de a-și demonstra abilitățile într-un cadru competitiv și prietenos.
5. Concert „Mărțișor cu Dor de Mamă”
  • Data: 23 martie
  • Ora: 17:00
  • Locație: Casa de Cultură Cimișlia
  • Invitați: Costi Burlacu, Corina Țepeș și Fetele din Botoșani
  • Cost bilete: 200-300 lei
  • Detalii:Evenimentul este dedicat primăverii, iubirii și legăturii speciale dintre mamă și copil, fiind totodată un omagiu adus femeii în multiplele sale roluri: mamă, soție și iubită. Invitații speciali vor susține un concert emoționant, parte dintr-un turneu național, oferind publicului o experiență de neuitat.

    Pentru informații suplimentare, contactați numărul de telefon 022845500.

6. Eveniment de celebrare a Unirii Basarabiei cu România
  • Data: 27 martie
  • Ora: 10:00
  • Locație: Monumentul Eroilor Neamului
  • Detalii: Evenimentul solemn va fi organizat pentru a marca 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment istoric petrecut la 27 martie 1918 (pe stil vechi).

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Turneul Raional „Mărțișor-2025”: S-a dat startul competițiilor sportive de primăvară la Cimișlia

Pe 9 martie a fost dat startul Lunarului Sportiv de Tineret în cadrul Turneului Raional „Mărțișor-2025”, o competiție menită să aducă laolaltă tinerii pasionați de sport din raionul Cimișlia. Evenimentele sportive au debutat cu proba de baschet, care a reunit echipe de fete și băieți din diferite localități, oferind un spectacol plin de energie și spirit de echipă.

Evenimentul a avut loc la Complexul Sportiv din Gura Galbenei, unde 14 echipe au luptat pentru primele locuri. Scopul principal al turneului este promovarea sportului ca parte esențială a vieții comunitare și încurajarea tinerilor să adopte un stil de viață activ, prin crearea de oportunități pentru toți cei pasionați de mișcare.

La proba feminină, echipa din Mihailovca a cucerit locul I, urmată de echipa Arsenal Cimișlia și reprezentantele comunei Porumbrei. În competiția masculină, echipa gazdă, Gura Galbenei, a dominat turneul, obținând locul I, urmată de echipele de la Lipoveni și Porumbrei. Câștigătorii au fost recompensați cu diplome, premii bănești și cupe, care vor rămâne ca simbol al performanțelor obținute de sportivi în cadrul competiției.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul autorităților publice locale și al directorului Stadionului orășenesc, Comerzan Leonid, care au susținut participarea echipelor locale la competiția sportivă. Autoritățile și-au reafirmat angajamentul de a investi în dezvoltarea sportului și de a încuraja tinerii să practice diverse discipline, subliniind importanța acestor inițiative pentru implicarea lor activă.

Lunarul Sportiv de Tineret continuă în acest weekend cu probele de volei. Pe 15 martie va avea loc competiția feminină, iar pe 16 martie – cea masculină. Ambele evenimente se vor desfășura la Complexul Sportiv Gura Galbenei.

Organizatorii îi îndeamnă pe toți doritorii să participe și să susțină tinerii sportivi, contribuind astfel la consolidarea unui spirit competitiv sănătos în rândul acestora.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Nor de praf saharian peste Republica Moldova: Alergicii și astmaticii, avertizați să ia măsuri

Un ciclon de aer cald din Africa va aduce în Republica Moldova un nor de praf saharian, avertizează Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Fenomenul va persista până joi, când sunt prognozate ploi, iar în următoarele zile temperaturile vor urca până la 25 de grade Celsius.

Medicii atrag atenția că particulele de praf pot afecta în special persoane cu astm, alergii sau alte afecțiuni respiratorii. Medicul internist Rodica Ceavdar recomandă persoanelor din grupele de risc să urmărească prognoza meteo, să poarte mască la ieșirea în aer liber și să ia măsurile necesare de igienă, precum spălarea feței și clătirea cavității nazale după revenirea în casă.

La sfârșitul săptămânii, vremea se va răci, iar temperaturile vor reveni la valorile normale pentru această perioadă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Ion Marcu din Abaclia scrie istorie: bronz european la lupte U-23

Luptătorul Ion Marcu din satul Abaclia a adus o nouă performanță pentru sportul moldovenesc, reușind să cucerească medalia de bronz la Campionatul European U-23, desfășurat în Tirana, Albania.

Competiția acerbă din categoria 74 kg nu l-a împiedicat pe talentatul  sportiv din Abaclia să-și demonstreze valoarea. În meciul decisiv pentru podium, Ion Marcu l-a învins pe germanul Manuel Wagin, asigurându-și astfel locul trei în clasamentul european.

Această reușită marchează un nou pas important în cariera sa, oferind o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi din Republica Moldova.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼