Categorii
Actualitate În Moldova

Noile cărți de identitate în Republica Moldova: mai puține date personale, mai multă digitalizare și drepturi extinse pentru minorități

Parlamentul Republicii Moldova urmează să aprobe o serie de modificări legate de noile cărți de identitate pentru cetățeni, dar și de cărțile de rezidență pentru cetățenii străini, apatrizi și beneficiarii de protecție umanitară. Proiectul a fost deja discutat în Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică.

Modificările propuse au scopul de a aduce legislația națională mai aproape de standardele Uniunii Europene și vizează simplificarea modului în care sunt eliberate și folosite cărțile de identitate.

În noile cărți de identitate nu vor mai fi tipărite:

  • adresa de domiciliu sau reședința temporară,

  • patronimicul (numele tatălui).

Aceste date vor putea fi găsite doar online, în Registrul de stat al populației, prin platforma digitală MConnect. Astfel, persoanele nu vor mai fi nevoite să-și schimbe cartea de identitate ori de câte ori își schimbă adresa.

Copiii sub 14 ani care nu au acte de identitate nu vor mai plăti taxa pentru înregistrarea domiciliului. De asemenea, vor fi scutiți de taxe copiii străini sau apatrizi care au intrat în Moldova neînsoțiți sau care au fost lăsați aici fără acte legale.

Persoanele care fac parte din minorități naționale vor putea avea numele scris în limba lor maternă. În plus, numele străinilor nu vor mai fi traduse sau schimbate, ci vor fi scrise exact așa cum apar în pașaportul lor doar că în alfabet latin.

Noile cărți de identitate vor conține o semnătură electronică, valabilă timp de 5 ani care va permite accesarea datelor în format electronic, fără deplasări la ghișee.

Până acum, circa 50.000 de persoane au solicitat noile cărți de identitate. În total, un milion de cetățeni vor primi gratuit aceste documente moderne, costurile fiind acoperite din bugetul Agenției Servicii Publice.

Proiectul urmează să fie votat în plenul Parlamentului.

Foto: gov.md

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Eveniment informativ dedicat părinților și specialiștilor – „Cum este să fii părinte al unui copil cu autism”

Pe data de 30 mai 2025, la Casa de Cultură din satul Abaclia, va avea loc o ședință publică informativă destinată părinților, educatorilor, cadrelor didactice și tuturor celor interesați de subiectul autismului și sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orelor 16:00 – 18:00 și va avea ca invitat special pe Doina Mafteuța, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul incluziunii copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Întâlnirea își propune să ofere informații esențiale despre provocările și responsabilitățile părinților care cresc copii cu autism, dar și despre resursele disponibile pentru sprijinul acestora. Discuțiile vor include, de asemenea, aspecte legate de implicarea comunității în procesul de integrare și dezvoltare a copiilor speciali.

La eveniment sunt invitați:

  • Părinții copiilor cu nevoi speciale;

  • Toți părinții interesați de dezvoltarea copiilor;

  • Educatorii și profesorii din localitate și din regiune;

  • Asistenții sociali și medicii de familie;

  • Bunicii care cresc sau sprijină nepoți cu cerințe educaționale speciale;

  • Reprezentanți ai administrației publice locale;

  • Membrii comunității interesați de subiect.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Din 9 mai, pescarii vor putea prinde scrumbie de Dunăre în Nistru, cu respectarea unor condiții

Agenția de Mediu a anunțat oficial că, începând cu data de 9 mai 2025, va fi permis pescuitul scrumbiei de Dunăre în fluviul Nistru, în cadrul unei derogări speciale stabilite pentru o perioadă limitată. Decizia vine în contextul migrației sezoniere a acestei specii și se aplică exclusiv în cadrul unor reguli clar definite, menite să asigure protejarea ecosistemelor acvatice.

Potrivit ordinului emis de Agenția de Mediu, pescuitul sportiv, amator și de agrement la scrumbia de Dunăre este permis în perioada 9 mai – 1 iunie 2025, adică pe parcursul a 24 de zile consecutive. Activitatea este valabilă doar în fluviul Nistru și poate fi desfășurată numai pe baza unui permis valabil.

„În perioada respectivă, pescuitul altor specii de pești și organisme acvatice rămâne interzis. Orice abatere de la prevederile ordinului atrage răspunderea juridică, conform legislației în vigoare”, avertizează Agenția de Mediu.

Această măsură are un caracter excepțional și are drept scop menținerea echilibrului ecologic în timpul perioadei de prohibiție generală. De regulă, în primăvară, pescuitul este restricționat pentru a permite reproducerea naturală a peștilor. Totuși, în cazul scrumbiei, care este o specie migratoare și are o perioadă de reproducere scurtă și specifică, autoritățile permit capturarea sa într-un interval controlat.

Foto: wikipedia.org

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼