Categorii
Actualitate În Moldova

Foștii deportați cer sancțiuni mai aspre pentru cei care neagă crimele regimului comunist

Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Republica Moldova solicită autorităților să ia atitudine fermă față de cei care neagă sau manipulează adevărul despre represiunile comuniste. Organizația a lansat un apel public prin care condamnă declarațiile recente ale condamnatului fugar Ilan Șor și ale aliaților săi, care ar fi minimalizat sau negat crimele regimului totalitar din perioada 1917–1989.

În context, Asociația cere introducerea unor sancțiuni mai dure pentru astfel de afirmații, pe care le consideră o amenințare gravă la adresa memoriei istorice colective.

„Cele invocate de Ilan Șor sunt niște falsuri. Încercarea lui de a nega represiunea politică reprezintă o insultă la adresa descendenților foștilor deportați și nu doar. Aici vorbim despre toate victimele represiunilor politice, inclusiv victimele foametei, victimele omorurilor”, subliniază Alexandru Postica, președintele Asociației.

În prezent, Codul penal al Republicii Moldova prevede pedepse între șase luni și cinci ani de închisoare pentru negarea sau minimalizarea publică a Holocaustului. Asociația consideră că un articol similar ar trebui să vizeze și negarea represiunilor comuniste, întrucât aceste crime istorice merită același nivel de protecție juridică și memorie instituțională.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat susținerea pentru această inițiativă, subliniind necesitatea condamnării ferme a încercărilor de a falsifica sau nega suferințele provocate de regimul comunist.

„Cei care îndrăznesc să nege deportările, să nege suferința oamenilor care au fost scoși din casele lor, duși, le-au fost luate proprietăți, au decedat prin Siberii, prin Kazahstan, prin stepe… Da, trebuie să existe sancțiuni pentru cei care neagă așa ceva”, a menționat șeful Legislativului.

Susținerea inițiativei vine și din partea altor parlamentari. Deputatul Valeriu Muduc, din fracțiunea BCS, a accentuat importanța cunoașterii și recunoașterii istoriei pentru a preveni repetarea tragediilor trecutului.

„Este necesar să atragem atenția la chestiile acestea, din punct de vedere să le cunoaștem istoric, de a nu le repeta în viitor. Iată pentru situația de astăzi, pentru viitor, este necesar de a revedea cadrul legal”, afirmă Muduc.

Între timp, Ilan Șor a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care critică inițiativa Guvernului de a promova memoria victimelor represiunilor comuniste. În replică, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici i-a cerut acestuia să își ceară scuze publice față de victimele regimului totalitar.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Tinerii angajați în industrii strategice vor primi câte 3.000 de lei lunar, timp de un an

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede acordarea unei indemnizații lunare de 3.000 de lei pentru tinerii specialiști angajați pentru prima dată în sectoare economice de importanță strategică. Măsura se va aplica pe o perioadă de 12 luni consecutive, începând din momentul angajării.

Potrivit autorităților, aproximativ 6.000 de tineri urmează să beneficieze de acest sprijin financiar în următorii doi ani. Fondurile vor fi alocate din bugetul de stat, iar procedura exactă de acordare a indemnizațiilor urmează să fie stabilită de Guvern.

Pentru a accesa această indemnizație, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții: să aibă cel mult 35 de ani, să fie angajați pentru prima dată, și să activeze în unul dintre următoarele domenii: industria electronică, chimică și farmaceutică, constructoare de mașini și componente auto, industria textilă și de îmbrăcăminte, industria materialelor de construcții, industria alimentară și industria creativă. Aceste ramuri sunt incluse în Programul național de dezvoltare industrială 2024–2028.

Potrivit autorilor proiectului legislativ, scopul măsurii este de a susține integrarea tinerilor în câmpul muncii, în special în sectoarele considerate vitale pentru dezvoltarea economică a țării.

„Scopul inițiativei legislative este de a susține integrarea durabilă a tinerilor în câmpul muncii, cu accent pe industriile considerate de importanță strategică pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Modificările propuse vor contribui la reducerea riscului de șomaj în rândul tinerilor, creșterea atractivității ocupării locurilor de muncă în industria autohtonă, stimularea loialității profesionale și crearea unui raport contractual de durată între angajatori și tineri”,
menționează autorii proiectului.

Noua lege va intra în vigoare la o lună după publicarea în Monitorul Oficial.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate Anunțuri În Moldova

(FOTO) Spectacol aniversar la Cimișlia: Ansamblul „Busuioc Moldovenesc” împlinește 35 de ani de activitate

Ansamblul Folcloric-Model „Busuioc Moldovenesc” din raionul Cimișlia va marca 35 de ani de activitate artistică printr-un spectacol aniversar intitulat „Drag ți-i portul strămoșesc, Busuioc Moldovenesc”. Evenimentul va avea loc pe data de 29 iunie 2025, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din Cimișlia, și va reuni pe aceeași scenă ansambluri folclorice de prestigiu din mai multe raioane ale țării.

Ansamblul „Busuioc Moldovenesc”, condus de Larisa Pînzari, a devenit, de-a lungul celor trei decenii și jumătate, un veritabil simbol cultural al raionului Cimișlia. Colectivul artistic a reușit să conserve și să transmită, din generație în generație, frumusețea obiceiurilor strămoșești, interpretate cu emoție, autenticitate și respect pentru tradiție.

Spectacolul aniversar reprezintă o recunoaștere publică a celor 35 de ani de muncă neîntreruptă în slujba păstrării și promovării patrimoniului folcloric local. Totodată, evenimentul este o invitație adresată tuturor iubitorilor de folclor și tradiții autentice de a celebra împreună această frumoasă realizare artistică.

Evenimentul va începe la ora 10:00 și va aduce pe scena Muzeului din orașul Cimișlia o selecție impresionantă de ansambluri folclorice din întreaga țară. Printre invitați se numără ansamblurile „Buciumul”, „Busuioc” și „Voie bună gospodari” din raionul Drochia, „În poiană la izvor” și „Semănătorii” din raionul Cantemir, „Alțița” și „Văleneșițele” din raionul Cahul, „Busuioc Moldovenesc” din raionul Leova, precum și colectivele locale „Legenda” și, bineînțeles, ansamblul „Busuioc Moldovenesc”.

Publicul va avea ocazia să admire costume tradiționale lucrate cu migală și un repertoriu folcloric ce reflectă bogăția culturală a Republicii Moldova. Mai mult decât un simplu spectacol, momentul aniversar se prezintă ca o dovadă a faptului că tradițiile nu se pierd, ci renasc prin implicarea celor care le promovează cu dăruire.

Organizatorii îndeamnă participanții să aducă cu ei buna dispoziție și aprecierea pentru valorile autentice ale neamului, într-o zi în care trecutul, prezentul și viitorul se întâlnesc simbolic sub semnul busuiocului moldovenesc.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼