Modelul internațional Xenia Deli, originară din orașul Basarabeasca și cunoscută pentru colaborările sale cu cele mai mari branduri din lume, a făcut un gest impresionant de solidaritate: a donat 10.000 de euro Centrului „Pasărea Albastră” din Hîncești, unde sunt îngrijiți copii și adulți cu dizabilități.
Donația a fost realizată prin intermediul Svetlanei Sainsus, cofondatoarea platformei Caritate.md, cu care Xenia a luat legătura pentru a direcționa ajutorul acolo unde este cea mai mare nevoie.
„Binele nu se face mereu în liniște. Xenia este o persoană extrem de modestă, dar eu am insistat ca această donație să fie făcută publică, pentru că fiecare gest contează și poate inspira pe alții să ajute”, a declarat Svetlana Sainsus.
Nu este pentru prima dată când Xenia Deli se implică în cauze umanitare. În trecut, ea a donat 30.000 de euro pentru tratamentul unei fetițe bolnave de cancer, salvându-i viața.
Svetlana Sainsus a transmis un mesaj de mobilizare către persoanele publice și cei care au reușit în viață:
„Îi chem pe toți cei cunoscuți, respectați sau urmăriți de sute de mii de oameni să facă din popularitatea lor o punte către fapte bune. Copiii și oamenii din centre ca „Pasărea Albastră” au nevoie de noi. Adevărata valoare a succesului stă în cât bine putem lăsa în urmă.”
Cei care doresc pot continua să sprijine beneficiarii Centrului „Pasărea Albastră” prin donații directe pe platforma caritate.md.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.