Categorii
Actualitate În lume

(Diagramă) Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului: între statistici, semne de alarmă și soluții

Astăzi, 10 septembrie, este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului. În raioanele Basarabeasca și Cimișlia, la fel ca în restul țării, această zi aduce în prim-plan o realitate dureroasă, dar și posibilitatea de a găsi soluții: recunoașterea semnelor de risc, colectarea corectă a datelor statistice și dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate.

Suicidul – o provocare globală pentru sănătatea publică

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), anual, suicidul provoacă  peste 720 000 de decese la nivel global. În anul 2021, acesta a fost a treia cauză principală de deces în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani. Fenomenul afectează toate regiunile lumii și este mai pronunțat în statele cu venituri mici și medii, categorie din care face parte și Republica Moldova.

Tema trienală a campaniei mondiale pentru perioada 2024–2026 – „Changing the Narrative on Suicide”  îndeamnă la schimbarea discursului despre suicid: de la stigmat și tăcere la empatie, sprijin și deschidere. Prevenirea înseamnă nu doar conștientizare, ci și crearea unor comunități în care cei aflați în dificultate pot vorbi deschis despre propria suferință și pot cere ajutor, înseamnă politici publice solide, acces la servicii de calitate și implicarea comunităților.

Republica Moldova: date statistice și tendințe

Cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății, publicat în mai 2025 (Suicide worldwide in 2021: global health estimates), arată că Republica Moldova se confruntă cu o situație îngrijorătoare privind fenomenul suicidului. În anul 2021, au fost raportate 428 de cazuri, iar diferențele de gen și vârstă conturează o realitate alarmantă: bărbații sunt de aproape cinci ori mai vulnerabili decât femeile, iar riscul crește odată cu înaintarea în vârstă.

Din totalul deceselor, 82 au fost înregistrate în rândul femeilor (rată brută de 5,0/100 000), în timp ce bărbații au înregistrat 346 de cazuri (rată brută de 24,8/100 000). Disproporția este vădită: cifrele confirmă tendințele internaționale, unde suicidul afectează în special populația masculină.

Statisticile OMS evidențiază o creștere progresivă a riscului odată cu vârsta: de la 10,5/100 000 în rândul tinerilor (15–29 ani), până la 27,1/100 000 în rândul persoanelor peste 70 de ani. Diferențele între sexe se amplifică la vârstnici: rata bărbaților peste 70 de ani ajunge la 52/100 000, de peste trei ori mai mare decât cea a femeilor din aceeași categorie.

Pentru perioada 2021–2023, datele oficiale arată o tendință de descreștere a numărului de cazuri de suicid în Republica Moldova. Totuși, specialiștii atenționează că aceste statistici sunt adesea incomplete și nu surprind în totalitate realitatea fenomenului.

Semne de alarmă – când să ne îngrijorăm

Specialiștii recomandă vigilență față de comportamente și schimbări care pot indica un risc crescut de suicid. Printre semnele de alarmă se numără:

  • Izolarea și retragerea din relațiile sociale: evitarea contactului cu prietenii, familia sau colegii, însoțită de tendința de a petrece mult timp singur;

  • Exprimarea ideilor de lipsă de speranță sau inutilitate: fraze precum „nu mai are rost” sau „nimic nu se va schimba”, repetate frecvent;

  • Schimbări bruște de dispoziție sau comportament: trecerea rapidă de la tristețe la iritabilitate, ori calm aparent după o perioadă de agitație, care ar putea, în unele cazuri, ascunde decizia de a recurge la un gest extrem;

  • Consum excesiv de alcool sau alte substanțe, folosite adesea ca mecanism de evitare sau de amorțire a durerii emoționale;

  • Pierderea interesului pentru activitățile cotidiene care în trecut aduceau plăcere: renunțarea la hobby-uri, activități preferate sau neglijarea responsabilităților zilnice;

  • Antecedente de tentative de suicid sau autovătămare: cel mai puternic factor de risc, care impune intervenție imediată.

Identificarea acestor semne și reacția promptă, prin ascultare empatică, sprijin și încurajarea apelării la ajutor specializat, pot face diferența între viață și moarte. Este întotdeauna mai bine să inițiezi o discuție caldă și prietenoasă decât să eviți dialogul. Chiar dacă alarma se dovedește falsă, gestul poate aduce sprijin real unei persoane care traversează o perioadă dificilă.

De la conștientizarea riscurilor la acțiuni concrete

Unul dintre obstacolele majore în înțelegerea reală a fenomenului suicidului în Republica Moldova îl constituie lipsa unei baze de date unice și transparente. Statisticile oficiale sunt colectate de mai multe instituții și, uneori, diferă între ele. Acest lucru îngreunează atât monitorizarea exactă a fenomenului, cât și compararea situației din Moldova cu alte state sau regiuni.

În absența unor date centralizate și complete, politicile publice de prevenire se bazează pe estimări și pot neglija anumiți factori de risc. Experiența internațională arată că acolo unde există sisteme solide de colectare și raportare a datelor, guvernele și comunitățile pot reacționa mai eficient, prin programe de prevenire țintite și intervenții rapide.

Pe acest fundal, devine cu atât mai important accesul populației la servicii specializate de sprijin psihologic și medical. În Republica Moldova funcționează 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală, inclusiv în Basarabeasca și Cimișlia.

Aceste centre oferă gratuit și confidențial consultații psihiatrice și psihologice, tratament farmacologic, intervenții psihosociale, vizite la domiciliu și grupuri de suport. Echipele multidisciplinare sunt instruite să identifice și să trateze problemele de sănătate mintală conform prevederilor protocoalelor clinice naționale.

Pentru locuitorii din raioanele Basarabeasca și Cimișlia, Centrele Comunitare de Sănătate Mintală pot fi contactate la adresele și numerele de telefon indicate mai jos:

Cum te poți adresa pentru ajutor?

Accesul la aceste servicii este simplu și se poate face în două moduri:

  1. Prin intermediul medicului de familie, care, în urma unei consultații, poate prescrie tratament sau, dacă este cazul, oferă o îndreptare către un Centru Comunitar de Sănătate Mintală.

  2. Direct, printr-o programare telefonică la CCSM din localitatea de reședință.

Pentru situații de criză, cetățenii pot apela 112 sau Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului, unde consilierii oferă sprijin emoțional în română, rusă și engleză.

Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului nu este doar un moment simbolic. Ea ne reamintește că fiecare viață contează și că prevenirea înseamnă acțiune: colectarea de date corecte, acces la servicii de sprijin, politici publice coerente și implicarea comunităților locale.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Electrocasnice moderne și eficiență energetică: Caravana EcoVoucher ajunge la Basarabeasca

Mâine, 11 septembrie 2025, Caravana EcoVoucher va ajunge în raionul Basarabeasca pentru a informa cetățenii despre avantajele Programului de Vouchere pentru Electrocasnice. Evenimentul este organizat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, cu sprijinul partenerilor europeni, și include atât activități dedicate populației, cât și o întâlnire oficială cu autoritățile locale.

Demarată pe 8 septembrie, Caravana EcoVoucher promovează trecerea de la aparatele electrocasnice învechite la unele noi, cu un consum mai redus de energie. Proiectul are și un rol educativ, vizând conștientizarea beneficiilor financiare și de mediu ale utilizării echipamentelor eficiente energetic.

În cadrul vizitei, echipa CNED va prezenta demonstrații practice privind consumul redus al electrocasnicelor moderne, folosind aparate de măsurare a eficienței energetice și date comparative. De asemenea, cetățenii vor fi instruiți să aleagă informat echipamentele pentru propria locuință și să poată estima, din timp, consumul de energie.

Tot mâine, la ora 14:00, la Centrul de Creație pentru Copii „Luceafărul” din orașul Basarabeasca, va avea loc o întâlnire între reprezentanții CNED și administrația publică locală. Discuțiile se vor concentra pe oportunitățile de finanțare a proiectelor de eficiență energetică gestionate de CNED și de extinderea beneficiilor programului în comunitățile locale.

Programul de Vouchere pentru Electrocasnice, cunoscut și ca EcoVoucher, este implementat de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, al Guvernului Germaniei și al Norvegiei, prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Grupul-țintă sunt consumatorii vulnerabili, care sunt ajutați să reducă costurile facturilor la utilități și să contribuie la protejarea mediului înconjurător.

Fiecare voucher oferit are potențialul de a acoperi până la 70% din costul unui aparat electrocasnic nou: frigidere din clasele de eficiență A–D și mașini de spălat rufe din clasa A, conforme cu standardele de conformitate europeană (CE) și criteriile de eficiență energetică.

„Prin Caravana EcoVoucher aducem informația direct în comunități. Ne dorim ca fiecare cetățean să înțeleagă că utilizarea aparatelor eficiente energetic înseamnă economii la bugetul familiei și grijă pentru mediu. Un obiectiv important al programului este să promovăm în rândul populației modul corect de alegere a echipamentelor electrocasnice, astfel încât deciziile de procurare să fie informate, iar oamenii să cunoască din start cum va influența consumul de energie bugetul familiei”, a declarat Ion Muntean, directorul CNED.

Peste 35 000 de familii din Republica Moldova au beneficiat, până în prezent, de programul EcoVoucher, prin achiziționarea de electrocasnice mari eficiente energetic sau distribuirea de becuri economice. Caravana EcoVoucher, aflată în plină desfășurare, va continua să viziteze și alte raioane ale țării în următoarele săptămâni.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Electorala 2025 În esență Politică

Alte 10 profiluri de integritate: foști și actuali miniștri și deputați care pretind la un mandat de parlamentar

În cadrul campaniei de informare „Pentru un Parlament Curat 2025”, Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md realizează profilurile de integritate ale unor candidați la funcția de deputat din partea partidelor și blocurilor cu cele mai mari șanse de accedere în Parlamentul Republicii Moldova și ale unor candidați independenți. Profilurile sunt documentate de jurnaliști de investigație profesioniști, în baza unor criterii de integritate, elaborate de societatea civilă. Alte10 profiluri de integritate au fost publicate zilele trecute pe portalul MoldovaCurată.md. Mai jos vă prezentăm o variantă sintetizată.

În privința candidatului nr. 2 de pe lista Blocului „Alternativa”, fostul procuror general și fostul deputat al Partidului Democrat Alexandr Stoianoglo, jurnaliștii au solicitat informații la zi despre dosarele penale deschise pe numele său. Astfel, potrivit Procuraturii Anticorupție, din cele 6 cauze penale, două încă se află la etapa de urmărire penală, iar altele două se examinează în instanță. Un dosar a fost clasat, iar într-un alt caz – depășirea atribuțiilor de serviciu la eliberarea din funcția a șefului PCCOCS – prima instanță a pronunțat deja sentință de achitare (pe 165 de pagini). Alexandr Stoianoglo susține că toate dosarele în privința sa sunt neîntemeiate și ar fi fost pornite cu scopul de a-l înlătura din funcția de procuror general. Mai multe informații despre parcursul candidatului de la jurist și procuror în Găgăuzia până la politician care a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova pot fi citite aici.

Despre Ion Groza, deputat și vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), jurnaliștii amintesc că în aprilie 2019, acesta împreună cu deputații independenți Viorel Melnic, apropiat oligarhului Ilan Șor, și Alexandru Oleinic, ales atunci pe o circumscripție pentru regiunea transnistreană, au împiedicat anularea sistemului electoral mixt, inițiat de Vladimir Plahotniuc, motiv din care a fost numit atunci de Maia Sandu „deputat independent al PDM”. Cei trei făcuseră o sesizare la Curtea Constituțională, în baza căreia Curtea a decis că nu pot fi organizate alegeri anticipate, așa cum își doreau PAS și Platforma DA, decât din nou după sistemul electoral mixt. Asta a făcut-o pe Maia Sandu să-i numească pe judecătorii Curții „călăii democrației” și să-i adreseze un „mulțumesc” special lui Ion Groza. Totuși, faptul că acesta a acționat atunci aparent în interesul PDM care capturase țara, nu a constituit un obstacol în ulterioara aderare a lui Ion Groza la PAS. Întreaga istorie – aici.

Un alt deputat PAS care candidează pentru un nou mandat este Igor Grosu, președinte al partidului, care a exercitat și funcția de președinte al Parlamentului. Jurnaliștii i-au documentat unele declarații considerate controversate, dar și unele derapaje în comunicarea cu jurnaliștii. Mai multe detalii – aici.

Un alt candidat PAS care a avut incidente cu jurnaliștii este Vladimir Bolea, acum ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. El a folosit un cuvânt obscen, când credea că nu-l aude sala, la o conferință de presă, înainte să-i răspundă unui jurnalist la întrebarea despre subvenții agricultorilor. Ulterior, Bolea și-a cerut scuze și public, și în privat. Mai multe despre activitatea candidatului găsiți în profil.

Sergiu Butuc, fost vicepreședinte al raionului Cantemir, acum candidat pe lista Blocului patriotic, a trecut până acum prin cinci partide, ultimul fiind cel condus de Irina Vlah. Jurnaliștii au mai documentat faptul că în 2022 el a fost găsit vinovat de fals în declarația de avere, însă nu a fost pedepsit, întrucât infracțiunea se prescrisese. Alte informații despre activitatea candidatului pot fi citite aici.

Un alt candidat pe lista Blocului patriotic, socialistul Vladimir Odnostalco, a fost implicat într-un caz de perfectare a căsătoriei fictive cu o colegă de partid, în 2011, pentru a obține un teren. De asemenea, o listă de donatori ai PSRM din 2014 arată că el ar fi donat partidului sute de mii de lei, în timp ce nu avea venituri oficiale atât de mari. Profilul de integritate al lui Vladimir Odnostalco poate fi citit aici.

În vizorul Campaniei „Pentru un Parlament Curat” a intrat și halterofilul Vadim Vacarciuc, candidat pe lista AUR Moldova. Sportiv de performanță, fost campion mondial și participant la patru ediții ale jocurilor olimpice, Vacarciuc a fost anul trecut protagonistul „unui caz stupid și neplăcut”, după cum îl comentează acum. Câteva portaluri americane au transmis, în iunie 2024, că el a fost reținut și plasat în arest sub bănuiala că ar fi încercat, împreună cu un alt moldovean, să plaseze la bancomate dispozitive de citire ilegală a datelor de pe carduri. Solicitat de jurnaliști să comenteze incidentul, Vacarciuc declară acum că s-a aflat în SUA pe o perioadă determinată, unde a lucrat în calitate de antrenor consultant la un club sportiv de profil (haltere), iar reținerea sa s-a produs din cauza unei confuzii. El a prezentat două documente din care ar reieși că instanța și-a retras toate acuzațiile la adresa lui și îl declară nevinovat. Documentele prezentate de candidat, precum și alte detalii ale acestei istorii citiți aici.

Liderul Partidului Social Democrat European, Tudor Ulianovschi, fost ministru de Externe și ambasador, are un litigiu pe rol în instanță pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale cu fostul deputat Iurie Reniță și cu o publicație din România. Anterior Reniță a afirmat că Ulianovschi ar fi participat la ședințe conduse de Vladimir Plahotniuc, afirmații respinse de Ulianovschi. Un litigiu similar candidatul a avut și cu Octavian Țîcu, anul trecut, când ambii candidau la alegerile prezidențiale. În iulie 2025 însă instanța a respins cererea lui Tudor Ulianovschi. Alte informații despre candidat găsiți aici.

Despre candidatul Blocului „Alternativa”, Gaik Vartanean, fost socialist trecut la partidul condus de Ion Ceban, jurnaliștii au documentat că el a participat la conferința internațională MEGA, pe care au organizat-o la Chișinău în iulie 2025 exponenți ai Partidului AUR din România, la care a ținut un discurs, prin videoconferință, și liderul AUR, George Simion, interzis în R. Moldova și în Ucraina, precum și mai mulți politicieni din R. Moldova, între care Victoria Furtună, Igor Munteanu, Vasile Costiuc, Vlad Filat. Atunci, Serviciul de Informații și Securitate i-a oprit pe unii invitați străini să intre în Republica Moldova. „În baza informațiilor, unii participanți și organizatori au scopul de a promova o agendă extremistă, de subminare a integrității teritoriale și a democrației din Republica Moldova”, se mai spunea în comunicatul SIS. Alte informații despre Gaik Vartanean cititi aici.

Campania „Pentru un Parlament Curat” a documentat și activitatea Ludmilei Catlabuga, actuala ministră a Agriculturii și candidată pe lista PAS. Ea vine din domeniul afacerilor. Compania sa, producătoare de lapte, beneficiază de subvenții de la stat. „Compania a beneficiat de subvenții exact ca toți ceilalți agricultori din R. Moldova. Am depus cererea la AIPA, am stat la rând și am respectat regula clară de „primul venit – primul servit”. Nu am avut și nu am nicio implicare în procesul de alocare a subvențiilor”, a comentat Ludmila Catlabuga pentru jurnaliști. Mai multe detalii citiți aici.

În zilele următoare, în campania „Pentru un Parlament Curat 2025” vor fi publicate și alte profiluri de integritate ale candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate Anunțuri În Basarabeasca

(FOTO) Cinema pentru cei mici: „Encanto” pe ecranul Casei de Cultură din Sadaclia

Casa de Cultură din satul Sadaclia invită copiii, părinții și bunicii la o după-amiază de poveste, dedicată filmului animat „Encanto”. Proiecția va avea loc joi, 11 septembrie, la ora 15:00. Intrarea este gratuită.

Filmul „Encanto”, produs de studiourile Disney, spune povestea familiei Madrigal, care trăiește într-o casă magică din munții Columbiei. Fiecare membru al familiei are un dar aparte, cu excepția personajului principal, Mirabel – o adolescentă care demonstrează că și cei fără puteri speciale pot schimba destinul unei familii.

Proiecția de film este programată să aibă loc la Casa de Cultură din s. Sadaclia. Evenimentul se adresează în special copiilor, însă sunt bineveniți și părinții, bunicii, precum și toți cei interesați de filmele de animație. Accesul publicului în sală este gratuit.

Sursa foto: Pagina de Facebook Casa De Cultura Sadaclia

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼