Categorii
Recenzii Util

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: diaspora despre alegeri, Cimișlia își digitalizează ședințele, fermentarea vinului și multe altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care publicăm cele mai importante știri apărute pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

Alegeri parlamentare 2025: tot ce trebuie să știi înainte să mergi la vot

Pe 28 septembrie 2025, vor avea loc alegerile parlamentare în Republica Moldova. Mai jos, găsești un scurt ghid, dedicat alegătorilor din raionul Basarabeasca, care explică programul secțiilor de votare, actele necesare pentru vot, procedura pentru solicitarea urnei mobile și modul de verificare a secției la care ești arondat. Detalii aici.

(HARTĂ INTERACTIVĂ) Între implicare și reticență: ce spune diaspora din Basarabeasca despre alegeri și schimbare

Numărul moldovenilor stabiliți temporar sau definitiv în străinătate a crescut semnificativ în ultimul deceniu, mulți cetățeni alegând să caute oportunități mai bune de studiu, carieră și afirmare personală peste hotarele țării. În ajunul alegerilor parlamentare, redacția BAStv a adunat opiniile diasporei din Basarabeasca pentru a afla dacă intenționează să voteze, cât de importantă este vocea celor plecați din țară și ce schimbări așteaptă după scrutin. Aflați mai mult.

(FOTO) Consiliul orășenesc Cimișlia își digitalizează ședințele: a fost instalat un sistem modern de sonorizare și vot automatizat

Primăria orașului Cimișlia anunță finalizarea instalării unui sistem performant de sonorizare și vot automatizat în sala de ședințe a consiliului orășenesc. Proiectul urmărește creșterea transparenței decizionale și facilitarea accesului la ședințe a publicului interesat de activitatea administrației publice locale. Mai multe detalii.

(FOTO) A fost dat startul lucrărilor de construcție a Postului de pompieri și salvatori voluntari din Sadaclia

La data de 15 septembrie 2025, în satul Sadaclia din raionul Basarabeasca, au demarat lucrările de construcție a Postului de pompieri și salvatori voluntari. Proiectul este finanțat din fondurile Uniunii Europene și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, cu o contribuție financiară locală din partea Primăriei Sadaclia. Detalii aici.

(FOTO) Diversitate culturală și schimb de bune practici: Primăria Cimișlia, în vizită de lucru la Maardu, Estonia

În perioada 12-13 septembrie 2025, o delegație a Primăriei orașului Cimișlia a efectuat o vizită oficială în Estonia, unde a participat la Târgul Culturii Etnice și la o serie de întâlniri tematice cu reprezentanții instituțiilor din Maardu. Scopul deplasării a vizat consolidarea cooperării bilaterale, schimbul de bune practici și promovarea imaginii orașului Cimișlia la nivel internațional. Aflați mai mult.

(FOTO) Investiții de peste 3,3 mln. lei pentru alimentarea cu apă potabilă în comuna Lipoveni, Cimișlia

Locuitorii comunei Lipoveni au acces la o sursă sigură și constantă de apă potabilă, în urma unui amplu proces de extindere a sistemului de apă potabilă, realizat în cadrul Programului Național „Satul European” – ediția a II-a. Valoarea totală a lucrărilor de modernizare se ridică la 3,3 milioane de lei, resursele fiind alocate de Guvernul Republicii Moldova. Mai multe detalii.

Avertizare IGSU: Fermentarea vinului poate pune viața în pericol din cauza intoxicației cu dioxid de carbon

Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca atenționează cetățenii asupra riscurilor la care se expun în perioada fermentării vinului. Potrivit specialiștilor, dioxidul de carbon eliminat în urma acestui proces este un gaz toxic, invizibil și fără miros, care poate provoca intoxicații grave și chiar deces. Detalii aici.

 

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea conținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate

Săptămâna globală de acțiuni împotriva bolilor netransmisibile: Centrul de Sănătate Cimișlia atrage atenția asupra prevenirii și depistării diabetului

În perioada 17–24 septembrie, sub genericul „E timpul să fii lider”, Centrul de Sănătate Cimișlia se alătură Săptămânii globale de acțiuni împotriva bolilor netransmisibile și atrage atenția, în mod special, asupra diabetului zaharat. Instituția îndeamnă comunitatea să se informeze corect și să adopte comportamente care reduc riscurile pentru sănătate. 

Ce sunt bolile netransmisibile (BNT)

Bolile netransmisibile (BNT) sunt afecțiuni cronice, pe termen lung, care nu se transmit de la o persoană la alta și reprezintă o cauză majoră de decese premature și dizabilitate. În această categorie intră, potrivit Centrului de Sănătate Cimișlia:

  • bolile cardiovasculare;

  • cancerul;

  • diabetul zaharat;

  • bolile respiratorii cronice;

  • tulburările mintale.

Aceste boli afectează calitatea vieții și necesită un stil de viață sănătos, monitorizare medicală și, la nevoie, tratament adecvat.

La nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, rata diabetului zaharat este în creștere. În anul 2021, diabetul a fost cauza directă a circa 1,6 milioane de decese, la care se adaugă aproximativ 530 000 de decese din cauza bolilor renale induse de diabet. Aproape jumătate dintre decesele provocate de diabet au survenit înainte de 70 de ani, iar hiperglicemia este implicată în jur de 11% din decesele cardiovasculare.

Estimările recente indică faptul că ponderea adulților cu diabet aproape că s-a dublat în ultimele decenii: de la 7%, în anul 1991 la 14%, în 2022. În special în țările cu venituri mici și medii, pacienții nu urmează tratament regulat – realitate care subliniază importanța depistării precoce și a accesului la tratament adecvat.

Săptămâna globală de acțiuni împotriva bolilor netransmisibile, sub genericul „E timpul să fii lider” , pune accent pe responsabilitatea individuală și comunitară: informare din surse credibile, controale preventive, consecvență în administrarea tratamentul prescris și sprijin pentru persoanele cu boli cronice.

„A fi lider” înseamnă luarea unor decizii sănătoase pentru propria sănătate și cea a membrilor de familie, discuții deschise cu medicul despre propriile riscuri de sănătate și încurajarea unor obiceiuri benefice, cum ar fi activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată, renunțarea la vicii și controlul greutății.

Ce este diabetul zaharat

Diabetul zaharat înseamnă valori crescute ale glucozei în sânge (hiperglicemie).

În acest context, este importantă următoarea delimitare:

  • Diabetul zaharat de tip 1: boală autoimună în care pancreasul produce puțină sau deloc insulină și necesită tratament cu insulină.

  • Diabetul zaharat de tip 2: cea mai frecventă formă; apare când organismul devine rezistent la insulină sau nu produce suficientă insulină. Evoluează adesea „tăcut”, ani la rând, și poate fi prevenit printr-un stil de viață sănătos.

  • Diabetul precoce (prediabet): valori ale glicemiei peste normal, dar sub pragul diagnostic pentru diabet. Nu dă simptome tipice și este reversibil, însă crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2 și boli cardiovasculare.

Cum recunoaștem semnalele de alarmă

Există o listă de semne și simptome care pot da de înțeles că este necesară o monitorizare mai strictă a stării de sănătate și, eventual, efectuarea unui test de depistare a diabetului zaharat:

  • mâncărimi ale pielii sau în zona genitală;

  • furuncule frecvente;

  • cicatrizare întârziată a rănilor;

  • micoze (infecții cu ciuperci) la picioare sau genitale, greu de tratat;

  • probleme dentare (sângerări gingivale, parodontoză).

După depășirea pragului aprox. 11 mmol/l pot apărea „cei patru P”:

  • Polidipsie – sete exagerată și consum crescut de lichide;

  • Poliurie – urinări frecvente;

  • Polifagie – creșterea poftei de mâncare;

  • Pierdere ponderală – scădere în greutate.

Fără control adecvat, diabetul de tip 2 crește riscul pentru complicații, cum ar fi:

  • afectarea vaselor ochiului (retinei) – retinopatie diabetică;
  • afectarea rinichilor – nefropatia diabetică;
  • afectarea picioarelor – picior diabetic;
  • afectarea vaselor magistrale ale creierului sau ale inimii;

Ghid practic: măsuri eficiente de prevenție și control

  • Măsurați glicemia la recomandarea medicului, mai ales dacă aveți factori de risc;

  • Nu ignorați semnele enumerate mai sus. În cazul în care apar, adresați-vă medicului;

  • Revizuiți dieta (mai multe legume/fructe, limitarea zahărului și a grăsimilor saturate), creșteți activitatea fizică și renunțați la vicii;

  • Urmați tratamenteleprescrise de medic și mergeți, la recomandarea medicului, pentru efectuarea analizelor obișnuite;

  • Solicitați consiliere la medicul de familie privind prevenirea și gestionarea bolilor cronice.

Săptămâna globală de acțiuni împotriva BNT este un prilej oportun pentru ca fiecare dintre noi să devină „lider” al propriei sănătăți. Mesajul Centrului de Sănătate Cimișlia este clar: pentru a preveni complicațiile, adresați-vă anual la medicul de familie pentru un control profilactic și pentru informații suplimentare. Intervențiile timpurii, stilul de viață sănătos și colaborarea constantă cu medicul de familie reduc semnificativ riscul de îmbolnăvire și complicații.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Extinderea rețelelor de distribuție a gazelor în Cimișlia și Leova: peste 195 de gospodării vor fi racordate

Peste 195 de consumatori casnici din patru localități ale raioanelor Cimișlia și Leova , deservite de „Cimișlia-gaz”, urmează să fie conectați la rețeaua de distribuție a gazelor, în cadrul Programului investițional 2025. Anunțul a fost făcut de SA „Moldovagaz”, care precizează că, până în prezent, în trei localități lucrările de extinderea rețelei au fost deja finalizate.

Potrivit comunicatului SA „Moldovagaz”, în satul Orac din raionul Leova, au fost montate aproximativ 1,5 km de conducte de presiune medie și joasă și au fost create 40 de puncte de racordare (ieșiri).

În satul Sagaidac, raionul Cimișlia, au fost construite alte 34 de puncte de racordare. Mai mult, în satul Tomai, raionul Leova, se estimează că numărul de consumatori noi va constitui 73 de gospodării. Pentru majoritatea locuințelor din aceste localități, infrastructura internă de gaze este deja construită.

În satul Porumbrei din raionul Cimișlia, extinderea rețelei de gazificație se află la etapa finală, cu un potențial de 48 de gospodării care ar putea intra în rețea imediat ce lucrările se vor încheia.

Astfel, în zona de deservire a „Cimișlia-gaz”, în 2025 este planificată instalarea a peste 8 km de gazoduct de presiune medie și joasă, precum și montarea mai multor puncte de reglare-măsurare de tip dulap.

La nivel național, grupul de companii „Moldovagaz” anunță, pentru anul 2025, construirea a peste 125 km de conducte în 56 de localități din țară, pentru a permite accesul la rețea a 1 710 noi consumatori, număr cu potențial de creștere, în viitorul apropiat. Proiectul include și reconectarea a 13 localități din Zona de Securitate, măsură care ar asigura alimentarea neîntreruptă cu gaze naturale pentru 11 880 de gospodării.

„Moldovagaz” amintește că rețeaua sa de distribuție este operată prin întreprinderile teritoriale de distribuție gaze din Bălți, Ialoveni, Orhei, Ungheni, Cimișlia, Cahul, UTA Găgăuzia, Taraclia, Ștefan-Vodă, Florești și Edineț, și deservește, în total, peste 830 de mii de consumatori finali din Republica Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate Anunțuri În Moldova

(FOTO) Baletul Național JOC vine la Cimișlia cu spectacolul „Joc – Arta care ne unește”

Marți, 23 septembrie, la ora 18:00, Casa de Cultură din Cimișlia va găzdui spectacolul „Joc – Arta care ne unește”, susținut de Baletul Național JOC, în colaborare cu Ansamblul de Dansuri Populare „La Izvor”. Evenimentul se înscrie în cadrul Programului Național „Acces la Cultură 2025”.

Concertul promite o întâlnire spectaculoasă între rafinamentul baletului și energia dansului popular scenic, într-o producție care vine să celebreze unitatea prin artă și tradiție. Secția Cultură, Tineret și Sport Cimișlia îi îndeamnă pe locuitori să vină alături de familie și prieteni, pentru a celebra autenticitatea folclorului moldovenesc.

Spectacolul de la Cimișlia face parte dintr-un efort mai amplu al proiectului „Joc – Arta care ne unește”, desfășurat sub egida Ministerului Culturii, în cadrul Programului Național „Acces la Cultuă 2025”. Inițiativa își propune să sprijine logistic și finaciar inițiative culturale locale de impact: de la spectacole, ateliere și expoziții, până la proiecte educaționale și intervenții artistice în spații publice.

Urmează o serie de concerte în mai multe localități ale țării, conform următorului itinerar:

  • Cimișlia: „La Izvor” & Baletul Național JOC – 23.09.2025;
  • Ceadîr-Lunga: „Kadînja”, „Ciudo Deti” & Baletul Național JOC – 25.09.2025;
  • Căușeni: „Spicușor” & Baletul Național JOC – 30.09.2025;
  • Slobozia Dușca: „Țărăncuța” & Baletul Național JOC – 01.10.2025;
  • Congaz: „Altîn Cișmea” & Baletul Național JOC – 02.10.2025;
  • Călărași: „Codrenii” & Baletul Național JOC – 03.10.2025.

Prin acest turneu, JOC își propune să aducă dansul scenic mai aproape de publicul din toate regiunile, punând, pe aceeași scenă, dansatorii Baletului Național și ansamblurile locale. Întâlnirea devine un schimb real de experiență: repertoriul profesionist oferă modele tehnice și stilistice tinerilor dansatori, iar specificul folcloric al comunităților capătă vizibilitate într-o montare de excepție.

La începutul lunii septembrie, Baletul Național JOC a organizat, la Chișinău, o serie de ateliere practice pentru colectivele alături de care vor urca pe scenă, în următoarele săptămâni:

„Șase zile. Șase masterclass-uri. Șase povești despre dans, pasiune și prietenie. În această săptămână, JOC a devenit locul unde aproximativ 200 de dansatori din toată țara s-au adunat să creeze magie împreună cu noi. Fiecare zi a fost plină de energie, zâmbete și momente care ne-au amintit de ce iubim ceea ce facem”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina Baletului Național JOC.

Printre participanți s-a numărat și ansamblul „La Izvor” din Cimișlia, condus de Ștefan Golovatîi. Tinerii dansatori au descoperit, într-un masterclass inedit, simbioza dintre frumusețea dansului clasic și forța dansului popular scenic, ghidați de maeștrii Natalia Lașco-Iovu, Cristian Luniov și Sergiu Cartira. Mai jos vom atașa o selecție de fotografii de la repetiții pentru a surprinde atmosfera de lucru.

Marți, 23 septembrie 2025, la ora 18:00, în incinta Casei de Cultură Cimișlia, publicul este invitat să urmărească cum munca dansatorilor din sala de repetiții se va transforma într-un adevărat spectacol de culori, forme, aplauze și emoție.

Sursa foto: Pagina de Facebook Secția Cultură, Tineret și Sport Cimișlia

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼