Satul Selemet marchează un moment de profundă solidaritate comunitară. Un turn de apă potabilă a fost livrat în localitate datorită donațiilor făcute în memoria lui Vasile Vulpe, un tânăr originar din sat, care s-a stins prematur, la doar 31 de ani. Construcția va asigura accesul la apă potabilă pentru aproximativ 350 de gospodării.
Turnul de apă „Vasile Vulpe”, cu o capacitate de 50 m³ și o înălțime de 27 metri, urmează să fie instalat în zona Fabricii de Vin din Selemet. Într-un comunicat publicat pe pagina primăriei, se anunță că valoarea investiției se ridică la suma totală de 550 045,68 lei.
Proiectul a fost posibil datorită contribuției financiare din partea familiei tânărului, cu sprijinul generos al prietenilor acestuia și al cetățenilor din SUA, care au ales să se alăture acestei cauze filantropice.
Primara satului Selemet, Tatiana Badan, a transmis un mesaj public de mulțumire pe pagina sa oficială de Facebook, exprimându-și recunoștința față de familie și față de toți cei care au contribuit la realizarea acestui gest nobil:
„Mulțumiri profunde tuturor celor care au contribuit financiar și moral la realizarea acestui proiect atât de necesar pentru comunitate – un proiect care va asigura accesul la apă pentru circa 350 de gospodării din Selemet. Mulțumim, de asemenea, Antreprenorului #SRL_COTEAF pentru implicare și profesionalism, pentru receptivitate.”
Pe lângă infrastructura de apă potabilă, familia și prietenii lui Vasile Vulpe își propun amenajarea unui parc pentru copii – un loc sigur, unde cei mici să se joace și să crească în siguranță, așa cum și-ar fi dorit tânărul.
„El avea un loc special în inima sa pentru copii. Fie că era vorba de a oferi o mână de ajutor, de a împărtăși un zâmbet sau pur și simplu de a petrece timp cu ei, el credea că fiecare copil merită un loc sigur și fericit în care să crească. Acestea nu sunt doar proiecte – sunt acte de iubire, înrădăcinate în viața pe care a trăit-o și în moștenirea pe care o lasă în urmă”, a transmis familia lui Vasile.
Comunitatea din Selemet a primit donația cu profundă recunoștință și emoție. Mesajele de susținere și mulțumire adresate familiei și donatorilor nu au întârziat să apară în spațiul public, unde internauții au publicat zeci de comentarii, în semn de apreciere pentru gestul inedit.



Autor: Virineia Carapirea
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.