Cum păstrăm corect cerealele, crupele și făina în casă? Sfaturi pentru prevenirea și combaterea dăunătorilor

Crupele, cerealele și făina au un termen de valabilitate destul de mare, însă, dacă nu sunt corect păstrate, acestea devin hrana și habitat al gândacilor, viermilor și altor jigănii. Pentru a nu permite acest lucru, vă propunem să aflați modul preferabil de păstrare a cerealelor, făinei și crupelor.

Verificarea la magazin
Pentru a evita problemele cu cerealele și făina, păstrate în condiții de casă, examinați atent produsul până a fi cumpărat. În mod ideal, cupele trebuie să fie păstrate în magazin cu respectarea mai multor reguli și norme – în ambalaje nedeteriorate și grad de umiditate a aerului scăzut. Dacă crupele și făina se lipește, iar printre masă observați puncte negre, sau și mai grav – gândăcei și viermișori, nu trebuie să cumpărați în nici un caz acest produs. Însă, de multe ori, crupele sunt comercializate în ambalaje din hârtie sau cutii din carton, respectiv, nu pot fi examinate vizual. În acest caz, nu ne rămâne decât să verificăm data de producere și termenul de valabilitate recomandat.


Prelucrarea termică a produselor
După achiziție, unele gospodine, recomandă ca crupele să fie nițel prăjite la cuptor. Acest lucru nu va influența negativ calitatea crupelor, însă ouăle de gândaci, dacă acestea există totuși, vor fi nimicite. Alte gospodine recomandă păstrarea crupelor în congelator. Și aici există o logică, frigul este nimicitor atât pentru gândaci cât și pentru larve. Însă, nu este cazul să păstrați permanent crupele la congelator, este suficient să le țineți acolo patru zile. Dacă achiziționați produsele iarna, scoateți crupele la balcon, așa este și mai comod, pentru că acolo aveți mai mult loc iar congelatorul va fi liber. Încă o metodă eficientă este calcinarea cerealelor timp de 5 minute în cuptorul cu microunde.

În orice caz, crupele procurate trebuie să fie verificate. Deși la fabrica de producere se întreprind măsuri pentru a nu permite contaminarea crupelor cu insecte, astfel de neplăceri se mai întâmplă. Chiar și într-un pachet cu crupe, curat la prima vedere, pot exista larve. După ce ați adus acasă crupele de la magazin, ar fi mai bine să le răsturnați din pachetele în care au fost ambalate. Însă, nu trebuie să păstrați crupele și făina în pachete de polietilenă strâns legate. În acest fel, crupele se ”sufocă”, capătă un miros și gust neplăcut. Nici pachetele perforate nu sunt potrivite, întrucât, există riscul de împrăștiere a crupelor sau contaminare a acestora. În ce le păstrăm totuși?

Recipiente favorabile
Cea mai bună variantă este să păstrați crupele și făina în borcane din sticlă sau recipiente ale căror capace se închid ermetic. Încă bunicile noastre știau că făină va fi în siguranță totală dacă va fi păstrată într-un borcan de trei litri acoperit cu capac din plastic. Însă, forma acestor borcane nu permite organizarea rațională a spațiului, de aceea este mai bine să utilizați, în acest scop, recipiente de formă pătrată sau dreptunghiulară. Cea mai optimă variantă este recipientul din sticlă. Însă, crupele se vor păstra destul de bine și în recipiente din plastic, mai ales dacă acestea sunt dotate cu capace care se închid ermetic. Recipientele din metal pentru păstrarea crupelor și făinii ruginesc repede și nu sunt suficient de ermetice.

Recipientele nu trebuie să fie expuse la soare. Puneți-le într-un dulap, așa crupele se vor păstra mult mai bine. Pentru mai multă siguranță, puteți pune în recipientul cu crupe câțiva căței de usturoi, piper chili sau frunză de dafin,care nu sunt deloc pe placul gândăceilor. Puteți, de asemenea, pune în interior și o punguță cu sare care va proteja crupele de umiditate. Însă, rețineți, că nici cel mai perfect ambalaj nu oferă crupelor garanție pe vecie.

Cât de mult se păstrează crupele?
Cei care se ocupă de agricultură, vă vor spune că dacă sunt păstrate corect, crupele pot fi păstrate foarte mult timp. Evident, după o perioadă îndelungată de timp, calitatea crupelor scade, însă, ele rămân a fi comestibile. Totuși, majoritatea crupelor procurate din supermarketuri ar trebui utilizate în următoarele luni de la achiziție. Dacă crupele sunt păstrate la frigider, termenul poate fi mai mare, însă, nu cred că are sens de a păstra crupele un an și mai mult. Respectiv, nu este rațional să faceți rezerve mari de crupe și făină, mai ales dacă nu dispuneți de un spațiu bine dotat pentru păstrarea acestora.

Cel mai mult și bine se păstrează orezul și porumbul. Acestea pot fi păstrate mai mult de un an, însă, doar în condițiile în care sunt respectate toate normele menționate mai sus. Se păstrează bine grâul, orzul, ovăzul și hrișcă, însă, meiul se râncezește rapid. Crupa de griș și făină pot fi stocate mai mult de un an, dar în frigider. Dacă nu concepeți viața fără o rezervă de produse alimentare, utilizați recipiente ermetice pentru păstrarea cerealelor, crupelor și făinii. O dată la câteva luni verificați starea în care se află acestea. Crupele mai vechi substituți-le cu altele noi și monitorizați dacă nu cumva sunt infestate cu larve

sursa: mamaplus.md

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼