Un fost ofițer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești a fost reținut de autorități și este cercetat penal pentru trafic de influență. Acesta ar fi pretins, acceptat și primit personal 3500 de euro în schimbul promisiunii de a emite o decizie favorabilă în dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea unui automobil în stare de ebrietate alcoolică.
Astăzi, 7 iunie, ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI au desfășurat percheziții la domiciliul, biroul de serviciu și automobilul personal al fostului polițist. Conform denunțătorului, fostul ofițer susținea că are influență asupra unor persoane publice din alte subdiviziuni ale IGP al MAI și alte organe de aplicare a legii.
În timpul perchezițiilor, autoritățile au găsit și ridicat probe referitoare la caz.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și colaborează cu organele de urmărire penală. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă între 2000 și 3000 de unități convenționale sau o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!