(FOTO) Școală de câmp pentru fermierii raioanelor Basarabeasca și Cimișlia. Ce au aflat fermierii

Astăzi, 18 iulie, în satul Sadaclia din raionul Basarabeasca a fost organizată o școală de câmp pentru fermierii din localitățile raioanelor Basarabeasca și Cimișlia. Aceștia au fost instruiți privind îngrijirea copitelor la ovine și caprine. 

În cadrul instruirii, circa 20 de fermieri au aflat mai multe despre tăierea corespunzătoare a copitelor la animale, modul în care această procedură se realizează corect, frecvența necesară de realizare a tăierii, dar și ce instrumente folosesc pentru curățarea copitelor. De asemenea, aceștia au avut ocazia de a face schimb de experiență privind modul propriu de gestionare a fermei.

Acest eveniment face parte din proiectele Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) în Moldova, destinate acordării de asistență de urgență micilor fermieri și gospodăriilor rurale vulnerabile, afectate de seceta din 2022 și de conflictul armat din Ucraina.

Proiectul este implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece de Dezvoltare, al Elveției și al guvernului Japoniei.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼