Condiții mai bune în instituțiile de învățământ din raionul Basarabeasca. Află care sunt școlile și grădinițele beneficiare

Mai multe instituții de învățământ din raionul Basarabeasca se află în plin proces de renovare și dotare cu echipamente noi, grație investițiilor bănești din partea statului și a partenerilor de dezvoltare. Aceste inițiative au ca scop crearea unor condiții de studiu mai bune pentru copiii și elevii din localități, contribuind, astfel, la modernizarea și eficientizarea procesului educațional.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, grădinița și gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca vor beneficia de o investiție de peste  365.000 de lei, alocați din bugetul de stat, prin ONDRL (Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală). Acești bani sunt destinați îmbunătățirii condițiilor de igienă, prin amenajarea și modernizarea blocurilor sanitare.

Un alt proiect similar, sprijinit de UNICEF, urmează a fi implementat la Gimnaziul „Ivan Bondarev” din orașul Basarabeasca, unde se vor face lucrări de modernizare a blocurilor sanitare,  pentru ca elevii să aibă parte de condiții de igienă conforme cu standardele moderne.

Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia va beneficia de investiții în cadrul proiectului STEEM, care urmărește eficientizarea energetică a clădirilor instituțiilor publice din țară. Liceul face parte din rețeaua celor 35 de școli model din țară, care sunt sprijinite  suplimentar pentru a crește accesul elevilor la servicii educaționale de calitate.

Alte trei instituții care se vor bucura de condiții mai bune pentru elevii lor sunt liceele „Mihai Eminescu” din s. Sadaclia și „Alexandr Pușkin” din or. Basarabeasca, precum și Grădinița Nr. 3 „Andrieș” din or. Basarabeasca. Acestea fac parte din numărul total de 200 de școli și 200 de grădinițe din țară care vor beneficia de investiții în sumă totală de 3,5 milioane de dolari.

Pentru fiecare grădiniță selectată, inclusiv „Andrieș”, vor fi alocați 6.684 dolari, în timp ce școlile vor beneficia de un buget mai mare, de 11.400 dolari, pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu.

În comunicat, Ministerul a subliniat importanța sprijinului oferit de Banca Mondială, care, prin proiectele sale, contribuie la creșterea calității educației în mai multe instituții din Republica Moldova. Banca Mondială sprijină achiziționarea de echipamente moderne și materiale didactice, necesare pentru îmbunătățirea procesului de predare și învățare.

Reamintim că, în 2023, instituțiile de învățământ din Republica Moldova au fost dotate cu echipamente moderne în valoare totală de aproximativ 140 de milioane de lei. Pentru perioada 2024-2025, se estimează o creștere a investițiilor la 160 de milioane de lei. Instituțiilor le-a fost transmis un număr total de 5000 de laptopuri, 500 de calculatoare, 69 de autobuze școlare, dintre care 40 au fost deja livrate.

Sursa: Pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼