Violența împotriva femeii a devenit una dintre cele mai întâlnite încălcări ale drepturilor omului. Multe femei nu știu că li se încalcă dreptul la o viață în siguranță și pace, astfel se împacă cu violența în famiilie de dragul copiilor, se sacrifică pentru a oferi copiilor o casă și o familie completă.
Dacă sunt normale sau nu astfel de cazuri, am întrebat psihologul Svetlana Lupu.
– Dacă e să încep nemijlocit de la intrebarea propriu-zisă, atunci aș spune că nu e normal. Tot ce face să ne simțim în suferință nu e o normă. Noi am venit să experimentăm fericirea, starea de bine și să creăm lucruri frumoase pentru a ne simți utili. Iar violența aduce multă suferință, subminează entuziasmul creării și simțul propriei valori. Câțiva ani la rând am valorificat acest domeniu, oferind suport victimelor violenței în familie și mi-am răspuns la multe întrebări, referitor la acest subiect.
Aveți dreptate, violența e într-adevăr o încălcare a drepturilor femeii sau a altei persoane care este victima acestui fenomen, dar dacă e să ne referim doar la violența în familie, am observat că, de fapt, în majoritatea cazurilor, victima nici nu conștientizează acest fapt. În deosebi acele persoane, de obicei femeile, fiindcă dețin o putere fizică scăzută pentru a se apăra sau a opune rezistență, care au fost educate în familii disfuncționale, unde în mica copilărie au urmărit scene în care tata aplica violență fie fizică, fie psihologică asupra mamei, acest fapt, de obicei era perceput ca un fenomen firesc, deoarece copiii până la o anumită vârstă nu au conectat criticul interior și nu au capacitatea de a da apreciere. Din acest motiv, la început victimele consideră acțiunile agresive din partea partenerului un fapt neplăcut dar inevitabil în viața de familie. Și procedează exact cum au văzut că proceda mama: rabdă pentru un scop nobil: să păstreze familia de dragul copiilor. Deși beneficiul acestui sacrificiu este foarte discutabil.
– De ce femeia ascunde durerea care-i afectează atât sănătatea fizică, cât și ces mentală?
– De ce femeile procedează astfel, nu se poate de răspuns în câteva cuvinte, fiindcă, în fiecare caz concret, răspunsul e foarte individual. Dar comun sunt una sau câteva emoții, pe care le trăiește fiecare dintre noi într-o anumită doză și care ne determină la luarea deciziilor: frica, rușinea și simțul vinei. A rupe o relație toxică, e o responsabilitate față de sine și față de copii, pe care nu fiecare poate să și-o asume. Deseori ne confruntăm cu frica atunci când trebuie să facem careva schimbări, fiindcă nu știm unde vor duce schimbările. Mereu apare frica: Dar dacă nu va merge bine? Exact cu asta se confruntă persoana victimă, în deosebi dacă în familie sunt copii mici, dacă persoana e dependentă financiar de agresor, dacă nu are o locuință. Rușinea de asemenea este un factor determinant, fiindcă una din nevoile de bază este să fim acceptați de societate, de apropiați și este o vorbă la noi: „E o rușine să scoți gunoiul din casă”. Pentru a nu pierde opinia publică deja existentă față de o anumită persoană, ea se străduie să păstreze legenda care a creat această opinie, iar recunoscând că în relația ei lucrurile stau nu tocmai bine, înseamnă a schimba atutudinea societății, deseori în defavoarea femeii. Și un alt factor, care o face pe victimă să ezite, este simțul vinei, deseori însoțit de gândul: „Cred că e și vina mea”.
Astfel, femeia supusă violenței ani la rând suportând în taină violența împotriva ei, începe să simtă probleme de sănătate, fiindcă frica, rușinea și vinovăția trăite continuu, fără curajul de a face schimbări sau fără speranța de a fi susținută de cineva, provoacă schimbări distructive în corpul fizic.
– Care sunt urmările asupra copiilor care văd violență în familie? Ce schimbări se produc la ei?
– După cum s-a menționat anterior că, femeile, indiferent de suferințele pe care le suportă în urma violenței la care e supusă, păstrează familia de dragul copiilor, e o intenție falsă. Desigur, educația copiilor în familie completă e firească și dezvoltă acele competențe de viață, care sunt necesare pentru a crea ulterior propria familie, dar dacă e vorba de educarea într-o familie disfuncțională, aceasta aduce doar pagube psihicului copilului. În majoritatea cazurilor fetițele vor prelua modelul mamei-victime și vor experimenta acest rol în viața lor de familie, băieții vor moșteni modelul tatălui și vor considera un fapt firesc să se comporte agresiv cu partenera de viață. Acest adevăr mi-a fost confirmat în majoritatea cazurilor investigate. Colaborând câțiva ani cu inspectoratele de poliție din raioanele Ocnița, Edineț și Briceni, am evaluat sute de femei care au solicitat protecție din partea organelor de drept și prin metoda biografică constatam că la baza relațiilor toxice, de obicei, stă modelul de acasă.
– Cum e femeia care suportă violența în familie? Poate fi recunoscută din mulțime sau nu?
– Nu întotdeauna putem identifica dintr-o privire femeia victimă a violenței în familie. Desigur, dacă e vorba de violență fizică, atunci se observă uneori urmele de lovituri, dar violența are mai multe fețe: psihologică, economică, sexuală, spirituală. În astfel de situații majoritatea femeilor nici nu conștientizează că sunt victime. În multe familii sunt conflicte în care un partener inițiază scene de gelozie, verifică contactele și corespondența, impune interdicții, interzice anumite acțiuni, controlează și interzice anumite cheltuieli necesare, forțează la raport sexual, interzice sau forțează referitor la anumite convingeri religioase, umilește, insultă. Toate acestea crează suferință, toate sunt definite ca forme de violență, dar spre regret în majoritatea cazurilor aceste acțiuni sunt considerate obișnuite, tradiționale și persoana supusă acestor forme de violență conectează mecanisme adaptative de negare și găsește îndreptățire persoanei agresor, că le face din prea multă iubire, grijă față de partener și deseori din vina victimei. Dacă am face un sondaj public, am descoperi un număr impunător de persoane care trec prin astfel de experiențe, dar care nu se consideră victime și trăiesc liniștite și aproape fericite, de la caz la caz..
– Ea are șansa de a fi fericită cu persoana care a agresat-o, după ce îi promite că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla?
– De fapt asta și se întâmplă. În literatura de specialitate este ilustrat un algoritm al violenței, în care se descrie cum imediat după aplicarea violenței și eliberarea tensiunii agresive, de obicei agresorul simte repulsii, își cere iertare, oferă flori, cadouri, începe din nou un fel de „lună de miere”, victima după perioada stresantă și de suferință, simte nevoia de căldură, de acceptare și, de obicei acceptă toate acestea din partea agresorului, cu speranța că el a conștientizat, a regretat și s-a schimbat. Dar spre regret, peste un anumit timp toate vor lua de la început. Se va înteți tensiunea agresivă, vor porni furtuni răzlețe după care se va ajunge la apogeul dezlănțuirii furiei prin acțiuni violente. Și toate acestea se întâmplă nu din motivul că au apărut motive sau careva sitiații responsabile de această tensiune. Acesta este un mecanism care funcționează în interiorul agresorului și a acestei relații.
– Ce ar trebui să înțeleagă această femeie?
– În asemenea cazuri femeia-victimă trebuie să știe că toate au pornit nu din vina ei și nu are rost să încerce să aducă argumente, explicații, îndreptățiri, asta poate să-l incite pe agresor și mai mult. În asemenea cazuri trebuie să întreprindă acțiuni de protecție pentru sine și pentru copii. Și desigur trebuie să înțeleagă că aceste situații se vor repeta, de aceea trebuie să-și pună întrebarea: „Sunt eu pregătită ca toată viața să fiu tratată astfel?” Dacă răspunsul e „NU”, atunci imediat trebuie să ia decizii, până nu va fi demoralizată la maximum și va fi lipsită de voință să mai întreprindă ceva. Dacă răspunsul e „DA”, atunci femeia are nevoie de un specialist care s-o ajute să deconecteze în interiorul ei programa de victimă, adică să vindece traumele care răspuns de starea ei actuală.
Cea mai mare greșeală comisă de femeile victime e că ele consideră că persoana agresor se va schimba. Spre regret, nimeni nu se schimbă la dorința noastră. Femeia trebuie să știe că dacă partenerul e violent, înseamnă că există motive, care își au origine în individualitatea lui, de aceea schimbarea vine de la el, nu doar din dorința victimei.
– De ce un bărbat devine violent în familie?
– Dacă privim acest fenomen doar în aspect îngust, investigând cazul doar ca o relație a unui cuplu, care vine în această relație cu anumite modele, convingeri, atitudini, înseamnă că vom atribui responsabilitatea acestor factori și putem spune că bărbatul a învățat să devină violent de la familia de origine, de la societate, de la cultura în care s-a educat. Dar privind lucrurile într-un spectru mai larg, să zicem un pic filosofic, atunci va trebui să luăm acest fenomen în complex, adică violența este o monedă cu 2 fețe, dintre care o față e agresorul și cealaltă e victima. Nu poate exista unul fără celălalt. Dacă vrem să înțelegem de ce sunt în relație cu un agresor, atunci trebuie să mă întreb de ce sunt eu victimă. Eu l-am ales ca să-mi arate asta. Și el m-a ales ca să se poate manifesta astfel. Ambii au nevoie de conștientizare și vindecare psihologică. Și dacă apelăm la triunghil lui Karpman, atunci descoperim că nimeni dintre noi nu e pur victimă sau pur agresor, fiecare dintre noi trecem prin rolurile de agresor (persecutor), victimă și salvator. Adică, fiecare agresor e și victimă. Important e să înțelegem unde e bariera de trecere dintr-o stare în alta, care sunt factorii interni care determină agresorul să simtă nevoia de a conecta acest mecanism de apărare care e agresivitate. Fiindcă orice entitate, nimerind în pericol și simțind nevoia de a se apăra, aplică agresivitate într-o anumită formă. Și asta nu e doar în familie.
Deseori șeful țipă la subaltern, la școală profesorul strigă la elev… De ce o fac? Dintr-o frică, din nevoia de a se proteja să nu fie victimă, atacă și devine agresor. De unde vine această frică? Dintr-o experiență când s-a simțit victimă.
– Ce ascunde în subconștient, acel bărbat care lovește femeia de lângă el, mama copiilor, după care-i cerșește iubirea?
– Da, subconștientul e un depozit cu tot ce poate să existe. Subconștientul le știe pe toate, el cunoaște de ce agresorul lovește, de ce umilește victima, de ce victima acceptă sau opune rezistență. Și la fiecare este individual. Cineva a spus că dacă omul ar conștientiza tot ce se află în subconștient, ar deveni veșnic. Aceasta și este, de fapt, vindecarea, ca persoana să conștientizeze de ce procedează, de ce simte într-un anumit fel. La început fiecare are nevoie de un ghid specialist, care să îndrumeze cum să explorăm subconștientul. Mai apoi asta intră în obișnuință și fiecare devine ghidul său personal. Important e persoana să înțeleagă că are nevoie de această transformare. Aici cu forța nu poate fi adus nimeni.
– Cum poate fi evitat, stopat acest fenomen?
– Se fac multe pentru rezolvarea acestei probleme. Un instrument oferit de stat este Legea 45 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Dar acest instrument doar oprește însă nu înlătură. Sancțiunile motivează, schimbă comportamentul pentru o perioadă, dar însăși fenomenul trăiește în fiecare dintre noi. E necesară transformarea individuală care să înceapă din școală printr-o disciplină obligatorie și care să fie promovată de un specialist în materie. Dacă copiii vor conștientiza și vor înțelege fenomenele care se întâmplă în familie, în propria persoană, vor vindeca modelele distructive încă din copilărie și vor intra în viața adultă conștienți. Doar astfel nu vor repeta modelele părinților, vor lua sub control propriile traume, pentru a proiecta pe alte persoane emoțiile reprimate.
– Recomandarea Dvs.
– Recomandarea mea la general este ca pentru tot ce se întâmplă în viața noastră trebuie să ne asumăm responsabilitate și să nu așteptăm că poate cineva se va schimba de dragul nostru, că poate lucrurile se vor schimba de la sine. Este necesar să ne valorificăm. Noi toți venim în viața adultă modelați cumva de adulții care s-au implicat în educația noastră. Fiecare a pus în noi propriile probleme, imperfecțiuni, traume, așteptări… Acum, devenind persoane adulte ne putem evalua și da o apreciere, nu pentru a judeca și învinui, ci pentru a corecta, modifica astfel, încât să fim nu ceea ce a produs întâmplarea, dar ceea ce dorim să fim cu adevărat.
A urma această recomandare nu e un lucru imposibil, e complicat la început, dar după primul succes, entuziasmul crește și transformarea devine o pasiune.
Recomandarea mea referitor la subiectul discutat e același: asumarea responsabilității. Dacă sunt victimă, nu învinuiesc și nu responsabilizez doar persoana agresor, dar încerc să înțeleg de ce permit ca asta să se întâmple în viața mea. Multe femei după transformarea psihologică, descoperă în sine resurse să-și schimbe viața astfel, încât să nu mai depindă de persoana agresor, devin independente, unele ies din relația toxică. Însă toate se întâmplă atunci când persoana e pregătită pentru astfel de schimbări. De aceea, în unele cazuri, noi specialiștii, doar oferim suportul imediat de care are nevoie și o informăm despre oportunitățile care există, însă alegerea îi aparține.
Autor: Ludmila Podgurschii
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!
