La Centrul Raional de Creație al Copiilor „Luceafărul” din raionul Basarabeasca, tradițiile românești și arta s-au împletit armonios într-un spectacol de excepție. Despre impresiile spectatorilor și ale participanților la eveniment, aflați în reportajul BAStv.
„Dragobetele sărută fetele” a fost titlul spectacolului care a adunat în sala de festivități zeci de spectatori. Potrivit profesoarei Tatiana Cebotarean, în acest an, evenimentul a reunit două sărbători dragi sufletului românesc – Dragobetele și Ziua Mărțișorului – oferind publicului o experiență unică.
În spectacol au fost implicați copii din diverse cercuri ale Centrului de Creație. Această diversitate artistică a adus un plus de culoare și de originalitate reprezentației.
Publicul prezent a trăit intens fiecare moment al spectacolului, fiind captivat de energia, talentul și entuziasmul tinerilor artiști.
Evenimentul a reușit să creeze o atmosferă de sărbătoare, aducând în inimile spectatorilor emoție, bucurie și spiritul autentic al sărbătorilor care prevestesc primăvara – Dragobetele și Ziua Mărțișorului.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!