Populația raionului Basarabeasca s-a înjumătățit în ultimele decenii. Ce arată Recensământul 2024

Foto: basarabeasca.md

Rezultatele finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024 arată o scădere dramatică a numărului de locuitori în raionul Basarabeasca. Dacă în anii ’80 această zonă înregistra peste 30 de mii de oameni, astăzi abia mai sunt 15 mii.

În perioada postbelică, raionul Basarabeasca a cunoscut o creștere constantă a populației. În 1959 erau 24.814 locuitori, iar în 1989 s-a atins vârful demografic – 31.612 persoane. După destrămarea URSS, însă, tendința s-a inversat.

Recensământul din 2004 a indicat deja o scădere, la 28.978 locuitori, iar în 2014 numărul populației s-a redus la 19.950 de persoane.

Ultimele date, din 2024, confirmă continuarea declinului, doar 14.914 locuitori mai sunt înregistrați oficial în raion.

Comparând perioada 1989–2024, Basarabeasca a pierdut mai mult de jumătate din populație. Cele mai importante cauze sunt migrația externă, scăderea natalității și îmbătrânirea demografică.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼