La data de 15 septembrie 2025, în satul Sadaclia din raionul Basarabeasca, au demarat lucrările de construcție a Postului de pompieri și salvatori voluntari. Proiectul este finanțat din fondurile Uniunii Europene și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, cu o contribuție financiară locală din partea Primăriei Sadaclia.
Edificarea postului de salvatori și pompieri din satul Sadaclia se înscrie în cadrul inițiativei „EU4Moldova Rezilientă – stat sigur, comunități puternice” (EU4MR), finanțată de Comisia Europeană, prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI).
Programul EU4MR se ramifică în două direcții principale, după cum urmează:
- Pe de o parte, sporirea capacității instituțiilor de a proteja infrastructura critică, de a identifica, detecta și contracara amenințările, precum și de a informa corect populația;
- Pe de altă parte, consolidarea rezilienței sociale, prin inițiative locale care mențin coeziunea socială în cadrul comunităților și cresc încrederea în parcursul european ca perspectivă de modernizare și dezvoltare.
Structura responsabilă de implementare în Republica Moldova este Solidarity Fund PL în Moldova, sucursala din Chișinău a Fundacja Solidarności Międzynarodowej (Varșovia, Polonia), fundație de stat, gestionată și co-finanțată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone. De mai bine de un deceniu, reprezentanța Solidarity Fund PL în Moldova susține inițiativele de dezvoltare locală, aplică instrumente internaționale și promovează bune practici, în baza Memorandumului de Înțelegere semnat între țara noastră și Republica Polonă.
Inițiativa se extinde la nivel național și prevede construirea și darea în exploatare a 10 edificii destinate posturilor de pompieri și salvatori voluntari în mai multe localități rurale, grupate în trei loturi.
Pentru Lotul 3, care include satele Selemet (r. Cimișlia), Sadaclia (r. Basarabeasca) și Gura Bîcului (r. Anenii Noi), executantul selectat în urma concursului de achiziții (desfășurat în perioada 28.03.2025 – 14.04.2025) este „Mavitex Cons” SRL, persoană juridică specializată în lucrări de construcție, cu sediul în s. Băcioi, mun. Chișinău.
Potrivit comunicatului publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Sadaclia, valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 3 019 404,24 lei, dintre care 320 392,00 lei reprezintă contribuția financiară a autorităților publice locale de nivel I. Autoritățile subliniază că investiția vizează consolidarea siguranței și protecției cetățenilor la nivel local.
Conform caietelor de sarcini, publicate în cadrul procedurii de achiziții publice, unitățile sunt proiectate să fie complet funcționale. Astfel, postul amplasat în s. Sadaclia, str. 31 August 1989, nr. 144 va beneficia de următoarele facilități:
rețele de apeduct și canalizare,
sisteme de încălzire și ventilare,
instalații electrice interioare și exterioare,
sistem de semnalizare incendii,
mobilier operațional,
amenajarea terenului adiacent.
Aceste dotări sunt prevăzute pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a postului și pentru a sprijini activitatea echipelor locale.
În ansamblu, proiectul EU4MR urmărește îmbunătățirea capacităților de intervenție în situații de urgență și consolidarea încrederii comunităților în procesele de modernizare și integrare europeană. Inițiativa se înscrie în efortul mai larg de susținere a Republicii Moldova într-un context regional marcat de scăderea securității, inclusiv pe plan geopolitic.
În paralel, Solidarity Fund PL precizează că proiectele locale sprijinite prin intermediul EU4MR au rolul de a spori reziliența comunităților prin oportunități de dezvoltare care facilitează coeziunea socială și sporesc încrederea cetățenilor în procesul de integrare europeană.




Autor: Virineia Carapirea
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.