Pe data de 14 octombrie, creștinii ortodocși celebrează una dintre cele mai îndrăgite și și respectate sărbători religioase – Acoperământul Maicii Domnului. Pentru locuitorii satului Carabetovca, această zi are o însemnătate deosebită: odată cu marele praznic al Bisericii, comunitatea marchează și Hramul localității, o tradiție păstrată cu sfințenie din generație în generație.
Ca de fiecare dată, ziua de hram a început cu Sfânta Liturghie. Zeci de enoriași s-au adunat la biserică pentru a se ruga și a-i mulțumi Maicii Domnului pentru ocrotirea Sa divină.
În rugăciunile lor, credincioșii au cerut protecție în fața necazurilor, sănătate, armonie în familie și pace sufletească. Potrivit tradiției, în această zi, Maica Domnului ascultă, în mod deosebit, rugămințile celora care se roagă cu credință.
Slujba de sărbătoare marchează o zi importantă în calendarul religios. Potrivit tradiției creștine, această zi amintește despre minunea de la Biserica Vlaherna din Constantinopol, petrecută într-un moment de cumpănă, când orașul era asediat de dușmani. Atunci, Maica Domnului s-ar fi arătat credincioșilor aflați în rugăciune și i-ar fi acoperit cu omoforul Său, semn al îndurării divine și al ocrotirii cerești. Astfel, în chip miraculos, armata inamică s-ar fi retras din cetate.
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului este privită, de asemenea, ca o punte de trecere între toamnă și iarnă. În această zi, gospodinele pregătesc clătite și îi invită pe cei dragi la masă. De asemenea, această zi este asociată cu gesturi de solidaritate și generozitate, credincioșii obișnuind să ofere sprijin celor aflați în nevoie. Totodată, se păstrează tradiția renunțării la lucrurile vechi, un gest simbolic al unui nou început și al purificării sufletești.
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului nu se află în post, astfel că nu impune restricții alimentare. În schimb, tradiția îndeamnă credincioșii să evite certurile și treburile casnice grele, pentru ca pacea și armonia să domnească în familie și în comunitate.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.