Ala Condriuc, mamă a șase copii din Basarabeasca, luptă de câțiva ani cu o formă gravă de cancer. Singura ei șansă la viață este un tratament costisitor în Germania. În prezent, femeia este sprijinită de o fundație românească, care a reușit să colecteze o parte din suma necesară, însă drumul până la atingerea obiectivului este încă lung.
Ala Condriuc s-a născut și a locuit întreaga sa viață în Basarabeasca. Împreună cu soțul ei, Dmitrii, cresc și educă șase copii. Boala a apărut pe neașteptate, transformând fiecare zi într-o luptă continuă. În ciuda durerii și a slăbiciunii, Ala încearcă să rămână puternică pentru micuții ei – zâmbește, gătește, stând în scaunul cu rotile, le citește povești copiilor și le spune că totul va fi bine.
„Sunt o mamă. O mamă care luptă cu cancerul pentru cei șase copii care mă așteaptă în fiecare dimineață să le zâmbesc, să-i îmbrățișez și să le spun că totul va fi bine. Dar trăiesc cu o teamă cumplită: teama că s-ar putea să nu-i mai văd crescând”, mărturisește femeia.
Boala nu o cruță, însă Ala nu renunță. Femeia a urmat cure dificile de tratament în Republica Moldova și Turcia, iar apoi, cu ultima speranță, a plecat în Germania. Acolo, medicii i-au confirmat că există șanse de recuperare, însă costul tratamentului constituie suma de 70 000 de euro – o sumă uriașă pentru o familie numeroasă.
Femeia povestește că, în Republica Moldova, urmează doar un tratament pentru menținerea stării generale, însă metastazele osoase continuă să-i afecteze organismul. Singura ei șansă de a se salva este tratamentul din Germania.
Strângerea fondurilor este organizată de fundația caritabilă românească Asociația „Învingem SMA”, care, de regulă, sprijină doar copiii bolnavi, dar a făcut o excepție în cazul Alei, având în vedere familia ei numeroasă.
„Am așteptat răspunsul acestui fond un an și jumătate. De obicei, ei acceptă doar copii, dar au făcut o excepție pentru mine, pentru că am mulți copii. Am mari speranțe în acest fond, ei strâng bani foarte repede. Pentru o mamă bolnavă, suma asta e un munte de netrecut. Cu ajutorul oamenilor buni, am reușit deja să adun 12 700 de euro din cei 70 000. Fiecare donație înseamnă o clipă în plus alături de copiii mei”, spune Ala.
Astăzi, Ala face un apel emoționant către toți cei care pot contribui la salvarea ei:
„Ajutați-mă să trăiesc. Ajutați-mă să rămân mama celor șase copii care au nevoie de mine. Fiecare donație, fiecare rugăciune, fiecare gest înseamnă viață. Pentru mine. Pentru ei.”
Cum o poți ajuta pe Ala Condriuc:
Donează cu mențiunea „Ala”
Revolut: ainsma
BT Pay: +40 7561 45 906
PayPal: paypal.me/invingemsma
Beneficiar: Asociația Învingem SMA
RON: RO40BTRLRONCRT0566150301
EURO: RO87BTRLEURCRT0566150301
USD: RO91BTRLUSDCRT0566150301
GBP: RO45BTRLGBPCRT0566150301
SWIFT: BTRLRO22XXX
Donație online: https://invingemsma.com/doneaza
BAStv face apel către toți oamenii cu suflet mare să o sprijine pe Ala Condriuc – o mamă care visează la un singur lucru: să supraviețuiască pentru a-și crește cei șase copii.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.




















