(FOTO) Delegația din Cimișlia a participat la o reuniune europeană URBACT IV în Lituania

Foto: Collages BAStv

Primăria orașului Cimișlia continuă să se implice în proiecte europene dedicate dezvoltării urbane și cooperării internaționale. În perioada 21–22 mai 2026, o delegație a administrației locale, condusă de primarul Sergiu Andronachi, a participat la o vizită de lucru organizată în orașul Alytus, în cadrul proiectului european URBACT IV – CITI4UD TNM (Citizens’ Initiatives for Urban Development).

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mai multor orașe partenere din Europa, printre care localități din Lituania, Italia, Grecia, Irlanda, Ucraina și Spania. Participanții au discutat despre dezvoltarea urbană sustenabilă, implicarea cetățenilor în procesul decizional și schimbul de bune practici între administrațiile locale.

Programul vizitei a inclus sesiuni de lucru dedicate guvernanței urbane, ateliere tematice privind transferul de soluții inovatoare și vizite în comunitate, unde au fost prezentate proiecte locale de amenajare a spațiilor publice, parcuri urbane și zone de recreere pentru locuitori.

Delegațiile au vizitat și proiectul „Garden of Lights”, destinat valorificării spațiilor publice prin iluminat artistic și elemente creative. Totodată, participanții au luat parte la activități interactive și de team-building, inclusiv un atelier de confecționare a lumânărilor organizat la Muzeul Regional din Alytus.

Reprezentanții Primăriei Cimișlia au menționat că participarea în cadrul proiectului URBACT IV oferă oportunitatea identificării unor soluții și idei care ar putea fi adaptate și implementate în comunitatea locală.

Prin implicarea în astfel de inițiative europene, administrația locală își propune să promoveze cooperarea internațională, dezvoltarea urbană modernă și participarea activă a cetățenilor în viața comunității.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼