Un bărbat din raionul Cimișlia, condamnat la 7 ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a șase moldoveni în Rusia

munca
Foto: procuratura.md

Un bărbat de 54 de ani, originar din raionul Cimișlia, a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a șase cetățeni ai Republicii Moldova în Federația Rusă. Sentința a fost anunțată de Procuratura Edineț.

Potrivit procurorilor, în perioada 2014–2015, acesta administra o companie de transport din regiunea Moscova și a recrutat cinci bărbați și o femeie, promițându-le angajare legală și salarii de până la 90.000 de ruble rusești pe lună.

În realitate, contractele de muncă nu au fost încheiate. După câteva plăți parțiale, angajatorul a încetat să le achite salariile, invocând probleme financiare. Victimele au continuat să muncească între o lună și cinci luni, fiind remunerate doar parțial sau chiar deloc, în speranța că își vor primi restanțele ulterior.

Prejudiciul total a fost estimat la 1,312 milioane de ruble rusești, echivalentul a aproximativ 449 de mii de lei.

Instanța l-a condamnat la 7 ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis și i-a interzis să ocupe funcții de conducere în cadrul unor întreprinderi, instituții sau organizații timp de trei ani.

Sentința poate fi contestată și nu este definitivă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼