Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca avertizează locuitorii raionului cu privire la menținerea pericolului excepțional de incendii de vegetație pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit datelor Instituției Publice Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu, avertizarea este valabilă în perioada 8–14 august 2026 și este determinată de lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate. Situația favorizează izbucnirea și extinderea rapidă a incendiilor în vegetația uscată.
În acest context, pompierii recomandă cetățenilor să evite utilizarea focului deschis în apropierea lanurilor agricole, pădurilor și zonelor cu vegetație uscată. De asemenea, este interzisă arderea resturilor vegetale și menajere, iar țigările și chibriturile aprinse nu trebuie aruncate în locuri cu iarbă uscată.
Focul nu trebuie lăsat nesupravegheat, iar copiii trebuie ținuți departe de sursele de foc. În cazul în care este observat un incendiu, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat 112 și să nu intervină dacă acest lucru le pune în pericol siguranța.
Serviciul Prevenție atrage atenția că, în condiții de secetă și temperaturi ridicate, un incendiu se poate extinde rapid și poate pune în pericol gospodării, terenuri agricole, păduri și vieți omenești.
Totodată, autoritățile amintesc că persoanele responsabile de provocarea incendiilor de vegetație sau a arderii deșeurilor pot fi sancționate în conformitate cu prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova.



















